VIDEO Gardul comunist al Spitalului Judeţean din Slatina va fi demolat, în zonă va apărea o piaţetă
0Cei ce administrează Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, respectiv Consiliul Judeţean Olt şi Primăria Slatina, au anunţat, prin reprezentanţii lor, intenţia de a demola gardul unităţii sanitare, care este cel iniţial de la inaugurarea spitalului în anii ’70. Administratorii spitalului slătinean vor să schimbe definitiv imaginea veche a acestuia, întărită de gardul ce aminteşte mai degrabă de o închisoare, şi să o înlocuiască cu elemente noi.
Actuala imagine fadă şi veche a Spitalului Judeţean Slatina se pare că va mai persista în peisajul urban al oraşului doar în acest an pentru că – din toamnă sau anul viiotor, în cel mai rău caz -, în această zonă urmează să apară o piaţetă. Astfel, conform planurilor reprezentanţilor Consiliului Judeţean Olt, cei care administrează unitatea alături de Primăria locală, cele două „foişoare” şi porţile aferente vor fi demolate, iar spaţiul cuprins între ele va fi amenajat în aşa fel încât să fie aidoma unei piaţete.
De asemenea, gardul vechi din sârmă dotat cu ţepi al spitalului, adică cel original de la inaugurarea unităţii sanitare în anii ’70, va fi şi el demolat şi, ulterior, înlocuit cu elemente moderne. Toate aceste schimbări fac parte dintr-o strategie a diriguitorilor CJ Olt şi ai Primăriei Slatina, care intenţionează să vină în întâmpinarea nenumăratelor doleanţe ale locuitorilor urbei, ce s-au declarat nemulţumiţi de aspectul dezolant al Spitalului Judeţean.
"Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina ocupă locul nr. 1 pe lista de priorităţi a noastră, a celor de la Consiliul Judeţean, şi a celor de la Primăria Slatina. Vrem să schimbăm actuala imagine a spitalului, care este aceeaşi de când a fost dat în folosinţă această unitate sanitară, şi intenţionîăm să facem acest lucru atât pe fonduri europene, dar şi locale. Vă pot spune, de exemplu, că aşteptăm Ghidul fondurilor europene care trebuie să apară undeva în această toamnă pentru a şti exact spre ce să ne orientăm. Noi avem ca priorităţi reabilutarea termică a Spitalului Judeţean, cu tot ce înseamnă tocărie la ferestre, instalaţii termice etc. De asemenea, cele două porţi de acces din prezent vor fi demolate şi vom amenaja o piaţetă care să ofere nu doar o imagine nouă a zonei şi a spitalului etalon al judeţului, însă vom avea în vedere şi crearea unei căi de acces cât mai facile pentru ambulanţe, după care vom demola şi gardul spitalului. Dacă nu reuşim în această toamnă să demarăm lucrările, atunci anul viitor sigur acest lucru se va întâmpla”, a declarat Marius Oprescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt.
Reamintim că la Spitalul Judeţean din Slatina se lucrează, din luna ianuarie a.c., la amenajarea unei noi Unităţi de Primiri Urgenţe (UPU), proiect în valoare de şapte milioane lei fonduri locale – CJ Olt şi Primăria Slatina, care vizează inclusiv dotarea cu echipamente medicale noi a secţiei amintite. De asemenea, zilele trecute, un alt proiect derulat în incinta spitalului din Slatina în ultimii patru ani a fost oficial anunţat ca fiind finalizat, la capătul căruia Ambulatoriul unităţii sanitare a fost total modernizat şi adus la standarde moderne în schimbul a 19,6 milioane lei fonduri europene, guvernamentale şi autohtone.
Vă mai recomandăm:
FOTO Modernizarea ambulatoriului Spitalului Judeţean Slatina, la final
FOTO-VIDEO Noua secţie Urgenţe de la Spitalul Judeţean Slatina va fi terminată mai devreme
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se modernizează, dar nu scapă de scandaluri