Niciun week-end fără razii ale poliţiştilor de la Olt
0Efective importante ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au aflat, din nou, în stradă, pe parcursul week-end-ului trecut. Poliţştii au acţionat în toate domeniile de activitate, iar acţiunea a avut drept urmări aplicarea a sute de amenzi contravenţionale. Razia oamenilor legii a adus la teşchereau statului sume semnificative.
Poliţiştii au continuat şi pe parcursul week-end-ului trecut să organizeze acţiuni în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, a prevenirii şi combaterii faptelor care afectează siguranţa persoanelor, avutul public şi privat. Astfel, în intervalul 15-17 martie, în mai multe localităţi din judeţul Olt au fost organizate acţiuni punctuale în mediile şi zonele de interes operativ pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni, precum şi a bunurilor obţinute din comiterea de infracţiuni.
În cadrul acţiunilor menţionate au fost constatate şase infracţiuni, au fost controlate 44 de firme şi 335 de autovehicule, fiind legitimate 160 de persoane. De asemenea, au fost aplanate şase stări conflictuale, au fost reţinute 22 permise de conducere şi au fost aplicate 460 de sancţiuni contravenţionale în valoare cumulată de 95.000 lei.
Una dintre cele mai importante reuşite înregistrate de poliţişti în week-end a fost reprezentată de un caz de evaziune fiscală descoperită la firma unui individ care se ocupa cu valorificarea deşeurilor.
“Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Olt a efectuat verificări la un punct de lucru având ca obiect de activitate colectarea deşeurilor nepericuloase din comuna Coteana. Cu acest prilej s-a stabilit că administratorul societăţii nu a înregistrat în evidenţa contabilă nouă facturi, cu o valoare totală de 27.000 lei reprezentând vânzări de deşeuri fier vechi, aluminiu, cupru, alamă etc. Au fost ridicate înscrisuri în vederea dispunerii unui control pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului creat”, a afirmat Claudia Radu, responsabil relaţii mass-media IPJ Olt, care a precizat că patronul firmei respective s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală.