Tânărul din Potcoava snopit în bătaie de “oamenii legii”, transferat la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Ovidiu Miu, pe patul de spital de la Slatina... (Foto: Adevărul)
Ilie Ovidiu Miu, pe patul de spital de la Slatina... (Foto: Adevărul)

Ilie Ovidiu Miu, tânărul de 26 de ani din Potcoava, judeţul Olt, care susţine că a fost bătut, zilele trecute, de către o patrulă de jandarmi şi poliţişti în urmă căruia a trebuit să fie internat la Spitalul Judeţean din Slatina, a fost transferat la Craiova. Astfel, se pare că leziunile suferite la nivelul feţei după loviturile încasate de la “oamenii legii” s-au dovedit a fi mai serioase decât s-a crezut iniţial.

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean din Slatina au decis să îl transfera la Spitalul Clinic de Urgenţă din Craiova pe tânărul de 26 de ani care susţine că a fost bătut în noaptea de luni spre marţi (4/5 februarie) de către un grup de jandarmi şi poliţişti cu cagule. Mai exact, medicii slătineni au descoperit că Ilie Ovidiu Miu a suferit o fractură la unul dintre oasele feţei, fapt pentru care au considerat imperativă internarea acestuia pentru tratament de specialitate la spitalul din Craiova, în cadrul secţiei Chirurgie Maxilo-Facială.

Reamintim că tânărul a declarat că agresorii nu i-au spus nimic, ci doar l-au lovit cu bastoanele timp de aproape zece minute, după care l-au abandonat în stradă.

“Era miezul nopţii, veneam de la un bar şi mă îndreptam spre casă împreună cu un prieten pe strada Osica. Nu băusem niciunul, jucasem biliard, deci nu eram beţi ca să poată zică cineva că am visat. La un moment dat, chiar când eram, cred, la vreo 300 de metri de casă, o maşină Dacia Logan de culoare albă de Poliţie, a oprit în dreptul nostru şi din ea au coborât cinci bărbaţi. Patru dintre ei erau îmbrăcaţi în negru, aveau măşti pe faţă şi erau jandarmi, i-am recunoscut că sunt jandarmi pentru că le-am văzut emblemele de pe antebraţ. Celălalt era un poliţist pe care îl cunosc. Prietenul meu, parcă intuind că urma să se întâmple ceva rău, a luat-o la fugă. Eu nu am mai apucat: cei cinci m-au prins de braţe şi au început să mă lovească cu bastoanele… Mi-au dat în special la faţă şi la cap, m-au lovit şi cu picioarele, cu pumnii, ce mai – am fost zvântat în bătaie”, a spus victima agresiunii.

Poliţiştii au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, competenţa fiind declinată pentru continuarea cercetărilor către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite