VIDEO Gospodăria unui pădurar a fost incendiată intenţionat de o mână criminală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gospodăria unui pădurar din Suceviţa a fost incendiată intenţionat. FOTO ISU Suceava
Gospodăria unui pădurar din Suceviţa a fost incendiată intenţionat. FOTO ISU Suceava

Pompierii suceveni au intervenit cu cinci autospeciale pentru a stinge un incendiu ce a cuprins gospodăria pădurarului din comuna Suceviţa, precum şi a unui vecin de-al acestuia. După stingerea flăcărilor, salvatorii au descoperit că focul a fost pus intenţionat. În incendiu au pierit 30 de curcani şi 30 de pui.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, sprijiniţi de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceviţa, au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Suceviţa.

Iniţial, în apelul sosit pe numărul unic de urgenţă 112 se anunţa faptul că arde o anexă gospodărească, însă la sosirea pompierilor ardeau anexe din două gospodării – construcţii din lemn, cu învelitori din azbociment şi şindrilă, care au favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului, existând pericolul de propagare la casele de locuit şi la construcţiile învecinate. Incendiul a fost stins la ora 04.21.

Primului proprietar, Aurel Corjun, i-au ars acoperişul garajului pe 50 de metri pătraţi, magazia de materiale pe 120 de metri pătraţi, două drujbe, diferite unelte, scule electrice, obiecte de mobilier, circa 30 de metri cubi lemn de foc şi 10 metri liniari de gard din lemn. 

S-au degradat aproximativ 40 de metri pătraţi din acoperişul unei anexe corp comun – depozit de furaje şi adăpost de animale, un circular, un abric şi alte bunuri. În incendiu au pierit 30 de curcani şi 30 de pui. Celui de-al doilea proprietar, H.I., i-a ars acoperişul magaziei de lemne pe aproximativ 50 de metri pătraţi şi i s-a degradat un perete, pe 40 de metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru a genera focul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţele şi restul anexelor gospodăreşti ale celor doi proprietari.

Poliţiştii suceveni au deschis un dosar penal pentru distrugere, cercetările fiind continuate pentru prinderea piromanului ce a incendiat gospodăria pădurarului Aurel Corjun. 

Alte ştiri pe această temă:

Răzbunare în stil mafiot. Le-au incendiat casa pentru că animalele le-au călcat culturile

Incendiu devastator la anexa unei gospodării. Peste 100 de găini au ars de vii

O casă din comuna Modelu, la un pas să se facă scrum. Doi copii s-au jucat cu chibriturile

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite