Moldovenii din Olt, cu inima strânsă. „Avem rude, fraţi, acolo. E foarte mare politica, nu ştim pe cine să credem“
0
O comunitate mică de cetăţeni din Republica Moldova, cei mai mulţi având şi cetăţenie română, aşteaptă în aceste zile cu sufletul la gură veşti de peste hotare. O parte au rude în Ucraina, alţii în Republica Moldova. Cum văd moldovenii, de la peste 700 kilometri depărtare, acest conflict.
O dimineaţă obişnuită pentru slătineni, poate puţină îngrijorare printre cei care au urmărit buletinele de ştiri joi-dimineaţă, însă cu o semnificaţie majoră pentru moldovenii de peste Prut care trăiesc, unii, de aproape 30 de ani printre olteni.
Sunt comercianţii pe care slătinenii îi ştiu drept „ruşi“, veniţi în anii ’90 să vândă scule şi unelte produse în URSS. Marfa lor are şi astăzi căutare, iar piaţa „Progresul“ unde îşi au standurile este deja celebră.
Joi-dimineaţă, printre comercianţi a fost rumoare. Aşteptau să se întoarcă în ţară femeia care cu 30 de ani în urmă s-a încumetat, prima, să încerce piaţa din Slatina.
Este din Ucraina şi cu doar câteva zile în urmă a plecat să rezolve o problemă legată de acte. „E o doamnă care e din Cernăuţi, trebuia să vină, să treacă aseară, şi i-a întors înapoi maşina, dar de ce i-a întors-o, nu ştiu“, explică doamna Tania (Tatiana).
Toţi schimbă mesaje cu cei de acasă, din Moldova, vor să se asigure că pentru ai lor nu e niciun pericol. Rudele le spun că au auzit că se pregătesc tabere pentru refugiaţi.
„Multă lume fuge, asta e! Care în Moldova, care… Pe unde au nemuri. Ne spun rudele că se vorbeşte să facă lagăre la noi, în Moldova, dar şi noi suntem în pericol acolo, noi suntem chiar ultimul judeţ şi se începe Ucraina, suntem în Ocniţa. După Ocniţa începe Ucraina“, explică doamna Tania.
Are, ca şi ceilalţi, familia lărgită rămasă în Moldova. Merg de cel puţin două ori pe an, de Paşte şi iarna, de Crăciun şi Anul Nou. Acum se simt rupţi în două şi îngrijoraţi. Nu ştiu ce să creadă din ce văd la televizor, pentru că ei urmăresc şi posturi ruseşti, care descriu o altă realitate.
„Avem rude, am şi fraţi acolo, am neamuri, am fini, toţi avem neamuri. Eu, de exemplu, prind şi ruşii, am programe în care prind ruşii. Ruşii spun că nu atacă ei, e foarte mare politica, nu ştim pe cine să credem. Ei spun că nu vor război. Dacă dumneavoastră ne credeţi, noi suntem aşaaa…, nu ştim pe cine să credem. Noi suntem pentru pace. Uitaţi, eu am 52 ani, dar îmi pare rău pentru fata mea, am nepotul, mai am acasă… Ce viitor au?! Fata mica are 24 ani, pe ea aici am născut-o, în Slatina. Chiar îmi pare rău că s-a întâmplat aşa, că am neamuri, fraţi…“, mai spune doamna Tania.
„Am o soră în Ucraina, măritată. Ieri am vorbit, era linişte şi pace“
Oamenii se feresc să spună pe şleau ce gândesc. Şi-au găsit aici un rost, după ce au mai încercat, cu aproape 30 de ani în urmă, şi în alte oraşe din România, unde puterea de cumpărare era însă mai mică. Acum sunt, majoritatea, şi cetăţeni români, le-au venit copiii pe lume aici, însă nu mai e la fel de uşor să-şi aducă şi restul rudelor.
„Cum să-i aducem, dacă legea nu ne permite? Mai mult de trei luni nu pot să steie. Nu au cetăţenie, nu au voie decât 90 de zile. Şi cetăţeniile acum foarte greu se fac, nu se mai fac cum se făceau odată, trebuie să aştepţi vreo trei ani de zile până vine cetăţenia. Părinţii lu’ fina n-au putut să stea, mama ei are cetăţenie, mama lui nu are. 90 de zile aproape s-au împlinit, trebuie să pleci, dacă nu, îţi face deport şi… Noi avem cetăţenie dublă“, explică o altă doamnă care tocmai a încheiat conversaţia cu colega oprită în vamă pentru care îşi fac cu toţii griji.
Şi doamna confirmă că nu-şi iau informaţiile despre ce se întâmplă în Ucraina exclusiv din surse româneşti. Nici măcar în cele moldoveneşti nu se încred foarte tare, aşa că urmăresc alternativ şi posturi din Rusia şi îşi sună zilnic rudele.
„Ieri am vorbit, era linişte şi pace. Am o soră la Ucraina, măritată. Sora mea stă la Kotovsc. E linişte acolo, ieri am vorbit. O să sun şi azi să văd, că ieri am sunat, o fost Ziua Bărbaţilor care o’ fost la armată pe timpurile noastre, în ’90, şi am sunat, că am cumnat acolo, l-am sunat şi l-am felicitat. Şi era linişte şi pace, seara am vorbit. Nici la televizor n-am văzut nimic“, mai spune femeia.
Lucrurile se pot schimba de la o oră la alta, sunt cu toţii conştienţi, însă moldovenii împărţiţi între Republica Moldova şi Oltenia văd cu alţi ochi conflictul care a încins Europa.
„Şapte ani să împuşti mereu… V-ar conveni? Să stai în casă, la Donbas, unde stau oamenii care au suferit şapte ani, şi n-a fost… La început, anul ’14 (n. red. - 2014), a fost ceva, dar acuma, înainte să se-ntâmple ce s-antâmplat, au împuşcat cu tot în partea aceea. Au rămas oamenii fără lumină, fără apă, fără nimic, au început ruşii să-i preia cu autobuze, trenuri, i-au evacuat şi i-au cazat“, mai spune femeia, cu amărăciune, dar şi cu reticenţă. De altfel, îi tot sugerează colegele de stand să vorbească puţin, oarecum intuind că românii cunosc o altă parte a poveştii.
„Per total nu ştim nici noi, noi toţi vrem binele, vrem pacea. (…) Să sperăm că o să găsească un consens. Dar posibil să nu găsească. Nu mai bine se-nţelegeau din cuvânt şi nu mai făceau treaba asta, că şi-asta suntem cum suntem?!“, încheiem discuţia.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Cum se vede războiul de la Kiev: „Rusia ne bombardează! N-am cuvinte“
Se încarcă comentariile...
