Cămătar din Urziceni, arestat preventiv de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au reuşit să probeze activitatea infracţională a unui bărbat din localitate, acuzat de acte de cămătărie şi şantaj. Infractorul împrumuta sume de bani, după care îşi teroriza victimele pentru a recupera sumele.


Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat că în perioada ian. 2012 – febr. 2014 inculpatul Meterez Vasile a împrumutat sume de bani cu dobândă mai multor persoane, făcând din această activitate o îndeletnicire; de asemenea, în cursul anului 2013, a constrâns-o pe persoana vătămată T.A., prin acte de ameninţare cu violenţa, în mod repetat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, să  remită sume de bani în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Propunerea de arestare preventivă reprezintă, conform Codului de procedură penală, doar o etapă a anchetei penale, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite