Furtunile de săptămâna trecută au făcut pagube de 31 milioane lei în judeţ
0Fenomenele meteorologice de săptămâna trecută au făcut pagube importante în judeţul Olt. Prefectura a inventariat cuantumul acestora după ce a primit din teritoriu evidenţa cu ce au distrus furtunile şi grindina în noaptea de 10/11 iulie. Astfel, valoarea tuturor pagubelor din judeţ se ridică la suma de 31 milioane lei.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Olt, fenomenele meteo anterior menţionate au afectat un număr de 11 localităţi din judeţ. Mai precis, în judeţ au fost avariate de furtuni 16 locuinţe, 32 de anexe gospodăreşti, patru poduri şi podeţe şi opt kilometri de străzi. De asemenea, au mai fost afectate, în diferite proporţii, peste 8.500 hectare de culturi agricole - dintre care 111 hectare cu solarii de legume, 718 hectare culturi de legume în câmp, zeci de hectare de livezi, pepeni, viţă-de-vie. Suprafeţe întinse cultivate cu floarea-soarelui, porumb şi cereale au fost şi ele afectate de grindină şi furtuni.
Localităţile în care au fost înregistrate pagube în urma furtunilor şi grindinei sunt: Urzica, Grădinari, Schitu, Bucinişu, Grojdibodu, Strejeşti, Pleşoiu, Vultureşti, Şerbăneşti sau Crâmpoia. Valoarea totală a pagubelor produse în judeţ se ridică la 31,07 milioane lei (310 miliarde lei vechi).
Conform raportului de sinteză întocmit în acest sens, situaţia pagubelor arată după cum urmează:
--- Comuna Schitu: 170 ha teren agricol (culturi de grâu, porumb şi floarea-soarelui);
--- Comuna Vădăstriţa: 101 ha teren agricol (90 ha culturi de grâu şi rapiţă şi 11 ha livadă);
--- Comuna Bucinişu: 840 ha teren agricol (792 ha culturi de grâu, porumb şi floarea-soarelui, 8 ha legume în câmp şi 40 ha viţă-de-vie);
--- Comuna Grojdibodu: 1.006 ha teren agricol (800 ha culturi de grâu, porumb şi floarea-soarelui, 16 ha legume în câmp şi 190 ha pepeni şi viţă-de-vie);
--- Comuna Urzica: 1446 ha culturi agricole (1342 ha culturi de grâu, porumb, floarea-soarelui şi soia, 10 ha solarii şi 94 ha pepeni şi viţă-de-vie);
--- Comuna Grădinari: 1.355 ha teren agricol (1025 ha culturi agricole, 50 ha solarii, 274 ha legume în câmp şi 6 ha livadă şi viţă-de-vie);
--- Comuna Strejeşti: 320 ha teren agricol (20 ha solarii şi 300 ha legume în câmp);
--- Comuna Pleşoiu: 5 case cu acoperişuri avariate, 6 anexe gospodăreşti avariate, 2 şcoli avariate, 862 ha teren agricol (673 ha culturi de grâu, porumb, floarea-soarelui, 31 ha solarii, 120 ha legume în câmp şi 38 ha viţă-de-vie);
--- Comuna Vultureşti: 2 case avariate, 5 case cu acoperişuri avariate, 15 anexe gospodăreşti avariate, 2 poduri şi 2 podeţe afectate, 1 punte pietonală afectată, 12 km drum comunal afectat;
8 km străzi afectate, 1.400 ha teren agricol (culturi de grâu, porumb şi ovăz);
--- Comuna Şerbăneşti: 4 case cu acoperişuri avariate, 9 anexe gospodăreşti cu acoperişuri avariate, 2 sedii de societăţi comerciale cu acoperişuri avariate, 936 ha teren agricol (culturi de grâu, porumb şi floarea-soarelui);
-- Comuna Crâmpoia: 1 obiectiv socio-economic, 2 anexe gospodăreşti, 1 obiectiv cultural, 95 ha teren agricol, 25 ha păşuni şi fâneţe.
Raportul privind pagubele din judeţul Olt a fost deja remis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Mai puteţi citi: