Edilul suspendat al Slatinei, Minel Prina, a scăpat de arestul la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minel Prina a fost ”prizonier” în casa din Slatina în ultimele trei luni    (FOTO: Mugurel Manea)
Minel Prina a fost ”prizonier” în casa din Slatina în ultimele trei luni    (FOTO: Mugurel Manea)

Primarul suspendat al municipiului Slatina, Minel Prina, a scăpat, miercuri – 17 iunie, de arestul la domiciliu, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis instituirea controlului judiciar în cazul său. Prina a fost suspendat de Prefectura Olt din funcţia de primar pe data de 31 martie a.c.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât, miercuri – 17 iunie, că Minel Prina, acuzat alături de predecesorul său – Darius Vâlcov (fost ministru de Finanţe), într-un amplu caz de corupţie, poate fi cercetat sub control judiciar, înlăturând astfel măsura arestului la domiciliu pe care au decis-o pe data de 15 martie a.c. Aceeaşi decizie a eliminării arestului la domiciliu şi plasarea sub control judiciar a fost luată şi în cazul altui inculpat în acelaşi dosar, Lucian Şuşală. Cu acelaşi prilej, magistraţii ÎCCJ au decis menţinerea în arrest preventiv a lui Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta IV, protagonistul dosarului de corupţie în care sunt implicate Minel Prina şi Lucian Şuşală (fost şofer al lui Vâlcov).

Prina a încercat de mai multe ori, de la data arestului la domiciliu, să obţină suspendarea acestei măsuri, dar a reuşit acest lucru abia acum. El a fost suspendat de Prefectura Olt din funcţia de primar al municipiului Slatina pe data de 31 martie a.c., iar acum, în lumina noii situaţii, se poate întoarce în funcţia de edil, chiar dacă este acuzat de fapte de corupţie. El va fi însă în continuare cercetat în dosarul mai-sus menţionat. Prina a fost ales edil al urbei de pe Olt în februarie 2013 din partea PSD, la trei luni după ce predecesorul său, Darius Vâlcov, a demisionat pentru a candida la o funcţie de senator pe care a şi obţinut-o, ajungând ulterior chiar ministru de Finanţe. 

În acelaşi dosar mai este implicat şi Lucian Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov pe când acesta conducea Primăria Slatina (2004-2012). Atât Minel Prina, cât şi Lucian Şuşală, sunt acuzaţi de procurorii DNA de săvârşirea următoarelor infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani. De asemenea, în aceeaşi cauză sunt implicate şi alte două persoane, cercetate deocamdată în stare de libertate: Bogdan Petrică Timofte, patronul SC Bogmar Pro Design SRL Slatina (firmă dirijată de Şuşală), şi Cristian Constantin Tomescu, patronul firmei Cafmin SRL Slatina, două dintre firmele abonate la visteria Primăriei Slatina în timpul mandatului lui Vâlcov, dar şi al lui Prina. Cei doi afacerişti sunt acuzaţi de aceleaşi infracţiuni ca cele ale partenerilor de afaceri de la vârful municipalităţii slătinene.

Ce acuzaţii sunt aduse inculpaţilor din dosar

Conform DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul firmei de construcţii Tehnologica Radion Bucureşti, l-ar fi contactat pe Darius Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări. Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul <Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt>, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Oltul a delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului <Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt>. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava>, <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina> şi <Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt>.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei ar fi procedat în mod abuziv, la îndemnul lui Darius Vâlcov, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului <Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt> având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societăţii şi Vâlcov, spun anchtatorii DNA, ar fi stabilit de comun acord ca sumele de bani să fie remise primarului în numerar - în lei - şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

Prina mai are o condamnare pentru corupţie

Acelaşi referat al procurorilor DNA relevă că, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul firmei nu a mai putut face plăţile către Vâlcov. În acest context, edilul de la acea vreme al Slatinei (Vâlcov Darius, n.r.) l-ar fi pus în legătură pe omul de afaceri cu Minel Prina care, la acel moment, era viceprimar al municipiului. Acesta, spun anchetatorii, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, ar fi hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

“De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte, erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme”, mai spun procurorii DNA în referatul de urmărire penală.

Interesant la Prina este că el mai are deja la activ o condamnare mai veche - patru ani cu suspendare (din 2012), tot pentru fapte de corupţie. Dacă va fi găsit vinovat şi de data aceasta, atunci el va ispăşi şi vechea condamnare.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Cum arată ”închisoarea” edilului suspendat al Slatinei, Minel Prina, arestat la domiciliu

Tandemul Vâlcov-Prina, trimis în judecată pentru fapte de corupţie

Edilul Slatinei, Minel Prina, suspendat pe perioada arestării la domiciliu

Contestaţia împotriva arestului la domiciliu depusă de primarul suspendat al Slatinei, Minel Prina, respinsă

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite