FOTO Preotul Ion Negoiţă, duhovnicul tuturor ialomiţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Ion Negoiţă cu câteva luni înainte de trecerea sa în nefiinţă FOTO: adevarul.slobozia
Preotul Ion Negoiţă cu câteva luni înainte de trecerea sa în nefiinţă FOTO: adevarul.slobozia

Dacă ar fi mai trăit, anul acesta, în luna iunie, părintele Ion Negoiţă de la Cosâmbeşti, ar fi împlinit un secol de viaţă. Cuvintele şi învăţăturile sale cu mare încărcătură spirituală au rămas însă în inimile tuturor.

Născut în colbul Bărăganului, preotul Ion Negoiţă de la Cosâmbeşti a învăţat de mic ce înseamnă dragostea pentru credinţă şi pentru Dumnezeu.

Deşi familia a încercat să-l pregătească pentru o altă profesie, o minune a făcut ca tânărul, la vremea respectivă, să ajungă să înveţe despre dreapta credinţă, urmând apoi s-o propovăduiască tuturor.

„A venit un prieten bun de-al tatei care avea copilul deja înscris la Seminatul teologic de la Constanţa  şi i-a zis ca să mă ducă şi pe mine. Imediat el a făcut ce-a făcut şi m-a transferat la Constanţa. Eu nu am avut nimic de obiectat“ declara preotul, la aproape 98 de ani, într-un interviu acordat ziarului Adevărul de Seară Slobozia.

Ce a lăsat în urmă părintele în momentul în care a urcat la cer? O comunitate de oameni mult mai iubitoare şi mult mai apropiată de Dumnezeu. Mereu i-a învăţat pe cei cărora le-a fost duhovnic faptul că dacă vrei să reuşeşti în viaţă „niciodată să nu te laşi bătut şi, cu gând bun la Dumnezeu, să izbăveşti în tot ce ţi-ai propus“.
 
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite