Poliţiştii, pe terenul de fotbal. „Cupa zâmbetelor“, meci caritabil pentru copiii defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti ialomiţeni au intrat în teren la un meci de fotbal caritabil pentru ajutorarea copiilor din familii devaforizate. Oamenii legii s-au alăturat astfelcampaniei umanitare „Cupa Zâmbetelor”, care a fost iniţiată de un localnic din comuna Ciulniţa şi se află la cea de-a doua ediţie.

 Scopul campaniei este ajutorarea copiilor care provin din familii cu o situaţie materială precară, prin donarea de produse alimentare, jucarii sau orice alte obiecte de uz casnic. Cea de-a doua ediţie a ”Cupei Zâmbetelor” a fost oragnizată pe 17 iunie, în satul Poiana, comuna Ciulniţa. Poliţiştii ialomiţeni au participat un meci de fotbal, căruia i s-au alăturat tineri antreprenori locali.

Ideea organizării unui meci caritabil a adus mai mulţi oameni aproape unul de celălalt, atât la nivelul gândurilor bune pe care le pot transmite, cât şi din punct de vedere al sprijinului real pe care îl pot acorda, fiindcă un gest simplu umanitar are o importanţă deosebită pentru cei care trăiesc zi de zi din neajunsuri.  Scorul meciului nu a contat. Importante au fost spiritul competiţiei şi obiectivul final, care a fost atins.

Toţi banii proveniţi din donaţii au fost folosiţi pentru achiziţionarea de produse alimentare, jucării, precum şi produse de uz casnic, care să vină în sprijinul unei familii nevoiaşe din localitate.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite