Poliţişti cercetaţi după ce au oprit în trafic un şofer beat şi fără permis, dar au avariat autospeciala. Sindicat: „Cum să vină nişte idioţi şi să încerce să intimideze şi să descurajeze?!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi poliţişti din Olt sunt cercetaţi administrativ după o acţiune în cadrul căreia au reuşit să oprească în trafic un autoturism condus de un şofer beat şi fără permis. În urma acţiunii, maşina de poliţie a avut de suferit, iar poliţiştii ar fi acum pasibili de plata daunelor.

Doi poliţişti care au intervenit pentru oprirea în trafic a unui autoturism condus haotic pe străzile unei comune din Olt, ulterior dovedindu-se că şoferul, un tânăr de 16 ani, se afla sub influenţa alcoolului, sunt cercetaţi administrativ şi ar fi supuşi presiunilor şefilor, fiind ameninţaţi că trebuie să plătească reparaţiile autoturismului de serviciu, spune Sindicatul Europol, care a postat pe site-ul propriu un punct de vedere foarte tăios la adresa superiorilor poliţiştilor. 

Sindicaliştii încep prin a prezenta cu ironie situaţia care a generat cercetarea administrativă, vorbind printre altele despre maşina de serviciu „ediţie 2006“ prin care se vede asfaltul, şi sfârşesc prin a-i acuza pe superiorii poliţiştilor implicaţi că „nu au simţul realităţii şi nu ştiu ce înseamnă să lucrezi sub presiune şi să fii nevoit să iei decizii în câteva secunde“.

Iată postarea integrală a Sindicatului Europol:

„Zilele trecute, doi poliţişti din cadrul IPJ Olt, ştiţi voi, din aceia care iau salariu degeaba şi care sunt pe-o „mână” cu clanurile, au îndrăznit să pornească în urmărirea unui autoturism care circula haotic, avea viteză mare şi a fost la un pas să ia nişte pietoni pe capotă şi să lovească alte autoturisme care circulau regulamentar.

După cum era de aşteptat, la vederea echipajului de poliţie, conducătorul autoturismului a mărit viteza în încercarea de a scăpa. După aproximativ 15 km de urmărire prin trafic, cu celebrul Logan de 1.4 benzină, ediţie 2006, şoferul autoturismului a încercat să evite blocajul de pe carosabil, care era amplasat de colegii veniţi în sprijin, însă a fost acroşat în lateral spate şi scos de pe drum de cei doi poliţişti care îl urmăreau.
Din autoturism au încercat să fugă 3 persoane, însă nu au avut nicio şansă pentru că poliţiştii i-au imobilizat imediat. Şoferul autoturismului, în vârstă de 16 ani, care evident că nu deţinea permis de conducere, avea o concentraţie alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-a fost încredinţată maşina tocmai de proprietar, care se afla şi el printre cei 2 pasageri.
Cu toate acestea, deşi prin acţiunea lor ireproşabilă, au prins şi scos din trafic un real pericol pentru toţi ceilalţi participanţi la trafic, şefii celor doi poliţişti au început să analizeze ei, secundă cu secundă, dacă au acţionat corect. Mai mult, au început să pună presiune pe cei doi poliţişti ameninţându-i cu cercetarea disciplinară şi administrativă dacă nu vor repara Loganul.

Şi în aceste condiţii, când îţi rişti viaţa pentru a o proteja pe a altora, când accepţi să mergi cu o autospecială de 13 ani prin podeaua căreia vezi asfaltul, când îţi îndeplineşti atribuţiile de serviciu şi prinzi infractori, cum să vină nişte idioţi, frustraţi că ei sunt poliţişti doar cu numele, şi prin calitatea de „şef”, să încerce să intimideze şi să descurajeze?!

Din cauza unor şefi ca şi cei de la Olt, avem poliţişti care sunt timoraţi, descumpăniţi şi care ajung să nu mai intervină ferm în situaţiile în care sunt solicitaţi, de frică să nu vină şeful să le spună el că trebuia să procedeze altfel. Asemenea exemple sunt în fiecare judeţ, pentru că, din păcate, cei care ne conduc, nu au simţul realităţii şi nu ştiu ce înseamnă să lucrezi sub presiune şi să fii nevoit să iei decizii în câteva secunde.
Îi felicităm pe cei doi protagonişti, agent principal Florea Mihai si agent principal Stanica Eugen, pentru profesionalismul şi curajul de care au dat dovadă, alături de agent Barbu Alexandru, agent Mitricioiu Adela si agent Şerban Claudiu, care au venit în sprijinul lor pentru blocarea autoturismului urmărit. De asemenea, le transmitem că vom fi alături de ei în situaţia în care vreun şef îndrăzneşte să îi  găsească vinovaţi în urma cercetării administrative pentru avariile autospecialei.

Ce spune IPJ Olt

Reprezentanţii Inspectoratului de Poluţie Judeţean Olt nu infirmă acuzaţiile pe care sindicatul Eurpol le aduce, ci vin cu precizări despre evenimentul în urma căruia autospeciala de serviciu a avut de suferit şi despre ce prevede legislaţia în astfel de cazuri.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, în timp ce se deplasau cu autospeciala pe raza comunei Oboga pentru a preveni şi combate abaterile la regimul circulaţiei rutiere, au pornit în urmărirea unui autoturism, care nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase utilizate de către oamenii legii.

Autoturismul respectiv, în care se aflau trei bărbaţi, s-a deplasat în direcţia Oboga-Iancu Jianu, iar la ieşirea din comuna Iancu Jianu, la  efectuarea bruscă a unui viraj la stânga, a fost acroşat de către autospeciala poliţiei. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale.

În conformitate cu prevederile articolului 22 din Ordonanţa Guvernului nr.121 din 1998 privind răspunderea materială a militarilor şi a Instrucţiunilor nr.114 din 2013, Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. Cercetarea se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba, respectiv la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate şi nu de la nivelul Secţiei de Poliţiei Rurală Bobiceşti“, precizează IPJ Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite