FOTO Povestea celor doi români care au mers pe jos până în Franţa

Au plecat din Fălticeni în prima zi de primăvară şi s-au oprit după 97 de zile şi 2.500 de kilometri de mers pe jos prin cinci ţări, pe ninsoare, ploaie sau caniculă. Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru au vrut să ajungă în Gibraltar, dar au renunţat la expediţie din cauza problemelor medicale şi a lipsei banilor.

Doi fălticeneni şi-au uimit rudele şi prietenii când la începutul anului au anunţat că vor să meargă patru mii de kilometri pe jos, până la capătul Europei.

Timp de două luni, Călin Dănila, profesor de sport la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, în vârstă de 48 de ani, şi finul său Ioan Cojocaru, de 26 de ani, au pregătit traseul în cele mai mici detalii şi au căutat sponsori care să îi susţină pentru a-şi duce la bun sfârşit îndrăzneţul proiect.

Cei doi s-au dotat cu pantofi cât mai comozi, haine pentru orice fel de vreme şi au construit cu mâna lor un cărucior cu care să transporte lucrurile necesare în călătorie, pe care l-au botezat „Dromaderul”.

Au plecat la drum în prima zi de primăvară

Rude, prieteni, colegi, sponsori şi reprezentanţi ai autorităţilor locale s-au adunat în data de 1 martie în faţa Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, locul de unde cei doi fălticeneni au plecat în aventura vieţii lor.

Pe drum aveau să aibă parte de tot felul de peripeţii, să călătorească pe ninsoare, ploaie şi caniculă, să doarmă în aer liber, în cort sau, câteodată, în casele unor oameni inimoşi întâlniţi din întâmplare, şi să se împrietenească cu persoane pe care probabil nu o să le mai întâlnească niciodată.

Prima zi de mers pe jos le-a adus şi prima supriză. Nea Nicu, un localnic din Cornu Luncii, i-a invitat în casă să le ofere o ciorbă caldă.

A doua zi a călătoriei aduce şi prima defecţiune a „Dromaderului”. „Plecăm din Gura Humorului la ora 9. După 11 kilometri se sparge o coroniţă de la una din roţile remorcuţei. Remediem neajunsul folosind alifie de gălbenele în loc de vaselină”, povestea Ioan Cojocaru pe jurnalul electronic al exepdiţiei, http://pamantulviu.ro.

La Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc rămân peste noapte la nişte cunoscuţi, la Vatra Dornei dorm în clădirea Clubului Copiilor. După ce lasă în urmă judeţul Suceava încep să petreacă nopţile fie în cort, fie la pensiuni, în funcţie de temperaturile de afară. Pe parcursul călătoriei nu au lipsit şi momentele amuzante.

„La intrare în Bistriţa, unul mic, cocoşat şi cu ţigara în colţul gurii ne întreabă uitându-se la Dromader: - De unde-l tăt împinjeti aşa? - De la Fălticeni, şi-l ducem până în Spania. - Mai las-o, mai las-o!”, povesteşte Călin Dănilă.

Cei mai mulţi dintre oamenii cu care se întâlnesc pe drum sunt interesaţi de povestea celor doi şi încearcă să-i ajute cum pot. Un poştaş din Ciceu Mihăieşti îi cinsteşte cu câte o doză de suc iar patronul unui restaurant din Dej îi ajunge din urmă să le dea înapoi banii pe consumaţie: „Mi-a spus soţia cine sunteti abia după ce aţi plecat”.

Călin şi Ioan ajung la Cluj în cea de-a opta zi a călătoriei, unde sunt nevoiţi să stea o zi în plus din cauză că Dromaderul rămâne fără o roată. După doar două zile încep să resimtă primele dureri la picioare.

„Ne propunem ca în următoarele două zile să recuperăm timpul pierdut cu reparaţia Dromaderului. Mergem cu pas întins, nerespectând riguros pauzele. Ni se încing picioarele, facem băşici şi curând începem să şchiopătăm. Nu ne oprim cu toate că se lasă întunericul şi începe să plouă”, povesteşte Călin în a zecea zi a exepediţiei.

Noaptea o petrec într-o haltă din Valea Draganului. „Ne întindem izoprenele pe jos printre bănci şi biciclete. Deducem că lumea vine la tren cu bicicleta, o leaga de o bancă şi pleacă la servici. Dormim adânc şi nu visăm nimic. Pe la 6 dimineaţa un cetăţean împinge pe întuneric bicicleta pe uşă. Ne ridicăm în capul oaselor.
– Numa!! (exclamatie locala de surpriza, probabil)
– Bună dimineaţa!
– Ce-i aici???
– Hotel.
– … no, bine!”

De multe ori sunt nevoiţi să călătorească şi după lăsarea întunericului şi nu de multe ori au avut de furcă cu unii şoferi.

„Se înnoptează şi circulăm cu vestele reflectorizante şi lanternele frontale. Spaţiul de pe marginea şoselei este foarte îngust. Cu toate că suntem vizibili în lumina farurilor, multe maşini trec razant pe lângă noi. Cele care vin din faţă sunt usor de evitat, însă cele care vin din spate şi fac depăşiri ne sperie de-a dreptul”.

Zece zile de repaus din cauza durerilor la picioare

Viscolul puternic îi obligă să petreacă zilele de 15 şi 16 martie într-un motel din Ciumeghiu. Pe 19 martie cei doi ajung la Arad şi Călin, care acuza dureri din ce în ce mai mari la picior, este consultat de un medic ortoped şi un medic sportiv. Diagnosticul este tenosinovită şi i se recomandă zece zile de repaus.

După zece zile de recuperare cu medicaţia indicată de medici şi cataplasme din argilă, suc de varza şi miere de albine, temerarii pleacă din nou la drum.

Ajung în Ungaria după o lună de mers pe jos

Pe 31 martie, Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru trec prin Vama Nădlac şi ajung în Ungaria. În ţara vecină, fălticeneni se lovesc de problema lipsei semnelor de circulaţie dar remarcă politeţea şoferilor maghiari care încetinesc în preajma lor şi le oferă prioritate. Reuşesc să menţină traseul stabilit traversează încet Câmpia Panonică. Călin se confruntă din nou cu dureri mari la piciorul drept. În oraşul Morahalom sunt legitimaţi de mai multe patrule de poliţie. Deşi poliţiştii sunt politicoşi, comunicarea este foarte dificilă.

„Doua maşini opresc în parcarea din faţa noastră şi ne legitimează. Poliţiştii mai în varsta nu ştiu o boabă engleză, unul mai tinerel înţelege dar nu se poate exprima. Într-un final primim actele înapoi, ne strângem mana şi plecăm mai departe. Maşinile de poliţie intră pe drumurile lăturalnice şi ies când în spate, când în faţa noastră. Ne ţin companie aşa vreo două ore. Bănuim ca aceasta este ruta lor zilnică, aşa inspectează pădurea. De altfel, tot drumul de astăzi este numai padure”, povestea Călin pe 3 aprilie.

Pe drum încep să se întâlnească cu alţi temerari care au pornit în expediţii pe jos sau cu bicicleta spre estul Europei.

Slovenia le-a făcut o impresie plăcută

În Slovenia ajung pe 12 aprilie. Sunt impresionaţi de peisajele spectaculoase, casele fără garduri, cu gazon îngrjit şi grădini cu arnajamente florale deosebite. În apropiere de oraşul Ptuj încep să aibă parte de primele zile însorite şi aud cucul cântând. Padurile sunt pline de ghiocei şi pâlcuri de flori colorate. În Slovenia dorm în cort sau în spaţii puse de dispoziţie de oameni întâlniţi din întâmplare. Sărbătoresc primii 1.200 de kilometri parcurşi pe jos în apropierea de Ljubljana, capitala Sloveniei, oraş în care ajung pe 20 aprilie şi de care sunt foarte impresionaţi.

„Centrul vechi este foarte pitoresc şi foarte aglomerat. Auzi lume vorbind în toate limbile. Peste tot sunt cafenele, galerii de artă, iar arhitectura veche impresionează. Un loc perfect în care sa te abandonezi unei zile de lenevit. Trecători curioşi ne întreabă de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Stârnim hohote de râs şi mirare”.

Impresionaţi de Veneţia

În apropiere de graniţa cu Italia se întâlnesc cu doi tineri britanici care vor să ajungă cu bicicletele până în China. În data de 24 aprilie trec frontiera dintre Slovenia şi Italia. Pe drum se întâlnesc cu un alt englez care merge pe jos până la Ierusalim. După patru zile de mers pe jos ajung în Veneţia.

„Venetia este fascinantă, uluitoare, ţi se taie respiraţia. Nu găsesc energia necesară să fac în acest jurnal telegrafic o descriere. Este foarte aglomerată. Privind miile de oameni ai impresia că fiecare a venit aici să devoreze o bucată de istorie”.

Ziua Internaţională a Muncii îi găseşte cazaţi la nişte români din Campodarsego, iar a doua zi ajung în Padova. Prin Italia înaintează destul de greu din cauza căldurii. Noaptea de Înviere o petrec în localitatea Nogara.

Din cauza durerilor la picior, Călin continuă călătoria pe bicicletă

După mai bine de o mie de kilometri parcurşi pe jos cu un picior umflat, Călin decide să continue călătoria cu bicicleta.

„Astazi am luat o decizie grea. Am mers până acum 1.200 de kilometri cu un picior umflat şi e clar că în ciuda speranţelor de mai bine situaţia nu se va schimba în următoarele săptămâni. Pe parcursul zilei îl ung de mai multe ori cu alifii, noaptea pun cataplasme şi dorm cu piciorul pe rucsac. Nu ştiu care ar fi consecinţele dacă aş continua în felul acesta. Am tot amânat acest moment, însa astăzi am cumpărat o bicicletă. Voi micşora uzura mecanică a piciorului înlocuind mişcarea repetitivă cu mişcarea ciclică, fără impact cu asfaltul. Ionel va continua să meargă pe jos iar eu îl voi însoţi pe bicicletă. Când am plecat de acasă nu m-am gândit că voi ajunge aici, dar trebuie să mă adaptez şi acestei situaţii ca să continuam calatoria”, povestea Călin Dănilă în data de 7 mai.

La Cannes, în timpul festivalului

După zece zile de mers pe jos, Călin şi Ioan ajung la Sanremo. Vizitează rapid oraşul şi continuă în aceeaşi zi călătoria spre Gibraltar. În Ventimiglia sărbătoresc 2.000 de kilometri parcurşi pe jos şi în scurt timp ajung în Franţa. În Monte Carlo sunt impresionaţi de zgârie-nori şi asistă la pregătirile pentru Marele Premiu din Formula 1. Pe 21 mai ajung în Cannes şi nimeresc în perioada festivalului filmului.

„De la distanţă vedem actori, regizori, oameni de film păşind pe covorul roşu către Palatul Festivalului. Îi distingem pe Michael Douglas, Belini, Sharon Stone, Matt Damon, Cristian Mungiu. Lumea este in delir. Sute de aparate de fotografiat se declanseaza la aparitia limuzinelor Renault. Pluteste ceva in aer”, povesteşte Călin.

Pleacă mai departe şi îşi continuă drumul destul de greu pe coasta franceză. Deşi se odihnesc des, Călin are dureri din ce în ce mai mari la picior. Ajung la Marsilia după 90 de zile de călătorie. Primele zile din iunie le petrec traversând delta Ronului.

Probleme medicale şi lipsa banilor i-au determina să se întoarcă acasă

Joi, 6 iunie, cei doi temerari ajung la Narbonne, la aproximativ o sută de kilometri de Spania. Este momentul în care Călin decide că nu mai poate continua călătoria din cauza durerilor foarte mari la piciorul drept.

„După două nopţi nedormite şi o nouă revoltă a tendoanelor de la piciorul drept hotărăsc să mă opresc aici cu călătoria. Nu mai pot amâna drumul cu încă o săptămână, cum am făcut-o de atâtea ori. Discut cu Ionel şi, având în vedere şi faptul că bugetul e pe terminate, luăm decizia să ne oprim aici. Suntem la 100 de kilometri de Spania, însă trebuie să ne oprim. Nu am idee cât de lungă va fi recuperarea după ce ma întorc în ţară. Cu totul alta ar fi fost soarta acestei călătorii dacă eram sănătos. Am debutat prost şi doar până aici am putut să ajungem. 97 de zile, 2500 km”, a scris Călin Dănilă joi seară pe blogul expediţiei.

Cei le-au mulţumit tuturor sponsorilor şi celor care i-au sprijinit în această expediţie şi au promis că după o perioadă de odihnă îşi vor împărtăşi impresiile din timpul călătoriei.

Citeşte şi:

VIDEO Cum îi păcălesc profesorii pe elevii slabi să nu dea Bac-ul, ca să crească procentul admişilor. Elev: „Directoarea a zis să dea doar câţiva şi restul la toamnă”

EXCLUSIV Candidat la Parlamentul Ucrainei, prins cu ţigări de contrabandă în Vama Siret: „Vă rog să nu faceţi zarvă din chestia asta!”