Povestea tânărului care a cunoscut iadul centrelor de detenţie pentru copii, dar s-a reabilitat miraculos la 20 de ani: „Eram violent. Părinţii n-au avut ce să-mi facă“

Ciprian lucrează acum ca pizzar şi este apreciat de toată lumea FOTO Arhivă personală

A făcut trei ani şi mai bine de detenţie, a ieşit crezând că va avea puterea să-şi schimbe viaţa, aproape a căzut din nou, dar într-o zi a renunţat la vicii şi la anturajul nociv. Acum le povesteşte foştilor colegi de detenţie că există viaţă onestă după închisoare.

Ciprian, un tânăr de 23 ani, de fel din Vitomireşti, judeţul Olt, are o experienţă pe care astăzi o poveşteşte oricui vrea s-o audă şi să înveţe din ea. A renunţat la şcoala de fotbal din Piteşti, s-a lăsat de şcoală şi s-a apucat de furat. A fost prins, judecat, condamnat, încarcerat, eliberat, condamnat din nou, din nou încarcerat. A făcut trei ani şi trei luni de detenţie, iar când a ajuns din nou  în libertate, când părea că a păşit pe drumul cel bun, s-a abătut din nou. Ce l-a smuls pe el din anturajul în care se bea, se fuma, se jucau jocuri de noroc este aproape o minune, pe care astăzi vrea să le-o împărtăşească şi altora.

„Părinţii n-au avut ce să-mi facă“

Problemele lui Ciprian au început în adolescenţă. Talentat fiind, părinţii au făcut eforturi şi l-au înscris la şcoala de fotbal „Nicolae Dobrin“ din Piteşti. A plecat din sat, din Vitomireşti, în clasa a VII-a, s-a întors în clasa a VIII-a, pentru că „nu prea îmi plăcea la şcoală, în Piteşti“. În sat şi-a găsit prieteni mult mai mari, cu apucături nu tocmai ortodoxe. A repetat anul, iar într-o zi, pentru că deja juca poker şi avea nevoie de bani, împreună cu un alt băiat au jefuit poştaşul din sat, care era fratele secretarei şcolii şi pe care îl cunoşteau bine. „Nici nu mai ştiu de ce sume era vorba, cred că 250 de lei fiecare, nu-mi amintesc, oricum banii i-a luat celălalt băiat“, a povestit Ciprian. 

A doua zi au fost prinşi, în scurtă vreme au fost şi judecaţi, iar prima condamnare a fost închisoarea cu suspendare. Sentinţa nu i-a fost lecţie. A furat banii bunicii, după care a fost complice la o tâlhărie, învăţăndu-l pe cel care efectiv a tâlhărit cum şi ce să facă. A doua oară n-a mai scăpat de închisoare, speranţa oricărui hoţ că „nu mă prinde“ nu s-a împlinit. Închisoarea i-a deschis oarecum ochii, deşi până la reabilitare a fost un drum lung şi anevoios.

„Părinţii n-au avut ce să-mi facă. Ştiau că absentez, ştiau de la şcoală, dar… Eram violent cu toată lumea“, povesteşte Ciprian, care spune că în acea perioadă îi copia oarecum pe cei mai mari, îl atrăgea modul în care prietenii mai mari câştigau „respectul“ celorlalţi, deşi acum înţelege că era, de fapt, vorba de frică.

Primul sentiment care l-a încercat odată ajuns după gratii l-a povestit într-o mărturie postată pe site-ul bisericii în care activează: „Ajuns în spatele gratiilor, am aflat condamnarea – şase ani de închisoare. Vreau să vă spun că timp de o săptămână plângeam şi mâncam doar câte o bucăţică de pâine, eram foarte răvăşit, nu puteam să mă împac cu ideea că trebuia să stau minim patru ani închis acolo şi să fiu eliberat pe motiv de bună purtare, adică să fiu un deţinut model. Domnul, însă, a lucrat în chip minunat şi am fost eliberat după trei ani şi trei luni. Puteţi face diferenţa dintre ceea ce gândeam eu şi cum a făcut El să fie“. În acea perioadă, „un om minunat“, cum îl descrie Ciprian pe pastorul Viorel Lupu, a început să sădească în tânărul de 16 ani credinţa că se poate ridica din nou. Drumul, în schimb, avea să fie lung, rătăcind vreme bună chiar şi după eliberarea din închisoare. „Ştiţi, nu, că 70% dintre ei se întorc în detenţie?!“, întreabă retoric tânărul, rostind ca pe o sentinţă totul.

„Cum am rămas fără adidaşi? I-am vândut, eu sau colegii de celulă, nici nu-mi mai aduc aminte“

Amintirile din detenţie, mai întâi din centrul pentru minori din Craiova şi ulterior din Penitenciarul de la Colibaşi (când a depăşit vârsta majoratului) nu sunt deloc plăcute, deşi a avut puterea să se întoarcă acolo, din postura de om liber, alături de pastor şi în ideea de a le da minorilor deţinuţi o speranţă.

„Nu ştiu ce să spun, totul e altfel, e greu. Stăteam patru-cinci în cameră, mâncarea nu ajungea, de fapt nu ţinea de foame, aveam o pâine pe zi, iar jumătate o mâncam dimineaţa, unii o vindeau pentru ţigări, eu asta n-am făcut. Se-ntâmpla să mergi la somn cu burta goală, simţeai asta. Carne aveai o dată pe zi, 100 de grame… Cu cei din celulă te înţelegeai în funcţie de cum erai tu, ca individ. Eu, personal, n-am plâns (n.r. - tânărul îmi răspunde la întrebarea «E periculos să te arăţi slab în faţa celorlalţi, să plângi, de exemplu?»), dar n-am plâns pentru că aşa îmi era mie firea. Dar nu era uşor“, a explicat Ciprian.

În închisoare, a menţionat tânărul, nu prea ai bunurile tale, se cam dispune de ele la comun. Aşa a rămas într-o zi fără pantofii noi pe care părinţii îi aduseseră pentru el. Spune că nu-şi mai aduce aminte exact ce s-a întâmplat. „Cum am rămas fără adidaşi? I-am vândut, eu sau colegii de celulă, nici nu-mi mai aduc aminte“, a povestit tânărul. Cert este că o bună bucată de vreme a folosit doar papucii pe care îi avea, indiferent de împrejurare, până când, iar asta numeşte a fi fost un semn al lui Dumnezeu, într-o celulă în care a fost mutat a găsit o pereche de pantofi, în stare destul de bună, şi chiar mărimea care I se potrivea lui. La ani distanţă, fiecare lucru bun care şi atunci a contat, dar căruia nu i-a dat exact această semnificaţie, spune că a fost un semn că Dumnezeu îl iubeşte.

„Schimbarea mea majoră a fost în libertate“

N-a fost nevoie să execute toţi cei 6 ani de închisoare, a ieşit după nici trei ani şi jumătate. Ajutat de pastoral Viorel Lupu s-a angajat mai întâi în Craiova, la o fabrică de sucuri naturale, a lucrat la o presă de mere. A lucrat şi la o făbricuţă în care se făceau bolţari, a plecat apoi în Germania, a lucrat ca ajutor de meşter în construcţii. Întors în ţară, un patron de pizzerii l-a luat la Dragodana, l-a învăţat tainele afacerii, după care a ajuns să se ocupe de o pizzerie nouă a acestuia în Râmnicu-Vâlcea. Patronul a căpătat încredere în el, a dovedit şi iniţiativă, iar afacerea a început să meargă. Ciprian a ajuns un fel de şef de echipă, făcea facturi, plătea angajaţii etc.

Încet-încet, aproape fără să-şi dea seama, a alunecat însă din nou spre mare parte din fostele obiceiuri. S-a apucat de băut, a continuat să fumeze, pierdea nopţile prin sălile de jocuri. „Bani aveam, pentru că lucram şi eram bine plătit, din start ne-a oferit salarii peste ce era la acel moment pe piaţă“. Din când în când reflecta, seara, la ce i se întâmplă. Până în momentul în care remuşcările au fost atât de puternice încât a  hotărât să schimbe mersul lucrurilor brusc. „Cunosc şi eu oameni care s-au lăsat de băut, oameni care s-au lăsat de fumat, oameni care au renunţat la anturaj, doar că eu am reuşit să fac toate astea dintr-odată“, a povestit Ciprian Dan, convins că l-a ajutat mult că a luptat cu tentaţiile, dar mai ales convins că la mijloc a fost voia lui Dumnezeu. Momentul exact al schimbării radicale îl leagă de un mesaj misterios primit, chia red ziua lui, pe telefonul de la pizzerie. „ NECAZ SI STRÂMTORARE VA VENI PESTE ORICE SUFLET OMENESC CARE FACE RĂUL“ este una dintre frazele care l-au pus definitiv pe gânduri.

Astăzi lucrează la o altă pizzerie din Râmnicu-Vâlcea, pentru că vechea pizzerie s-a închis, are o prietenă care îi împărtăşeşte credinţa, se înţelege bine cu părinţii, dar visul său cel mai mare este să-i ajute pe cei care trec prin experienţa lui să înţeleagă că se pot ridica. „Fac liceul la seral, la facultate, sincer, nu m-am gândit, dar dacă aş face, nu aş vrea să fac ceva să câştig bani, aş vrea să fac Teologie, de exemplu, sau ceva în genul acesta, pentru că eu consider că asta e misiunea mea acum“, a mai spus Ciprian Dan, care din vară va începe un program de consiliere cu minorii din centrul de detenţie Craiova, alături de pastorul căruia îi datorează mult.