Povestea eroului de la Turtucaia. Nicolae V. Furnică, primul preot militar căzut pe front în 1916, a tras cu arma pentru a-şi apăra camarazii
0
Primul preot militar ortodox român căzut pe front a fost părintele locotenent Nicolae V. Furnică din Urziceni. El a fost numit eroul de la Turtucaia, după ce în timpul Primului Război Mondial a pus mâna pe armă şi a tras dintr-un copac până la ultimul glonţ în inamici, iar apoi a fost sfârtecat de baionetele bulgarilor.
Despre viaţa părintelui locotenent, care şi-a dat viaţa pe câmpul de luptă la doar 33 de ani, lăsând acasă 4 copii orfani, a realizat cercetări preotul Adrian Lucian Scărlătescu din Urziceni, care timp de doi ani a slujit chiar în parohia unde păstorise şi părintele Furnică.
Fost preot paroh la Parohia Sfânta Treime din Urziceni, cu Biserica parohială Sfânta Treime (construită în 1866 şi reconstruită în 2009) şi Biserica Filială Volna-Adormirea Maicii Domnului, cu supliniri periodice la Bărbuleşti şi Cotorca, casier a două Societăţi culturale: „Cultura” şi „Liga Culturală”, secţia Urziceni, în perioada 1907-1916, părintele Furnică este reper de eroism. Mânat de curiozitate, preotul Scărlătescu a efectuat cercetări în arhive pentru a spune lumii povestea părintelui erou.
A studiat mai multe surse de informaţii şi a realizat, la o sută de ani de la martiriul de la Turtucaia, prima biografie tipărită şi completă a preotului erou Nicolae V. Furnică.
În urma unui studiu arhivistic, prelungit pe parcursul a doi ani, exemplul de viaţă al acestui erou a fost consemnat, prin contribuţia părintelui Adrian Lucian Scărlătescu, preot II la Catedrala din Urziceni, în volumul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand”, ce cuprinde colecţii de studii şi care se numeşte Sfinţi, Eroi şi Martiri, la Editura Sitech, Craiova, 2016, la paginile 204-221.
Foarte puţine informaţii în arhivele centrale
“Despre părintele locotenent Nicolae V. Furnică există puţine informaţii în arhivele centrale pentru că în timpul Primului Război Mondial, nemţii au ars arhivele, au furat clopotele bisericilor şi au stat cu baioneta la gâtul dascălilor şi al preoţilor. Am folosit mai multe izvoare de informare pentru a afla ce s-a întâmplat exact la Turtucaia, unde părintele a fost dat dispărut.
Preot Adrian Scărlătescu, autorul primei biografii a părintelui Furnică
Primul izvor a fost un manuscris al preotului Mihail Marinescu, din Manasia. Acesta a relatat că atunci mulţi ialomiţeni şi-au pierdut viaţa înecaţi în Dunăre şi s-a presupus că printre ei ar fi şi părintele Furnică. Părintele Ioan Ciolca, de la Grindu, autorul unei monografii, aminteşte de părintele Furnică, dar nu spune cum a sfârşit. Nicolae Tomescu Baciu, rănit la picior în luptele de la Turtucaia aminteşte în cartea memorială despre Primul Război Mondial, „Prin apă şi foc, de la Turtucaia la Oituz”, de părintele erou, fără a da însă detalii despre sfârşitul său. Însă, preotul Grigore N.Popescu, a relatat în scrierile sale că ştie sigur că preotul Furnică a murit trăgând cu arma dintr-un copac, în momentul în care Regimentul 75 fusese cotropit”, a relatat părintele Scărlătescu.
Licenţiat în Teologie
Preotul Furnică s-a născut la 5 mai 1883. Licenţiat în Teologie singurul parohiile rurale, între 1907-1916, a fost numit la Parohia Urziceni, pe 1 octombrie 1907. Era căsătorit cu fata preotului Enache Petrescu, paroh de la Parohia/Comuna Radu Negru, judeţul Ialomiţa. Împreună au avut 4 copii: Elisabeta, născută la 24 aprilie 1907, în Bucureşti; Gheorghe, născut la 3/4 martie 1910, în Urziceni; Savin, născut la 25 noiembrie 1912, în Urziceni; Ştefania, născută la 17 iulie 1914, în Urziceni. Între 31 decembrie 1914-16 februarie 1915, a primit gradul bisericesc de sachelar. Întrucât mulţi dintre viitorii ostaşi erau încă necununaţi şi, legal, n-ar fi avut drepturi de urmaş familiile lor, Prefectura Judeţului Ialomiţa/statul român a luat măsuri pentru cununarea acestora civilă iar Protoieria Judeţului Ialomiţa/Biserica Ortodoxă Română – pentru cea religioasă. În oraşul Urziceni, în urma pastoraţiei Părintelui Nicolae Furnică, în cursul anului 1915, s-au cununat 14 familii.
Părintele Nicolae V. Furnică a fost mobilizat ca preot militar în Regimentul 75 Infanterie, pe 15 august 1916. A căzut la datorie în bătălia de la Turtucaia, din 19 aug./1 sept. - 24 aug./6 sept. 1916, având gradul de locotenent şi fiind primul preot militar erou. A tras cu mitraliera dintr-un pom până la ultimul glonţ şi, apoi, a fost sfârtecat de bulgari cu baionetele.
Până la 1918-1919, Preotul Nicolae V. Furnică figura ca dispărut la Turtucaia. Aşa apare în cartea Protopopului Constantin Nazarie. În 1920, pe baza unui martor, preoteasa sa, Maria, a obţinut hotărâre judecătorească pentru a fi declarat mort, la 24 august 1916.
Placa comemorativă în amintirea preotului locotenent Nicolae Frunică s-a sfinţit la pomenirea sa de 7 ani, la 9 septembrie 1923, la Biserica „Sfânta Treime” din Urziceni în prezenţa Preasfinţitului Ilarie Teodorescu, Episcopul Eparhiei Constanţa, care a săvârşit slujba de parastas. Această piatră de marmură a preoţimii ialomiţene s-a făcut la iniţiativa preotului Ioan Ciolca de la Parohia Grindu Ialomiţa. Monumentul eroilor din Urziceni, pe care, la loc de cinste, se afla înscris numele eroului locotenent preot Nicolae Furnică, a fost inaugurat la 23 august 1925.
Primul traducător al apologetului Taţian Asirianul în limba română
Părintele Nicolae V. Furnică este şi primul traducător al apologetului Taţian Asirianul în limba română. Apologetul Taţian Asirianul nu şi-a găsit locul în Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nici în ediţia întâi, nici în ce-a de-a doua. Teza de licenţă a Părintelui Nicolae V. Furnică, susţinută (şi tipărită la Bucureşti) la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Teologie, în anul 1907, sub numele Nic. V. Furnică, a fost: Taţian Asirianul, Discurs către eleni. Traducere şi studiu, 65 de pagini.
Cercetând manualele de Patrologie existente azi în diferite biblioteci, putem afirma că introducerea unui capitol despre apologetul Taţian Asirianul, în Patrologiile româneşti, s-a făcut odată cu apariţia tezei de licenţă a Părintelui Nicolae V. Furnică. Patristica sau Studiul istoric asupra Părinţilor Bisericii, tradusă de Arhimandritul Ghenadie Enăceanu, la Bucureşti, în 1878, nu are nici o informaţie sau capitol despre Taţian. Patrologie. Curs complet, de studenţii Fecioru Th, Olteanu P., Ştefan M., din 1930-1931, are capitol special pentru Taţian la paginile 241-249, a arătat părintele Scărlătescu.
După tipărirea tezei de licenţă a părintelui Nicolae V. Furnică şi alţi profesori şi teologi români s-au aplecat asupra vieţii, operei şi doctrinei lui Taţian Asirianul.
Mobilizarea slujitorilor lui Dumnezeu
În timpul războiului au fost mobilizaţi aproximativ 250 de preoţi de pe întreg cuprinsul României de atunci, pe perioade mai scurte sau mai îndelungate, fiind asimilaţi cu gradul de locotenent, deşi mulţi au fost avansaţi la gradul de căpitan; au mai fost angajaţi şi câţiva preoţi ardeleni refugiaţi în Vechea Românie. Cei mai mulţi au însoţit trupele pe câmpurile de luptă. Din numeroasele rapoarte pe care le-au înaintat Părintelui Constantin Nazarie, şeful Serviciului Religios, rezultă că preoţii militari au îndeplinit cu cinste diferite slujbe, dar şi alte îndatoriri specifice misiunii lor pastoral-militare: Sfânta Liturghie, atunci când era posibil, de regulă în bisericile unor parohii, acolo unde era staţionată o unitate militară, sfinţirea apei, cu stropirea soldaţilor cu agheazmă, Te-Deum-uri, prohodirea celor căzuţi la datorie, slujbe pentru cei bolnavi sau răniţi, spovedania şi împărtăşirea soldaţilor, predici la slujbele menţionate sau înmormântarea celor căzuţi la datorie, încurajarea permanentă a soldaţilor, ajutor dat în infirmerii pentru îngrijirea celor răniţi, cursuri de scris-citit pentru soldaţii neştiutori de carte (atunci când era posibil), organizarea unor şezători culturale (cu recitări şi coruri ostăşeşti), grija faţă de copiii orfani din satele în care erau staţionate unităţi militare şi multe altele.
Câţiva dintre aceşti preoţi şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării, pentru întregirea hotarelor ei fireşti. La loc de cinste trebuie să-l pomenim pe bătrânul preot Ştefan Ionescu-Cazacu din Poiana, jud. Olt, înrolat la Regimentul 3 Infanterie Olt. A murit în urma rănilor primite în luptele de la Mărăşeşti; osemintele sale se odihnesc în mausoleul de acolo. Preotul Nicolae Armăşescu din Tomşani, jud. Vâlcea din Regimentul 2 Vânători a fost rănit mortal pe câmpul de luptă – chiar la începutul campaniei; a murit la spitalul Colţea din Bucureşti şi a fost îngropat cu onoruri militare. Preotul Nicolae Furnică din Urziceni, jud. Ialomiţa de la Regimentul 75 Infanterie a luptat vitejeşte la Turtucaia, dar a fost străpuns de baionetele soldaţilor străini, scrie pr.prof.dr. Mircea Păcurariu în lucrarea Armata şi Biserica în trecutul neamului nostru.
Luptele de la Turtucaia
Bătălia de la Turtucaia, care s-a desfăşurat între 1 şi 6 septembrie 1916 a fost un dezastru pentru trupele române. Statistici, probabil niciodată complete, arată că pierderile româneşti s-au cifrat la aproximativ 34.000 de oameni (morţi, răniţi şi dispăruţi), alţi 3.500 reuşind să iasă din încercuirea trupelor bulgaro-germane, în timp ce aproximativ 2.000 de ostaşi au scăpat trecând Dunărea, spre Olteniţa, înot sau cu ajutorul marinei fluviale române. Pierderile sângeroase, morţi şi răniţi, au totalizat 160 de ofiţeri şi 6.000 de soldaţi, în vreme ce 480 de ofiţeri şi 28.000 de soldaţi au ajuns în prizonierat.
Se încarcă comentariile...
