Poliţiştii olteni, razie de amploare în judeţ după infractori
0Efective importante ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au aflat în stradă sâmbătă – 18 iulie. Poliţştii au acţionat în toate domeniile de activitate, iar acţiunea a avut drept urmări aplicarea a circa 200 de amenzi contravenţionale. Razia oamenilor legii a adus la teşchereau statului sume semnificative.
Aproximativ 170 de poliţişti ai IPJ Olt au fost scoşi în stradă în ziua menţionată, sâmbătă 18 iulie, cu prilejul unei acţiuni organizate pe raza întregului judeţ în scopul asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, a prevenirii accidentelor în domeniul transportului rutier de persoane şi combaterea faptelor ce afectează siguranţa persoanelor, avutul public şi privat.
Au participat efectiv Serviciul Rutier, Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Investigarea a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Olt, precum şi cu reprezentanţi ai altor instituţii de aplicare a legii.
”Prin organizarea acestei acţiuni de amploare s-a urmărit, în special, eliminarea cauzelor care generează comiterea accidentelor rutiere, precum şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului şi persoanelor. La această acţiune au participat 168 poliţişti din cadrul structurilor de Poliţie rutieră, Ordine publică, Investigaţii criminale şi investigarea criminalităţii economice”, a precizat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt.
Activitatea oamenilor legii s-a încheiat cu obţinerea următoarelor rezultate: 195 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare de 47.012 lei.
În aceeaşi zi au fost constatate 14 infracţiuni, au fost reţinute 12 permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare.
Au mai fost executate 38 controale executate în pieţe, târguri şi baruri şi, de asemenea, au fost controlate opt firme din judeţ.
În timpul desfăşurării acţiunilor au fost constatate mai multe infracţiuni, printre care două infracţiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere - pe raza localităţilor Rusăneşti şi Izbiceni, respective alte patru infracţiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală - pe raza localităţilor Caracal, Oboga, Curtişoara şi Corbu.
Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:
Poliţiştii de la Olt, la vânătoare de contravenienţi
“Mascaţii” în acţiune: razie în weekend prin barurile şi discotecile din judeţ