Locurile de joacă dezafectate, redate copiilor. Spaţiile au fost reamenajate
0
Bucurie pentru cei mici atunci când spaţiile de joacă vor fi redeschide!Locul de joacă nr.26, de pe Aleea Feroviarului va fi redat copiilor, după ce multă vreme a fost dezafectat.
Conform Primăriei Slobozia, suprafaţa de teren e din nou colorată şi îmbietoare pentru micuţii care abia aşteaptă să se joace. Spaţiul a fost împrejmuit şi amenajat cu echipamentele de joacă recondiţionate, covor antitraumă pentru copii şi bănci colorate pentru părinţi şi bunici.
Aceeaşi dotare a fost realizată şi pentru locul de joacă nr.24 de lângă Bazarul Municipal, unde lucrările de modernizare au fost încheiate. Aleea de acces a fost şi ea refăcută, cu mai mult spaţiu pentru tranzit.
În mai puţin de două săptămâni vor fi încheiate şi lucrările de amenajare a noului loc de joacă din Parcul Ialomiţa, acolo unde va fi modernizată şi fântâna arteziană.