Situaţie critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina. Anesteziştii refuză să mai intre în gardă din septembrie,  conducerea caută medici în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea SJU Slatina caută cu disperare soluţii FOTO: Adevărul
Conducerea SJU Slatina caută cu disperare soluţii FOTO: Adevărul

Anesteziştii nu vor mai face gărzi din septembrie, după data de 4 SJU Slatina neavând grafic pentru secţia de ATI. Consiliul de Administraţie şi DSP au cerut echipei de conducere a spitalului să caute medici la alte spitale, aceasta s-a conformat şi trimite adrese.

Deşi medicii au aşteptat, indiferent că au semnat sau nu contractele pentru timpul parţial de lucru (cei mai mulţi au refuzat semnarea contractelor), timp de o lună să se găsească o soluţie astfel încât să fie plătiţi, de la 1 august, şi pentru orele de gardă la nivelul salariului din 2016, nu la nivelul anului 2009, minunea nu s-a întâmplat.

Mâine este 1 septembrie, iar pe masa directorului medical din partea secţiei ATI se regăseşte graficul doar pentru primele zile din lună, care înseamnă strict efectuarea gărzilor obligatorii pentru fiecare medic angajat al spitalului. De marţi problema va fi reală, anesteziştii anunţând că nu mai intră în gardă.

„Eu nu pot să spun că nu-i înţeleg, dar pe de altă parte nici nu pot considera că nu s-a întâmplat nimic. DSP mă obligă, Consiliul de Administraţie mă obligă, situaţia mă obligă să găsesc o soluţie, aşa că am înaintat adrese la Colegiul Medicilor, şi la noi şi în Dolj, să ne spună dacă au în baza de date medici dispuşi să efectueze gărzi la noi. Nu sunt naiv să cred că situaţia se va rezolva peste noapte, aşa că am luat în calcul inclusiv o soluţie de avarie, anume cea în care le punem la dispoziţie medicilor un contract, stipulând clar că plata orelor de gardă se va face la nivelul salarial din 2016, însă, dacă intervin modificări legislative care precizează altceva, să fie de acord să se reţină din salariu respectivele sume“, a declarat directorul medical al SJU Slatina, Cătălin Pătru.

„Suntem puşi într-o situaţie nemeritată“

De cealalată parte, cei opt medici anestezişti din SJU Slatina rămân fermi pe poziţie. Consideră că au acceptat prea mult umilinţa de a fi plătiţi, timp de şapte ani, luându-se ca reper salariul din 2009, deşi în gardă ajung să-şi petreacă cel puţin la fel de mult timp ca în turele obişnuite. „Gărzile sunt activitatea cea mai grea. Nimeni nu se gândeşte la faptul că renunţi la familie, nu dormi acasă, mai mult, în gardă munceşti mult mai mult, eşti singur, nu împarţi sarcinile cu colegii, nu există zile mai bune şi zile mai rele, urgenţe sunt tot timpul. Suntem puşi într-o situaţie nemeritată, nu ne-am dorit asta, dovadă faptul că am făcut gărzi şi în august, deşi nu am semnat contractul. Dar e prea mult! Ne dorim ca situaţia să se rezolve şi nimeni să nu aibă de suferit“, a declarat şefa secţiei ATI, dr. Alina Chiriac, precizând că sunt colegi care nu doresc, în afara gărzii obligatorii, nici în condiţiile plăţii la nivelul salariului actual să mai vină de acasă noaptea.

„Nu ştiu de mâine ce facem“

Lucrurile nu sunt clare nici în judeţ. La Spitalul Municipal Caracal medicii s-au prezentat în gardă, în august, conform graficului stabilit în iulie, însă de asemenea nu au semnat contractele. Şi nu o vor face nici în continuare, dacă nu se găseşte o soluţie în sensul celei promise sindicaliştilor la discuţiile cu reprezentanţii ministerului. Doar că de mâine lucrurile sunt un pic altfel, spune liderul medicilor din spitalul caracalean, dr. Alin Stegaru, pentru că şefii secţiilor nu mai au baza legală să întocmească graficul de gărzi, dat fiind faptul că medicii au refuzat să semneze contractele la 1 august.

„Sunăm şi noi în ţară, mai auzim cum au făcut şi alţii. Am înţeles că prin Alba s-ar fi găsit o formă validă de contract, care mulţumeşte pe toată lumea. Aşteptăm veşti bune“, a spus dr. Stegaru.
Spitalul unde medicii au acceptat condiţiile conducerii şi au semnat contractele pentru timpul parţial luna trecută este cel din Corabia. Aici, însă, nu sunt anestezişti nici pentru necesităţile lor, aşa că soluţia nu poate veni de la Corabia pentru spitalul judeţean.

CITIŢI ŞI: 160 de medici pe care Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se bazează pentru gărzi şi niciun contract semnat. Manager: „Dacă vor, pot bloca sistemul“

Medicii refuză să semneze noile contracte pentru gărzi. La Caracal 70% şi-au anunţat decizia, la Slatina bilanţul se face mâine. Medic: „Eu mănânc acum, nu în 2009!“

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite