Medicul îngrozit de statistica cezarianei: „În comunism, dacă depăşeam 4% din totalul naşterilor, aproape că era penal“

Ziua de muncă a medicului ginecolog slătinean Paul Ghica este şi astăzi la fel de plină ca atunci când conducea secţia de ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Are  timp pentru consultaţii, laborator, congrese şi comunicări şi încearcă să nu priveze de atenţie porumbeii care-i sunt dragi din copilărie, livada şi viţa de vie din grădina proprie.

Cu o carieră de excepţie, fiind unul dintre puţinii doctori în ştiinţe medicale din Slatina, cu peste 150 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate, comunicări la congrese, cărţi scrise în colaborare, medicul ginecolog Paul Ghica şi astăzi caută.

Nu liniştea la care visează pensionarii, nu întoarcerea la pasiunile abandonate în tumultul vieţii active, ci noi posibilităţi de exprimare profesională, noi metode. Îl îngrozesc statisticile şi luptă să le combată cum ar trebui s-o facă toţi ginecologii – lămurind pacientele de importanţa investigaţiilor şi adunând în evidenţe cât mai multe cancere de col uterin depistate în stadiile 0 şi I, când se poate face aproape totul pentru o viaţă normală în continuare.

„Poţi să spui că faci colposcopie după minim zece ani de experienţă“

O întâlnire cu medicul slătinean Paul Ghica e o experienţă greu de catalogat. Te simţi privilegiat că printre lucrurile importante pe care le face zi de zi îşi rezervă timp pentru o discuţie, pur şi simplu, care se vrea pornită de la un amănunt amintit în treacăt, cândva, despre metoda proprie de a realiza histerectomia pe cale vaginală, cu multiple avantaje pentru pacientă. Metodă pe care a prezentat-o cu zeci de ani în urmă la congresele de ginecologie şi a folosit-o de nenumărate ori la Slatina şi Craiova. Vrea să pară că nu e mare lucru şi explică, aproape didactic, în ce constă, exprimându-şi însă temerea că ar putea fi o temă prea aplicată.

Totul într-un „decor“ aproape sobru, de cabinet medical, „îndulcit“ de prezenţa pe o poliţă a două icoane, printre cele absolut trebuincioase activităţii medicale de zi cu zi.
Dacă la început interlocutorul e un pic rezervat, tema cu adevărat captivantă se dovedeşte cea legată de depistarea cancerului de col uterin.

Dr. Paul Ghica dezvăluie că a început să realizeze colposcopii când în ţară existau mai puţin de zece specialişti în domeniu, iar după atâţia ani de practică domeniul încă îi rezervă surprize nebănuite. „Poţi să spui că faci colposcopie după minim zece ani de experienţă, colposcopia este un fel de microscopie la nivelul colului uterin, ai nevoie să fi văzut sute de imagini pentru a putea interpreta corect.“, spune medicul, trădând din ton pasiunea. Din dorinţa de a împărtăşi şi colegilor din experienţă a editat şi cărţi pe temă, având colaboratori din mediul universitar sau din laborator.

Un colaborator aparte rămâne medicul anatomo-patolog Mihaela Muntean. „E pasionată, ca şi mine, de domeniu, pentru că pot spune că sunt pasionat de această patologie a colului uterin“, spune medicul.

Colaborarea cu dr. Mihaela Muntean s-a transpus şi în publicarea de cercetări

Pe lângă atracţia irezistibilă a domeniului – petrece pentru asta ore în şir în laborator sau la birou, studiind – vin statisticile absolut înfiorătoare. „Ştiţi că suntem pe primul loc în Europa ca mortalitate în cazul cancerelor de col uterin şi pe locul II la morbiditate? De ce? Pentru că depistăm târziu aceste cancere. Bucuria mea cea mai mare este că aici reuşim să depistăm cancere în stadiul 0 şi I, când se poate face totul pentru pacientă. Mă bucur că vechile mele paciente vin acum cu fiicele, sau paciente din Dolj sau Vâlcea îmi spun că au auzit de cabinet şi vin să se trateze aici“, mărturiseşte dr. Ghica.

Interesul medicului pentru cercetare în acest domeniu este, de altfel, de notorietate, recoltările de probe fiind aproape o practică obişnuită în perioada activităţii din spital.

„Ştiţi ce e îmbucurător, chiar dacă programul acesta de screening nu se derulează cum ar trebui? Că auzi femei simple întrebând: «Ţi-ai făcut testul Babeş- Papanicolaou!». Începe să fie conştientizat pericolul, iar dacă pui în balanţă beneficiile acestui test, care costă 60 de lei, bani din care nouă, la cabinet, nu ştiu dacă ne rămân 10 lei, pentru că totul costă foarte mult (substanţele de contrast, consumabilele, apoi cheltuielile cabinetului) argumentele sunt clar în favoarea investigaţiei“, ne convinge medicul.

Ca un amănunt, menţionează că s-a autovaccinat împotriva HPV, „chiar dacă la noi în ţară vaccinarea bărbaţilor nu e un lucru obişnuit, cum se întâmplă, de exemplu, în Australia“, promovând vaccinarea, în special în rândul tinerelor, cu ani buni înainte de lansarea campaniei ratate a Ministerului Sănătăţii. „Costa vaccinul câteva milioane, dar pacientele au realizat care sunt beneficiile“, spune medicul.

