O tânără suceveancă, parteneră de scenă cu actriţa Stela Popescu în comedia „Mamaia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stela POpescu şi Mădălina Anea, într-o scenă din flimul "Mamaia"
Stela POpescu şi Mădălina Anea, într-o scenă din flimul "Mamaia"

Peste exact două săptămâni o tânără suceveancă va apărea pe marile ecrane alături de câţiva dintre cei mai importanţi actori din România. Tânăra a mai apărut într-un rol minor şi alături de fostul "James Bond", actorul Roger Moore.

O suceveancă în vârstă de 25 de ani este partenera de scenă a mult mai cunoscutei Stela Popescu în comedia „Mamaia”.

Mădălina Anea interpretează personajul „Ana”, o fată care încearcă s-o ajute pe „Matilda” pentru a-l împiedica pe un agent imobiliar hrăpăreţ să-i ia casa bătrânei.

Experienţa trăită alături de Stela Popescu a fost unică pentru suceveancă. Mădălina Anea spune că a avut doar de învăţat din vasta experienţă a actriţei care a jucat şi în „Nea Mărin miliardar”.

„Mi-a zis că de câte ori interpretez o fată rea, şi e cazul Anei, tot timpul să îi dau candoare şi să încerc să o fac... frumoasă, chiar dacă e rea”, a povestit Mădălina Anea una din experienţele trăite alături de Stela Popescu.

În comedia „Mamaia”, care va ajunge pe marile ecrane începând din 19 aprilie, Mădălina Anea va fi alături şi de alţi mari actori români, cum ar fi Valentin Teodosiu, Adrian Văncică sau Ion Dichiseanu.

Pentru Mădălina Anea nu este prima experienţă la nivel înalt în lumea filmului. Ea a mai filmat şi alături de Roger Moore şi Katie McGrath, în producţia de televiziune „A Princess for Christmas”.

Primii paşi în lumea scenei au fost în perioada în care urma cursurile Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava, când a făcut parte din trupa de teatru „The Knockers”.

A fost practic momentul care i-a deschis plăcerea pentru meseria de actor, iar filmul „Mamaia”, în care a primit un rol important, este o încununare a muncii şi pasiunii ei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite