„Cursurile” prin crâşme le-au adus elevilor suceveni aproape un milion de absenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii suceveni preferă să stea prin crâşme decât să participe la orele de curs.            Foto: Sandrinio Neagu
Elevii suceveni preferă să stea prin crâşme decât să participe la orele de curs.            Foto: Sandrinio Neagu

Elevii suceveni deţin un nedorit record în ceea ce priveşte absenţele acumulate. În primul semestru al acestui an şcolar, elevii din judeţ au bifat 917.000 de lipsuri de la orele de curs, iar previziunile sunt sumbre şi pentru semestrul doi care tocmai a început.

În cursul primul semestru al acestui an şcolar, elevii suceveni au reuşit „performanţa” de a aduna aproape un milion de absenţe, ceea ce-i urcă în primele locuri pe ţară într-un nedorit top al chiulangiilor.

Dintre acestea, peste 510.000 de absenţe au rămas nemotivate, iar vizitele efectuate zilele trecute de poliţişti prin barurile şi crâşmele din Suceava nu au făcut decât să confirme suspiciunile dascălilor cu privire la modul cum copiii înţeleg să se ocupe de şcoală.

Lideri la absenteism sunt liceenii, care au acumulat 575.863 de chiul, din care doar ceva mai mult de jumătate au fost motivate.

Mihai este elev în clasa a XI-a la un liceu din Suceava, iar în primul semestru a adunat aproape 70 de absenţe. Nici acum, la începutul celui de-al doilea semestru nu pare prea interesat de ceea ce se întâmplă la ore. Preferă să-şi petreacă timpul în baruri, cu cărţile de joc în faţă.

„Sunt ore care nu mă interesează şi ar fi pierdere de vreme să stau acolo. Pentru ceea ce vreau eu să fac nu-mi trebuie prea multe. În plus, aici mai poţi fuma o ţigară fără ca nimeni să te întrebe nimic, iar timpul trece altfel”, a mărturisit Mihai.

Norocul său este că a reuşit să obţină scutiri pentru cele mai multe dintre orele la care nu a fost prezent, iar în felul acesta a evitat exmatricularea.

De altfel, statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava arată că la oraş se chiuleşte mai mult ca la ţară. Reprezentanţii IŞJ Suceava spun că se fac eforturi în mai multe direcţii pentru a-i determina pe elevi să urmeze cursurile de învăţământ.

Chiar dacă la nivel de judeţ nu este o strategie comună, fiecare şcoală este monitorizată cu privire la absenţele acumulate de elevi.

„Recomandarea noastră este să se identifice fiecare problemă în parte şi să se încerce găsirea unor soluţii punctuale, în funcţie de specificul situaţiei. Focalizarea noastră a fost mai atentă pe învăţământul profesional, acolo unde am constatat că s-au înregistrat cele mai multe absenţe”, a precizat Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava.

Prinşi în în crâşme deşi părinţii îi ştiau la ore, adolescenţii suceveni au preferat să-şi ascundă feţele pentru a nu fi surprinşi în fotografii şi au tăcut mâlc în faţa poliţiştilor care i-au chestionat despre motivele care i-au determinat să meargă la orele de curs.

Sociologii cred că acest chiul masiv de la ore este o consecinţă a scăderii rolului şcolii în ceea ce priveşte influenţa asupra elevilor.

„În general şcoala este instituţia cea mai importantă în viaţa adolescenţilor. Aici, în şcoală, ei îşi petrec cea mai mare parte a timpului, îşi găsesc persoane de referinţă în rândul profesorilor, aici se află între persoane de aceeaşi vârstă din care îşi recrutează cea mai mare parte a prietenilor. Alături de cel mai important rol al său-educaţional, şcoala are şi rol instituţional şi de mediu social ca principal furnizor al grupului de prieteni. Când rolul său instituţional este slăbit, în lipsa unei comunicări eficiente cu familia, incapacitatea sa de a fi un factor predictiv al reuşitei sociale, comportamentele evazioniste din mediul şcolar tind să ia amploare”, a arătat sociologul Ileana Iacob.

Pentru semestrul al doilea din acest an se aşteaptă o creştere a numărului de absenţe, în cursul anului şcolar 2011-2012 fiind înregistrate aproape 1,5 milioane de ore la care elevii nu au mai ajuns.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite