FOTO Copiii din judeţul Olt, învăţaţi de pompierii de la SMURD cum să salveze vieţi
0Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt se află în plin proces de popularizare a unui nou program de salvare de vieţi intitulat „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Olt. Derulat în perioada 1-5 aprilie, membrii echipajului ce implementează programul la Olt au poposit la câteva şcoli din Slatina, respectiv grădiniţe din Drăgăneşti.
Programul "Să ştii mai multe, să fii mai bun!” îşi propune implicarea elevilor şi a dascălilor în activităţi extracurriculare şi extraşcolare cu un specific total aparte, care să le pună in valoare talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
Astfel, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” (ISU) Olt prezintă elevilor de la unităţile şcolare unde poposesc aspecte legate de activitatea instituţională, principalele tipuri de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă ce se pot manifesta la nivelul judeţului nostru, dar şi reguli şi măsuri de comportare şi lecţii de prim-ajutor. Totul se derulează în cadrul unor “ore de dirigenţie” unde pompierii de la SMURD au apelat la o parte din echipamentul din dotare, printre care şi manechine, respectiv aparatură medicală de urgenţă.
“Prin acest program vrem să implicăm în primul rând copiii, de la cele mai mici vârste chiar, în ceea ce înseamnă acordarea primului ajutor medical de urgenţă ce pot apărea atunci când nu te aştepţi şi când orice secundă contează pentru că este vorba despre vieţi. A salva viaţa cuiva nu este un lucru chiar atât de uşor de făcut cum s-ar putea crede la prima impresie. Dacă nu sunt cunoscute anumite proceduri, anumiţi paşi, atunci viaţa unui om poate fi pusă în pericol chiar de către persoana care, în realitate, vrea să salveze viaţa cuiva. Manevrarea greşită a unei părţi a corpului uman poate fi fatală în astfel de situaţii şi asta încercăm noi să facem prin acest program: să îi învăţăm pe elevi, dar şi pe profesori – de ce nu ? – despre cum poate fi salvata viaţa cuiva”, a afirmat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Expoziţie cu tehnica pompierilor, la Slatina
Miercuri – 4 aprilie, începând cu ora 10.00, peste 200 de elevi vor trece pragul cartierului general al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt “Matei Basarab” din Slatina cu prilejul unor activităţi derulate tot în baza programului anterior menţionat. Mai precis, pompierii vor prezenta celor prezenţi activităţi precum: prezentarea şi descrierea tehnicii de intervenţie, tipuri de misiuni la care participă, mânuirea unor accesorii cu care sunt încadrate autospecialele de intervenţie, accesul în autospecialele de intervenţie, categorii de substanţe de stingere a incendiilor si folosirea lor.