Sudul ţării, spulberat de furtuni violente şi ploi torenţiale până luni seară
0Sudul şi centrul ţării, precum şi zonele de deal şi de munte se află pînă luni seara la ora 21.00, sub avertizare de vreme rea. Meteorologii au anunţat ploi torenţiale ce pot cumula 40 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice şi rafale de vânt. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.
Conform alertei meteo, până luni la ora 21.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte. ”Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină”, anunţă meteorologii. Meteorologii spun că în restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.