Hramul Mânăstirii «Sfinţii Voievozi» are loc în perioada 30 aprilie-6 mai. Icoană făcătoare de minuni, adusă în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujbă la mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia FOTO doxologia.ro
Slujbă la mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia FOTO doxologia.ro

În perioada 30 aprilie-6 mai, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului aşezământ monahal «Sfinţii Voievozi» din Slobozia. Astfel, pentru credincioşi va fi adusă în Bărăgan, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Schitul Vovidenia-Mânăstirea Neamţ, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program: 

Marţi, 30 aprilie, la ora 13.45 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum. La la ora 14.15, după slujba de Te Deum, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, soborul de preoţi şi credincioşii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mânăstirea «Sfinţii Voievozi», unde sfânta icoană va fi depusă, într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş, spre închinare tuturor credincioşilor. 

În toată această perioadă, la Mânăstirea Slobozia se vor săvârşi slujbe de priveghere, Acatistul Maicii Domnului şi Taina Sfântului Maslu. Vineri, 3 mai, în ziua sărbătorii hramului Mânăstirii «Izvorul Tămăduirii» va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, începând cu ora 08.30. La slujbă vor participa toţi membrii clerici ai Permanenţei Consiliului Eparhial, preacucernicii părinţi protopopi ai Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi preoţii din municipiul Slobozia.

Duminică, 5 mai, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, începând cu ora 09.00, va sluji Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de părinţi consilieri ai Centrului Eparhial şi de preacuvioşii părinţi stareţi de la mânăstirile Eparhiei. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 6 mai, ora 10.00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mânăstire Neamţ-Schitul Vovidenia.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite