„Babele de la Ulmet“, pietrele tămăduitoare care schimbă firea omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În localitatea buzoiană Ulmet, aflată în zona munţilor Buzăului, există câteva forme de micro relief care atrag turiştii ca un magnet. Este vorba despre trovanţi, un soi de pietre despre care localnicii spun că sunt vii şi că au puteri tămăduitoare.

„Pietrele vii“ din judeţul Buzăului

Potrivit specialiştilor din domeniul geologiei şi mineralogiei, trovanţii sunt o forme de micro relief care se dezvoltă în straturile de nisip, datorită apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează în timp.

Modul de formare al trovanţilor, spun specialiştii, este acelaşi cu cel al perlelor. Întreg procesul determină creşterea acestor formaţiuni, din inima pământului către suprafaţă.

Tocmai de aceea, popular ineditele forme de relief, poartă numele de „pietre vii”. Datorită modului în care se formează, aspectul pietrelor este foarte bizar.

Multe dintre ele au forme sferice sau cilindrice, fiind asemănate cu navele spaţiale extraterestre. În România, printre cele mai întinse platforme de trovanţi se găsesc în judeţul Buzău, pe crestele care înconjoară mica localitate Ulmet.

Drumul către „Babele de la Ulmet“

Ulmet, satul care adăposteşte pietrele vii, se află la 44 de kilometri de municipiul Buzău, în comuna Bozioru. Drumul durează aproximativ 40 de minute, adunate pe ceas.

Cei care se aventurează pe acest traseu trebuie să ştie faptul că se pot opri la Berca, să admire vulcanii noroioşi. Localitatea se află la jumătatea distanţei dintre Buzău şi Ulmet.

ulmet 2

Aproape de orele prânzului, pe străzile din Ulmet nu se simte nicio mişcare. Oamenii fie sunt la biserică, fie sunt cu alte treburi. Drumul către trovanţi este indicat de o pancartă de metal pe care scrie: „Către Babe-trovanţi”.

Localnicii au denumit ineditele forme de relief „babe” pentru că „de la distanţă seamănă cu nişte femei în vârstă care vorbesc între ele” după cum susţine Grigore Marcu (57 de ani), un localnic din Ulmet.

Omul explică faptul că până pe crestele trovanţilor trebuie urcat un drum lung de 2 kilometri. Drumul este în realitate o potecă pietruită care trece prin faţa gospodăriilor oamenilor şi duce direct către platoul trovanţilor.

Copiii din Ulmet, ghizi pentru turişti

Pentru că zona nu este exploatată din punct de vedere turistic, singurii ghizi care explică trecătorilor despre istoria trovanţilor sunt copii din sat. George  Popa are 10 ani şi nu-i plac desenele animate. Aici nu există locuri de cazare sau popasuri.

ulmet 7

Turiştii pot înopta la localnici, preţurile fiind stabilite în funcţie de gospodarul la poarta căruia excursioniştii bat. Preferă să bată în fiecare sfârşit de săptămână drumul anevoios de piatră care duce către babe. De la excursioniştii care se aventurează prin aceste meleaguri de ţară, copilul primeşte fie bani, fie ceva de mâncare.

ulmet 3

„Îmi place să merg cu oamenii şi să le arăt drumul. Toţi copiii fac asta. Eu mă duc la şcoală şi am note bune” spune George zâmbind. Foarte atent cu oamenii pe care îi conduce către platoul trovanţilor, micul ghid le explică adulţilor cum trebuie să meargă pe munte şi ce trebuie să facă pentru a nu se accidenta.

Pe platoul trovanţilor

După aproape o oră de mers pe poteca pietruită, platoul trovanţilor se înfăţişează de la poalele unui deal. Până în vârf panta este destul de abruptă, însă drumul poate fi parcurs în doar trei minute. Micul ghid George, arată turiştilor pe unde trebuie să meargă ca să nu cadă.

ulmet 5

Sus, pintre trovanţi, peisajul este mirific. Pietrele cu forme ciudate sunt luminate de razele soarelui şi lasă impresia unui loc desprins parcă dintr-o era îndepărtată a istoriei, când natura abia reuşea să creeze primele forme de viaţă.

ulmet 6

Ochii turiştilor pot vedea în zare văi adânci tăiate de pâraie şi creşte împădurite cu foioase ale căror frunze ruginite de toamnă creează un peisaj mirific.

Localnicii din Ulmet au născocit sumedenie de legende despre „pietrele vii” de la marginea satului lor. Oamenii cred că au puteri energetice miraculoase, care-l fac pe omul supărat să se înveselească. „Bunica mea ştia destul de bine care-i rostul pietrelor. Mereu ne-a zis că au putere de la Dumnezeu să te facă bine. Trebuie doar să le atingi şi scapi de supărări” susţine Aneta Anghel (69 de ani) o altă localnică din Ulmet.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite