Alegeri prezidenţiale 2014 Marian Neacşu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor: „Indiferent de preşedintele ales astăzi, el nu va fi ca Traian Băsescu”
0Proaspăt numit în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, parlamentarul PSD de Ialomiţa Marian Neacşu a votat la Secţia numărul 27 din Slobozia, aproape de orele prânzului. Acesta a declarat că votul din turul II al alegerilor prezidenţiale 2014 este cel mai important din ultimii 25 de ani.
La vot împreună cu familia
Aproape de orele prânzului deputatul Marian Neacşu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României s-a prezentat la Secţia de votare din Slobozia la care a fost arondat. Este vorba despre secţia numărul 27, amplasată în incinta Liceului de Artă „Ionel Perlea”.
Aşa cum a promis în primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, parlamentarul s-a prezentat la urne alături de mama şi fiica sa cea mare. Parlamentarul a fost nevoit să aştepte câteva minute pentru a intrat într-o cabină de vot, întrucât toate erau ocupate în momentul în care el şi familia sa au intrat în cadrul secţiei de vot.
La ieşire, Marian Neacşu a făcut o scurtă declaraţie referitoare la importanţa votului la alegerile prezidenţiale 2014. „După 25 de ani cred că România are şansa să se aşeze pe drumul care trebuie. Indiferent ce preşedinte va fi ales astăzi, nu va fi la fel ca Traian Băsescu” a declarat Marian Neacşu.
Parlamentarul ialomiţean a fost ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor pe data de 27 octombrie 2014, imediat după arestarea lui Viorel Hrebenciuc. Înainte de a ocupa această funcţie, Marian Nacşu a fost liderul Grupului parlamentar al PSD.