Naştere fără durere la Slatina şi Craiova, în plin comunism

Iar de la statistici îngrijorătoare, ajungem la practici aiuritoare. Cum de s-a ajuns ca astăzi peste 20-30 % dintre femei să nască prin cezariană e greu de spus, însă consecinţele se vor măsura în timp. „Mie mi-e greu să accept ce se întâmplă! În comunism, dacă depăşeam un procent de 4% din totalul naşterilor, şi acele cazuri motivate temeinic, aproape că era vorba de implicaţii penale. Acum cezariana a devenit o banalitate. Femeile nu ştiu cât o aleg în cunoştinţă de cauză, nu ştiu ce informaţii li se transmit. Mai este, e drept, şi problema analgezicelor, care nu s-a rezolvat în România, deşi în străinătate domeniul e pus de zeci de ani la punct.

Am practicat şi noi naşterea fără dureri. La Craiova mai mult, dar cred că şi la Slatina s-a întâmplat de vreo câteva ori. Se realiza cu ajutorul unei pipe de autoanalgezie, care semăna cu un fluier cu ajutorul căruia femeia îşi autoadministra analgezicul. Cădea într-un fel de moleşeală, chiar aţipea, se trezea şi îşi administra din nou... Aduceam analgezicul din străinătate, până când Securitatea, aşa cred eu, am lămurit mai târziu episodul cu un coleg pe care l-am reîntâlnit într-o vizită la Paris, ne-a întrerupt corespondenţa“, povesteşte medicul.

N-a rămas la Paris pentru că l-a „tras aţa“ la Slatina

Deşi nu acceptă termenul, faptele dovedesc cert că medicul Paul Ghica a făcut pionierat pe plan local în anumite segmente. N-a dorit funcţii şi n-a acceptat-o decât pe cea de şef de secţie. „Cred că o singură dată am mai fost cooptat administrativ într-un demers, fără bani, atunci când la Craiova s-au pus bazele Facultăţii de medicină. Pe-atunci exista spitalul vechi, din Valea Vlăicii“, îşi aminteşte medicul.

„I-am iubit enorm!“ spune dr. Ghica despre părinţi, familia fiind model pentru încercările artistice

În perioada în care lucra la Craiova s-a întâmplat şi colaborarea cu un spital din Paris: „N-am rămas. Aţa, uite, aşa te trage! Eu şi de la Craiova veneam săptămânal acasă, rar s-a întâmplat să ajung la două săptămâni. Pentru că pentru mine părinţii au însemnat ceva care depăşeşte orice fel de imaginaţie, i-am iubit enorm! Nici cariera universitară nu m-a tentat, lucrul la patul bolnavului a fost o atracţie mai mare“.

Porumbeii, pasiune din copilărie

Deşi tot timpul grav, acasă medicul îndrăgostit de meserie are grijă să acorde răgazul cuvenit şi altor pasiuni care-i împlinesc viaţa încă din copilărie. Nu mai sculptează de foarte mulţi ani, dar are alte activităţi care-l bucură la fel de mult. Seara se plimbă cu nepoţii, care adoră ieşirile, „deşi eu îmi amintesc că pe noi mama ne scotea foarte greu din casă“.

După ce termină consultaţiile la cabinet se mută în livadă. „De fapt, eu iniţial am vrut să mă fac agronom, dar în vara în care trebuia să dau examen m-a convins un unchi de-al meu, un mare cardiolog la Spitalul Militar în Bucureşti, să dau la medicină. De-atunci îmi plăcea să stau în natură, să îngrijesc pomii. De cei din grădină eu mă ocup, am şi 200 de tulpini de viţă de vie, pentru mine e o plăcere când termin treaba la cabinet să mă mut acolo. Şi mai am o dambla – îmi plac porumbeii. Mi-au plăcut de mic, deşi pe-atunci aveam porumbei obişnuiţi“, povesteşte simplu dr. Ghica.

Nepoţii admiră de departe biblioteca (în imagine este doar o parte), preferând tehnologia

De la păsările cerului care coborau în curte să mănânce, a ajuns la porumbei campioni naţionali.
Seara se retrage în birou, buletinul de ştiri îl ascultă mai mult ca zgomot de fond, iar lumea politică o ignoră, pur şi simplu, e prea dezamăgit de ce se întâmplă.  Şi chiar nu e greu să faci asta, înconjurat de o familie reuşită, de o bibliotecă pentru care orice iubitor de carte ar fi invidios, de obiecte de artă colecţionate de-a lungul timpului sau moştenite de la rude înzestrate de Dumnezeu cu harul picturii.

Citiţi şi: Doi învăţători de la o şcoală de ţară luptă să recupereze istoria Oltului: „Stăteam ca nebunul, copiam zile întregi cu pixul, pe atunci nu aveam aparat de fotografiat“

Profesoara de teatru care şi-a „vrăjit“ toţi elevii şi i-a ajutat să câştige trofeu după trofeu: „Ei sunt o prelungire a ce nu pot fi eu. Mă împlinesc“