Vişniec despre Paştele în Bucovina şi ortodoxism: „Prea multă politică, prea multe interese financiare, prea mult comerţ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de zece ani în care a petrecut sărbătorile departe de locurile natale, dramaturgul rădăuţean Matei Vişniec a participat la slujba de Înviere în Bucovina şi s-a declarat dezamăgit de ce a văzut. Scriitorul a criticat excesiva comercializare a sărbătorii pascale şi modul în care ierarhii ortodoxiei îi îndepărtează pe tinerii din mediul urban de biserică.

Dramaturgul rădăuţean Matei Vişniec recunoaşte, într-un editorial publicat de RFI România, că nu a mai participat de cel puţin zece ani la slujba de Înviere în locurile natale. A mai fost acasă de Crăciun dar spera că sărbătorile pascale nu au fost comercializate la fel de mult ca cele de iarnă. A fost însă dezamăgit de ce a văzut.

Scriitorul a criticat dur activităţile incluse în programul de promovare turistică „Paştele în Bucovina” al Consiliului Judeţean Suceava.

„O surpriză pe care am avut-o: descoperirea unei broşuri cu evidentă utilitate pascalo-turistică. Zeci şi zeci de activităţi pascale erau enumerate acolo, pe zile şi pe ore: unde anume putea turistul potenţial să asiste la o demonstraţie de ouă încondeiate sau la un concurs de aranjare de coşuri pascale sau şi mai bine, la un concurs de ciocnit ouă… În faţa tuturor acestor concursuri, memoria mea s-a revoltat fără să mă pot controla şi un gust amar mi s-a născut în suflet: chiar era nevoie să sacrificăm şi Paştele (după ce am făcut-o deja cu Crăciunul) pe altarul banului, al comerţului, al turismului, al profitului, al societăţii de consum? În amintirile mele, Hristos, cel pe care îl omagiem de Paşte, parcă îi alunga pe negustori din templu, tocmai pentru că Mântuitorului i se părea că prin îndeletnicirile lor mercantile, aceştia întinau ceva din sfinţenia locului. Or, iată-i pe negustori astăzi chemaţi tocmai ca să organizeze sărbătoarea, să dirijeze maşinile cu turişti de pe şoselele Bucovinei, să nu le lase nici un timp mort, să-i plimbe de la o corală organizată în satul cutare la un târg de produse gastronomice pregătit în satul cutare, de la un festival naţional al ouălor încondeiate la un spectacol intitulat "Postul mare în cântări şi versuri". Ceva îmi spune în sufletul meu de bucovinean care păcătuieşte prin nostalgie că undeva lucrurile au deraiat”.

Cum îi îndepărtează ierarhii ortodoxiei pe tineri de biserică

Dramaturgul Matei Vişniec a criticat la fel de dur şi modul în care ierarhii ortodoxiei îi îndepărtează pe tinerii din mediul urban de biserică.

Acum lumea este invitată să se trezească la patru şi nu la şapte, dacă vrea anafură şi sfinţire de bucate pascale. De ce aceste noi reguli, m-am întrebat? O încercare rigoristă de a-i obliga eventual pe oameni să rămână toată noaptea la slujbă, în biserică? Oricum, rezultatul nu este chiar dintre cele mai bune, pentru că biserica pierde de fapt participarea tinerilor la pererinajul sfinţirii. La ora cinci dimineaţa, în jurul Mănăstirii Bogdana, erau puţini copii şi adolescenţi veniţi cu coşul la sfinţit. Dacă i-ar fi lăsat autoriţile ortodoxe să mai doarmă două ore, ar fi fost şi aceşti tineri prezenţi la ceremonie, cum se întâmpla pe vremea când eram eu copil. Vrând să reînnoade, poate, cu o tradiţie care era adaptată pe vremuri zonelor rurale (unde oamenii străbăteau uneori patru sau cinci kilometri ca să ajungă la biserică şi deci rămâneau acolo toată noaptea), ierarhii ortodoxiei de astăzi pierd participarea tineretului urban. Ca strategie pentru formarea conştiinţelor religioase nu putea fi inventat ceva mai neproductiv.”

„Prea multă politică, prea multe interese financiare, prea mult comerţ”

“Adevărul în lumea ortodoxiei româneşti mi se pare dureros. Prea multă politică, prea multe interese financiare, prea mult comerţ răsună în jurul unei misiuni care ar trebui să fie învăluită de mai multă puritate. Când ortodoxismul devine ideologie, există riscul să se repete ceea ce se întâmplă de mult cu toate ideologiile: ele apar, se dezvoltă, uneori ajung la putere şi îşi termină ciclul de viaţă, dezamăgindu-i profund pe oameni”, este concluzia lui Vişniec după ce a sărbătorit Paştele în Bucovina.

Cum se sărbătorea Paştele în Bucovina în perioada comunistă

Vişniec a ţinut să povestească cum era sărbătorit Paştele în Rădăuţi în perioada comunistă, atunci când el era copil şi participa de fiecare dată la slujba din noaptea de înviere.

„M-am dus de Paşte în Bucovina mai mult în căutarea unei sărbători pe care o purtam în mine cu o nostalgie profundă din vremea copilăriei mele. Era pe vremea comunismului, dar nu contează. Paştele avea pe atunci ceva profund spiritual şi chiar subversiv. Oamenii îl sărbătoreau într-o anumită tăcere, cu o demnitate a celor asupriţi care nu aveau altă voce pentru a protesta decât respectarea unei tradiţii. Pentru mine, Paştele în Bucovina însemna în primul rând acest lucru, o imensă masă de oameni care ieşeau din case, cu o complicitate sufletească asumată, să aprindă lumină la Înviere. Oamenii mai ieşeau încă o dată, parcă şi mai mulţi, cu un fel de exuberanţă a purificării, în jurul orei 7 dimineaţa, cu coşurile la sfinţit. Acest ritual nu este specific tuturor regiunilor din ţară, dar la mine în Bucovina el avea ceva tulburător prin frumuseţea sa. Mii de oameni se aşezau în jurul catedralei de la Rădăuţi cu acele coşuri de nuiele în care puneau câte un eşantion din hrana sărbătorii: ouă roşii, câte o felie de pască, chiar şi câte o bucată de salam, eventual un fragment din preţiosul cozonac. Coşurile înconjurau catedrala pe rânduri de patru, cinci, şase şi chiar mai mult. Preoţii treceau cu aghiazmă şi cu câte o vorbă bună, uneori personalizată, pentru că gospodinele erau felicitate pentru munca lor. Cum găseau ele, pe vreme de penurie, toate acele ingrediente preţioase pentru a onora Paştele? Mister, ar merita poate să scriu o carte pe acest subiect. Cum de reuşea să postească mama atunci, fără să aibă la dispoziţie abundenţa de hrană de post pe care o oferă astăzi societatea de consum? Şi cum reuşeau oamenii să umple aerul oraşului, în preziua Învierii, cu o îmbătătoare aromă de cozonac şi de pască sau cu parfum de miel şi de sfeclă amestecată cu hrean şi cu un fel de clinchet de ouă roşii care nu aveau nimic kitsch, pentru că nu existau încă abţibilduri de lipit pe ouă?”

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite