Trei reţete simple cu spanac, leguma-vedetă a primăverii. Cum se face budinca cu brânză sau carne
0Spanacul este uşor de găsit, în această perioadă, în toate pieţele, iar beneficiile consumului acestei plante sunt recunoscute de medici. Iată trei reţete simple.
Consumul de spanac în stare crudă aduce cele mai mari beneficii pentru sănătate, însă poate fi folosit şi pentru prepararea unor mâncăruri care presupun prelucrare termică. Se vorbeşte despre rolul său antiinflamator, despre rolul de sursă importantă de antioxidanţi, este pomenit ca reglator al tensiunii arteriale (are rol hipotensiv), creşte imunitatea, protejează oasele şi ar încetini chiar evoluţia diverselor tipuri de cancer. Îl putem consuma în salate, dar şi în budinci, sufleuri, îl putem asocia cu paste etc.
Salată simplă cu spanac
Ingrediente: spanac, salată verde, 1 castravete, zeamă de lămâie, o lingură ulei de măsline, sare. Spanacul şi salata proaspete se taie după preferinţă, se prepară dressing-ul din zeama de lămâie (o jumătate de lămâie), uleiul de măsline şi sare, la care se poate adăuga mărar proaspăt, tocat mărunt, se amestecă şi se savurează imediat. Reţeta este una care avatajează persoanele foarte atente la calorii.
Salată cu spanac şi cartofi noi
Pentru cei care doresc o salată mai consistentă, salata cu spanac şi cartofi noi poate fi o alegere bună. Se aleg 5-6 cartofi de mărime medie, spanac proaspăt, 50 grame de caşcaval, 50 grame de kaiser, o lingură de muştar, câteva linguri de ulei de măsline, sare, piper, o linguriţă de oţet.
Cartofii se fierb în coajă şi se decojesc după ce s-au răcit puţin. Se taie, după preferinţă, în felii mari sau mai mici. Se pregăteşte sosul din ulei, oţet, sare şi piper, iar într-o cratiţă se prăjeşte foarte puţin kaiser-ul tăiat felii subţiri, la fel procedându-se şi cu frunzele de spanac. Cartofii se aşează pe farfurii, se pune spanacul tăiat felii, se stropeşte totul cu puţin sos, se aşează deasupra feliuţele de kaiser, iar la final se presară caşcavalul ras.
Budincă de spanac cu brânză sau carne
Pentru gurmanzi se pot pregăti adevărate feluri principale având ca ingredient spanacul, budincile şi sufleurile fiind printre alegeri.
Ingrediente: 500 g spanac, 75 g unt, 1 lingură făină, 100 g brânză de vaci (sau 150 g rasol de vită tocat), 2 ouă, 1 ceaşcă lapte, puţin pesmet.
Spanacul, spălat bine şi fiert în apă cu sare, se scurge de zeamă şi se toacă. Separartse prepară un sos alb din făină, lapte şi unt, care se amestecă cu spanacul, gălbenuşurile, o parte din unt şi brânza de vaci (sau rasolul) şi se adaugă la final albuşurile bătute spumă. Compoziţia obţinută se toarnă într-o cratiţă sau într-o formă specială, unsă cu unt şi tapetată cu pesmet, se netezeşte şi se unge deasupra cu puţin gălbenuş oprit de la început. Se coace şi se serveşte imediat.
CITIŢI ŞI: Ce putem pregăti din verdeţurile de pe piaţă: reţete tradiţionale olteneşti