Topitorii de aluminiu din Slatina, “călcate” de autorităţi la ceas de seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile cu atribuţii pe linie de control a protecţiei mediului înconjurător, dar nu numai, au efectuat, în seara zilei de miercuri – 25 septembrie, o serie de inspecţii inopinate pe raza municipiului Slatina ce au vizat respectarea legislaţiei privind protecţia mediului, a activităţilor de topire - turnare deşeuri de aluminiu la mai multe firme din localitate. Cum era de aşteptat, neregulile nu au întârziat să apară, la fel şi amenzile.

Acţiunea autorităţilor s-a desfăşurat între orele 21.00 - 23.00, interval orar în cadrul căruia au fost inspectate cinci locaţii unde se desfăşurau activităţi de topire - turnare deşeuri de aluminiu situate în municipiul Slatina, pe strada Constructorului, strada Depozitelor şi strada Milcov. La acţiune au participat Garda de Mediu Olt, Serviciul Investigarea Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt.

În urma controlului efectuat, la patru dintre cele cinci firme verificate s-au descoperit emisii nedirijate de poluanţi atmosferici cauzate de nefuncţionarea corespunzătoare a instalaţiilor de colectare şi epurare a gazelor rezultate în urma procesului de topire a deşeurilor. Patronii firmelor depistate în neregulă au fost amendate de Garda de Mediu Olt cu amendă individuală în cuantum de 15.000 lei. De asemenea, s-au impus măsuri de remediere a defecţiunilor constatate în termen de maximum 15 zile.

Razia autorităţilor a avut loc la iniţiativa prefectului Cătălin Rotea, care a decis să pună piciorul în prag în privinţa topitoriilor de aluminiu din Slatina, ce înfloresc în cartierele mărginaşe.

“Această acţiune a avut loc ca urmare a numeroaselor sesizări şi reclamaţii venite din partea locuitorilor municipiului Slatina cu privire la calitatea aerului din oraş, apreciată ca fiind una ce lasă de dorit mai ales pe timpul nopţii. De aceea şi acţiunea s-a desfăşurat nu ziua, cum se procedează de obicei, ci seara - spre miezul nopţii”, a declarat prefectul Cătălin Rotea. Oficialul oltean a precizat că astfel de acţiuni în domeniul protecţiei mediului înconjurător, dar şi în alte domenii de interes cetăţenesc, vor avea loc în fiecare lună.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite