Vremea rea s-a instalat în Ialomiţa. Cinci drumuri judeţene şi naţionale acoperite cu polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumurile din Ialomiţa sunt acoperite cu polei FOTO: arhivă
Drumurile din Ialomiţa sunt acoperite cu polei FOTO: arhivă

Ialomiţa a intrat oficial sub incidenţa codului galben. Potrivit unei informări venit din partea Prefecturii Ialomiţa, cinci drumuri naţionale şi judeţene sunt acoperite cu polei. Poliţiştii Serviciului Rutier sunt la datorie şi monitorizează arterele de circulaţie.

Tronsoanele de drumuri din Ialomiţa acoperite cu polei la această oră sunt DN 2C – Amara - până la limita cu judeţul Buzău, DJ 211 – Griviţa – Traian – până la limita cu judeţul Brăila, DJ 102 H – Cocora – Colelia – Grindu,DN 2A – Slobozia – Malu, DJ 203 E - Căzăneşti – Cocora. 

Aceste artere de circulaţie sunt în acest moment supravegheate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Mai mult decât atât, drumarii şi-au scos la înaintare utilajele şi împrăştie pe şoselele acoperite cu polei material antiderapant. 

„Având în vedere condiţiile meteo, le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este necesar, iar în cazul în care călătoria nu poate fi amânată, aceştia să-şi doteze maşinile corespunzător condiţiilor meteo„ sunt recomandările transmise de reprezentanţii Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, şoferilor. 

Până în momentul de faţă nu au fost semnalate probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică şi de gaze a judeţului Ialomiţa. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite