FOTO Surprize dulci de 1 iunie, pentru copiii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii şi asistenele celei mai mari unităţi medicale din judeţul Ialomiţa au adus bucurie pe chipurile copiilor internaţi în secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia. Micuţii au primit multe dulciuri, ca urmare a unei sponsporizări acordată de Asociaţia „Ajutor pentru Sănătate Ialomiţa“.

Cei 22 de micuţi internaţi pe secţia de Pediatrie a celei mai mari unităţi medicale din Ialomiţa au rămas fără cuvinte în momentul în care au primit cadourile.

Printre aceştia s-a numărat şi Ionuţ, un puşti de 7 ani. Venit tocmai de la Reviga, copilul a fost internat pentru că avea probleme respiratorii.

Aflaţi într-o situaţie modestă, părinţii lui nu i-au pregătit niciun cadou, însă surpriza medicilor de la Slobozia a fost una foarte plăcută pentru el.

„Ştiam că astăzi este ziua copilului. Ai mei nu mi-au luat nimic, pentru că nu au bani. Mă bucur şi le mulţumesc doamnelor că s-au gândit şi la noi“ a spus Ionuţ cu ochii aproape înlăcrimaţi. 

Cristina îşi doreşte o familie unită 

Din pătuţul său Cristina, o fetiţă de un an şi 4 luni, zâmbeşte tuturor celor care intră în salon. De 1 iunie, cel mai frumos cadou pentru ea ar fi o familie unită, care să o iubească şi să o protejeze.

Micuţa a fost abandonată la naştere în Spitalul Slobozia şi are nevoie acum de părinţi. Ştie că punga roz, încărcată cu surprize este pentru ea şi întinde mânuţele să o prindă.

„Este un copil foarte cuminte şi frumos. Din câte am înţeles noi, cineva urmează să o adopte. Să sperăm că aşa se va întâmpla pentru că este un copil tare cuminte“ susţin asistentele care au grijă de Cristina. 

Alături de ea, în acelaşi salon sunt alţi doi prichindei, care nici măcar un an nu au. Şi ei au fost părăsiţi de părinţi şi aşteaptă acum un viitor mai bun. 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite