Spectacol umanitar pentru o elevă grav bolnavă din Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul va avea loc la Centrul Cultural "Eugen Ionescu" din Slatina  (FOTO: Mugurel Manea)
Spectacolul va avea loc la Centrul Cultural "Eugen Ionescu" din Slatina  (FOTO: Mugurel Manea)

Centrul Cultural “Eugen Ionescu” din Slatina va găzdui, în această seară, un spectacol umanitar organizat de profesori şi elevi din municipiu pentru ajutorarea unei eleve grav bolnave de la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu”. La spectacol vor lua parte elevi de la liceul menţionat, dar nu numai. Organizatorii mizează pe atragerea unui număr cât mai mare de spectatori, ce vor contribui la strângerea de bani necesari elevei menţionate.

Spectacolul din această seară a fost posibil ca urmare a implicării profesoarei Ortansa Franţescu, nimeni altcineva decât diriginta elevei bolnave căreia îi este dedicată acţiunea – Laura Cristina Turturică. În egală măsură, colegii de clasă de la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” au rolul lor în organizarea manifestării de diseară, care au reuşit să convingă prieteni de la alte licee din Slatina şi nu numai.

Astfel, pe scena Centrului Cultural “Eugen Ionescu” din municipiu vor mai urca, în această seară, cu diverse momente artistice, în afară de elevi de la C.N. “Nicolae Titulescu”, şi elevi de la liceele “Ion Minulescu”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic “P.S. Aurelian” sau Şcoala Gimnazială nr. 3 – din Slatina, precum şi de la Şcoala Gimnazială din comuna Coteana sau de la Palatul Copiilor “Adrian Băran” tot din municipiu. De asemenea, şi-au mai anunţat participarea membri ai Asociaţiei Sentire, ONG-ul C.N.V.N.T., Asociaţia cultural-artistică “Lyra” Slatina.

Laura Cristina Turturică, eleva căreia îi este dedicat acest spectacol umanitar, a fost diagnosticată cu o tumoră pe creier care îi afectează vederea şi îi pune în pericol viaţa, pentru înlăturarea pericolului fiind nevoie de o intervenţie chirurgicală costisitoare ce nu poate fi susţinută doar de către familia elevei. Cadrele profesorale, colegii de clasă şi alţi elevi de la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” unde fata studiază nu au rămas indiferenţi la suferinţa Laurei, drept urmare fiind pus la cale spectacol din această seară.

Startul spectacolului va fi dat la orele 18.30, preţul unui bilet fiind de 10 lei. Banii strânşi la finalul acţiunii vor fi integral donaţi familiei elevei anterior menţionate.
 

Mai puteţi citi:

Slatina: Invitaţie la teatru pentru finele lunii octombrie

Spectacol de comedie la Centrul Cultural “Eugen Ionescu” din Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite