Când trebuie înscrişi copiii la grădiniţă şi la ce trucuri pot apela părinţii pentru a-i obişnui pe cei mici cu absenţa lor – sfaturile psihologului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru toţi părinţii, înscrierea copilului la grădiniţă reprezintă o etapă foarte importantă. Psihologii sunt de părere că alegerea acestui moment este extrem de importantă pentru dezvoltarea socială şi emoţională a celor mici.

Înscrierea copilului la grădiniţă, susţin psihologii, trebuie să se facă ţinând cont de o serie de factori cognitivi, emoţionali, motrici şi chiar de limbaj. Din punct de vedere cognitiv, copilul trebuie să manifeste o dorinţă spre cunoaşterea de lucruri noi şi să fie receptiv la toate schimbările care se petrec în jurul său.

Emoţional, copilul trebuie să fie pregătit pentru a face faţă provocărilor în urma interacţiunii cu ceilalţi. Psihologii denumesc acest amănunt, „toleranţa la frustrare”.

„Toleranţa la frustrare reprezintă o latură importantă care-i conferă copilului autonomie şi siguranţa faptului că se poate adapta într-un loc nou”, este de părere psihologul Liliana Preotu, din cadrul Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Din punct de vedere al limbajului, pentru copil este foarte important pentru ca acesta să poată fi înţeles de ceilalţi copii şi chiar de cadrele didactice în grija cărora este lăsat de părinţii săi.

La grădiniţă, de la 3 ani

Psihologii sunt de asemenea de părere că momentul cheie în care copiii sunt pregătiţi să meargă la grădiniţă este vârsta de 3 sau chiar 4 ani. Atunci copilul reuşeşte să se dezvolte emoţional, cognitiv şi chiar să stăpânească un limbaj adecvat pentru a se putea înţelege cu ceilalţi copii.

La fel de important pentru adaptarea copilului într-un mediu precum grădiniţa este şi capacitatea sa de a se putea desprinde de mamă. Mulţi dintre ei nu reuşesc, tocmai de aceea apar uneori stări de panică, anxietate şi refuzul de a mai pleca de acasă.

„Ideal ar fi ca părinţii să se gândească la grădiniţă după vârsta de 3 ani. Sunt însă şi situaţii în care, chiar şi la vârste mai crescute, copiii nu se adaptează. Tocmai de aceea este important ca părinţii să-şi cunoască bine micuţii şi să decidă ei înşişi momentul înscrierii la grădiniţă”, mai spune psihologul Liliana Preotu.

Trucuri pentru mămici

Totodată, specialiştii le învaţă pe mame ce trebuie să facă pentru a-i pregăti pe cei mici de momentul în care aceştia vor păşi în sala de clasă a unei grădiniţe.

În primul rând, mamele trebuie să-i obişnuiască treptat pe copii cu absenţa lor. Astfel, câteva ore pe zi mama ar trebui înlocuită cu bunica. De asemenea, copilul trebuie să socializeze mult mai intens. Tocmai de aceea plimbările prin parc şi interacţionarea cu alţi copii sunt ideale în astfel de situaţii.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite