Protestele funcţionarilor APIA nu au dat roade, salariile scad. Director: „După primul salariu, nu doar noi, ci 80% dintre bugetari vor fi nemulţumiţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionarii APIA au început, la mijlocul lunii noiembrie, protestele în toată ţara FOTO: Alina Mitran
Funcţionarii APIA au început, la mijlocul lunii noiembrie, protestele în toată ţara FOTO: Alina Mitran

Conflictul  iscat între funcţionarii APIA din toată ţara şi conducerea Ministerului Agriculturii nu s-a încheiat, salariaţii nereuşind, după săptămâni de protest, să schimbe situaţia, astfel că, de la 1 ianuarie 2018, salariile acestora vor scădea.

Au făcut mai întâi proteste spontane, la mijlocul lunii noiembrie, în faţa sediilor APIA din toată ţara, au continuat cu pichetarea sediiilor Ministerului Agriculturii şi Guvernului, dar nu au reuşit să schimbe cu nimic situaţia, astfel că, prin aplicarea Legii 153/2017, de la 1 ianuarie 2018 salariile funcţionarilor vor înregistra scăderi cu sume cuprinse între aproape 700 şi 2.800 lei, în funcţie de gradul profesional.

Mai mult, pe final de an au primit de la şefii din minister vestea că au de înapoiat sume imense, reprezentând o diferenţă de 12,5% provenită dintr-un procent de creştere salarială încasat necuvenit din 2011 până în prezent. Se invoca atunci un control al Curţii de Conturi la nivelul Ministerului Agriculturii, funcţionarii APIA venind, în schimb, cu un contraargument, anume că instituţia la care lucrează a fost, de asemenea, supusă controalelor Curţii de Conturi şi că nu s-a identificat o astfel de deficienţă.

„Lucrurile rămân la fel. Deşi nu am solicitat creşteri salariale, ci, pur şi simplu, trecerea pe grila de salarizare a structurii centrale a APIA, discuţiile nu s-au finalizat în sensul cerut de noi, aşa că vom înregistra scăderi de salarii. Noi suntem nemulţumiţi pentru că ştim cum vor fi lucrurile, dar după ce vor încasa primul salariu, în februarie, 80% dintre bugetari vor fi nemulţumiţi, acum nu-şi dau seama“, a declarat directorul-executiv al APIA Olt, Marinel Oaşă.

Deocamdată a rămas în aşteptare decizia privind impunerile motivate de controlul Curţii de Conturi. Conform aceleiaşi surse, un nou control al Curţii de Conturi a fost anunţat pentru începutul anului la APIA, în funcţie de rezultatul acestuia hotărându-se dacă salariaţilor li se vor imputa anumite sume.
Funcţionarii APIA înscrişi în sindicat, care, deşi au protestat, din 16 noiembrie 2017, sub o formă sau alta, aproape în fiecare zi, nu au stabilit încă o strategie pentru viitor, însă în rândul salariaţilor se vorbeşte inclusiv despre o eventuală boicotare a primirii cererilor fermierilor, sesiune care ar urma să înceapă la 1 martie 2018. Cert este că protestul de pe finalul anului nu a afectat activitatea instituţiei, centrele APIA efectuând toate plăţile aflate în graficul de lucru, chiar dacă programul informatic le-a dat mult de furcă. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite