Angajaţi la spital condamnaţi cumulat la aproape 60 de ani de închisoare pentru falsuri în dosare de pensii de handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Judeţean Suceava au fost condamnaţi pentru că au fraudat mai multe dosare de pensii de handicap. FOTO Adevărul
Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Judeţean Suceava au fost condamnaţi pentru că au fraudat mai multe dosare de pensii de handicap. FOTO Adevărul

Tribunalul Suceava a dat o primă condamnare în dosarul în care mai mulţi doctori şi inspectori ai Primăriei Suceava au fost trimişi în judecată pentru falsuri în dosare de pensii de handicap. Din cele 35 de persoane trimise în judecată în toamna anului trecut, 26 au primit pedepse.

Singurele pedepse cu executare au fost primite de Rodica – Luminiţa Morar, pensionară, condamnată la patru ani şi şase luni de închisoare, Maria Axinte, infirmieră la Secţia Neurologie a Spitalului Judeţean Suceava – trei ani şi şase luni de închisoare, Maria Andruchovici, asistent medical generalist la Secţia Geriatrie a Spitalului Judeţean Suceava – trei ani şi şase luni de închisoare şi Lucia Motoveleţ, pensionară – trei ani de închisoare.

Alţi 22 de inculpaţi din dosar, respectiv Olga Nastasiuc, infirmieră la Secţia Neurologie a Spitalului Judeţean Suceava, Carmina – Elena Holbură, asistentă medicală la Secţia Cariologie a Spitalului Judeţean Suceava, Lăcărmioara Bizum - Şutu, statistician la Secţia Nefrologie a Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Haureş, pensionar, Lucia Şpac, pensionară, Veronica Laurus, vânzătoare, Cleuţa Lucescu, Olimpia Achilina Chira, casnică, Natalia Floria, confecţioneră, Ilie – Florin Floria, Ilie Păstrăv, Elisabeta Raţă, casnică, Constantin Raţă, administrator, Dumitru Maftean, instalator, Aurel Vasile Cazacu, operator utilaj tăierea lemnului, Viorel Pintrijel, strungar, Viorel Furnică, mecanic, Eleonora Parasca, însoţitor bătrâni, Dumitru Popescu, mecanic agricol, Gheorghe Parasca, pensionar, Ilie Popescu şi Ioan Nastasiuc, s-au ales cu câte doi ani de închisoare cu suspendare.

În cazul inculpaţilor Ana Burcă, medic la Secţia Neurologie a Spitalului Judeţean Suceava, Teodor Chiriac, doctor la Cabinet Urologie Chiriac Teodor, Silvia Ginghină, medic la Secţia Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Lupăştean, pensionar, Maria Vleju, pensionară, Liliana Niculina Chiforiuc, inspector la Primăria Suceava – Direcţia de Asistenţă Socială – Serviciul de Protecţie Socială, Vasile Dănuţ Cîrcu, şef Serviciu Protecţie Socială la Primăria Suceava, Silvia Scutariu, pensionară şi Maria Chelba, casnică, judecătorii au dispus disjungerea cauzei, urmând ca să fie judecaţi într-un alt dosar.

35 de inculpaţi trimişi în judecată pentru 628 de infracţiuni comise

În toamna anului trecut, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au finalizat urmărirea penală într-un dosar complex care are ca obiect 628 de infracţiuni comise de un număr de 35 de inculpaţi.

În urma unui denunţ formulat în anul 2010, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi ulterior la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-au făcut cercetări din care a rezultat că mai multe persoane, doctori la cabinete individuale sau angajaţi ai Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, la solicitarea persoanelor care aveau contact direct cu viitorii beneficiari ai pensiilor de invaliditate sau certificatelor de handicap, au falsificat din 2009 şi până la începutul anului 2011, înscrisuri din care ar rezulta că mai multe persoane de pe raza judeţului Suceava, au fost supuse unor investigaţii medicale în urma cărora au fost diagnosticate cu diferite boli cronice, lucru ce nu corespundea realităţii.

„Cumpărătorilor” li se promitea, în schimbul unor sume de bani, obţinerea actelor necesare, cât şi pensionarea sau încadrarea în grad de invaliditate, ca urmare a pretinsei influenţe exercitate pe lângă membrii comisiilor cu putere de decizie.

În urma percheziţiilor făcute la domiciliile persoanelor vizate de anchetă au fost găsite şi ridicate acte medicale în diferite forme – formulare în alb aflate în uzul Spitalul Judeţean Suceava, o parte din acestea purtând impresiunile a diferite parafe aparţinând doctorilor specialişti, parţial sau total completate cu diagnostice, internări, investigaţii medicale etc., precum şi copii ale actelor de identitate ale clienţilor beneficiari, pe baza cărora se realizau completările actelor tipizate, conform nevoilor.

Majoritatea înscrisurilor medicale au fost falsificate de persoane care au dobândit cunoştinţe medicale ca urmare a funcţionării lor în cadrul secţiilor Spitalului Suceava.

Cei 35 de inculpaţi din doasr au fost acuzaţi de comiterea infracţiunilor de „trafic de influenţă”, „cumpărare de influenţă”, „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, „înşelăciune” şi „uz de fals”. Prejudiciul din dosar se ridică la suma de 137.000 de lei. 

Alte ştiri pe această temă:

O nouă anchetă la Spitalul Judeţean Suceava după ce asistentele de la Secţia Neonatologie au fost pontate fictiv

Sugestia făcută de un medic tatălui unui copil mort de la o infecţie intraspitalicească: să-şi incinereze copilul

Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, primul „cap căzut” după ce trei nou-născuţi au murit de la infecţii intraspitaliceşti

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite