La 3 noiembrie 2005, deputatul Victor Ponta ia cuvântul în timpul dezbaterii propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi insista ca şi primarii, nu doar consilierii locali şi judeţeni, să-şi piardă funcţiile dacă pierd calitatea de membru al partidului din partea căruia au fost aleşi.

Ponta îşi argumenta afirmaţia prin faptul că dacă se menţine posibilitatea traseismului atunci partidul aflat la putere îi şantajează pe primari pentru a-i racola. Adică exact ce vrea să facă acum Ponta pentru a racola la PSD cât mai mulţi primari şi consilieri locali şi pentru a favoriza înfiinţarea noului partid liberal al lui Tăriceanu.

Iată ce spunea Ponta, în 2005, atunci când a fost aprobată legea pe care acum vrea să o eludeze:

„Trebuie să existe nişte măsuri ferme prin care migraţia politică să nu fie numai descurajată, dar, în acelaşi timp, presiunile să fie descurajate.

În măsura în care ştim foarte clar că un primar dacă pleacă de la un partid îşi pierde mandatul, sunt convins că prefecţii şi subprefecţii, fie ai Guvernului nostru, fie ai Guvernului actual, vor înceta cu controalele, vor înceta cu presiunile, vor înceta cu şantajele de toate tipurile. Vin dintr-un judeţ unde vârful pixului decidea unde să treacă primarii, şi, personal, nu vorbesc în numele Grupului parlamentar al PSD, eu, personal, ştiu că nu toţi colegii mei sunt de acord, eu personal voi vota un asemenea proiect de lege, pentru că, cred că la un moment dat va trebui să punem capăt unui sistem care de 15 ani nu ne-a adus nimic bun, ci numai lucruri rele. [...]

Evident că nu este o lege perfectă şi nu cred că vom găsi un sistem politic perfect. Dar opinia mea, ca deputat şi ca persoană care fac de mai puţin timp politică, dar care m-am lovit de ceea ce înseamnă şi presiunile, şi labilitatea unora dintre aleşii noştri, opinia mea este că, chiar şi aşa imperfectă, este o soluţie mai bună decât cea existentă în acest moment”, a spus Victor Ponta. Stenograma, aici.

În forma în care a fost aprobată, legea prevedea pierderea mandatelor pentru consilierii locali şi judeţeni care părăsesc partidul pe lista căruia au fost aleşi sau li se retrage sprijinul politic. Legea mai prevede că primarii îşi pierd mandatul doar dacă părăsesc partidul. În cazul în care sunt excluşi din partid, primarii îşi păstrează mandatul şi se pot înscrie în altă formaţiune politică.

Cetăţene Ponta, zi-ne şi nouă când să te credem, când spuneai că migraţia se face doar pe bază de şantaj sau acum când vrei să schimbi legea doar pentru că traseismul îţi convine de minune şi speri ca primarii pe care îi vei racola să te facă preşedinte?