Cum erau văzuţi oltenii în prima jumătate a secolului trecut: „Când olteanul îţi vorbeşte, simţi în vorba lui o sinceritate aspră“
0Îşi fac repede loc în funcţii de conducere, se spune astăzi despre olteni, mai în glumă, mai în serios, fiind direcţi şi dornici de ascensiune. „Adevărul“ vă prezintă ce constata marele om de cultură Constantin Rădulescu-Motru în ceea ce-i priveşte pe olteni.
Astăzi avem la îndemână date statistice, studii elaborate, instrumente moderne şi oameni dedicaţi studiului, iar anul trecut a fost dată publicităţii o amplă lucrare în domeniu, realizată la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, despre cum sunt românii.
Constantin Rădulescu-Motru, filozof, psiholog, dramaturg, om politic, pedagog şi nu numai, realiza, în prima jumătate a secolului trecut, o primă lucrare, „Psihologia poporului român“, vorbind pe îndelete despre firea românilor, lucrare care a constituit mult timp baza cercetărilor ulteriore.
Pe olteni îi descrie în câteva pagini în „Climatul sufletesc oltean“, din monografia regională „Oltenia“, aflată în patromoniul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, cum poate n-a făcut-o nimeni, fiecare putând astăzi judeca dacă acele constatări rămân valabile.
„Olteanul face din copil temelia familiei“
Plecaţi peste tot în lume, cel mai adesea din dorinţa de a-şi depăşi condiţia, oltenii duc, fără să ştie, un bagaj extraordinar, moştenit de la înaintaşi. Sunt crescuţi de părinţi pentru care încrederea acordată celor mici este ceva firesc. Copilul este, spunea Rădulescu-Motru, „temelia familiei“ la olteni, motiv pentru care oficializează căsătorii neplanificate, după naşterea copiilor din relaţii întâmplătoare, chiar dacă în ochii celorlalţi înseamnă că nesocotesc taina sfântă a căsătoriei. O căsătorie fără copii este nedesăvârşită în ochii lui Dumnezeu, spune olteanul, şi nu constituie un păcat pentru cel care o desface. Când a apărut copilul, totul se schimbă, pentru că „cel mai mare păcat pentru olteanul de la sat este acela de a-şi părăsi copilul“.
„Copiii de olteni, încă de la vârsta de 5-6 ani, duc vitele la păşunat; stau înaintea carului care este să se încarce; conduc boii la plug chiar fără a provoca neliniştea părinţilor. (...) Când un orăşan se rătăceşte printr-un sat din Oltenia, nu-l veţi vedea niciodată călăuzit de o persoană în vârstă, ci totdeauna de un copil“, spunea Rădulescu-Motru despre olteni, punctând în continuare: „Încrederea în care sunt crescuţi de mici îi îmbie să treacă peste sentimentul de nostalgie, care este în firea Românului de pretutindeni“.
„Olteanul porneşte cu uşurinţă la drum, colindă mult şi încearcă multe“
Mai puţin poet, olteanul este fire pragmatică. De aici s-au ridicat profesori universitari, chirurgi renumiţi, diplomaţi, generali de seamă, guvernatori ai BNR, miniştri, deşi nici pe tărâmul artelor n-au stat rău, pictori ca Theodor Aman sau artişti ca Elena Teodorini nefiind rarităţi.
Oltenii se mândresc a fi urmaşii lui Mihai Viteazul, de aici a pornit Tudor Vladimirescu, iniţiativa nu le-a lipsit niciodată. „Olteanul porneşte cu uşurinţă la drum, colindă mult şi încearcă multe. (...) Un oltean se cunoaşte cu uşurinţă, oricât de lungă vreme ar trăi printre străini, nu numai după vorbă, dar şi după atitudine. Când un oltean îţi vorbeşte, simţi în vorba lui o sinceritate aspră pe care n-o simţi în vorba moldoveanului, ce curge în mod firesc ca o dulce şuierătură; nici în vorba transilvăneanului, poleită cu îngrijire, ca o etichetă ce trebuie să-i ridice valoarea“, spune psihologul.
Prea puţin duşi la biserică
Oltenii nu sunt prea duşi la biserică, iar asta în sensul propriu al cuvântului, deşi bisericile şi mânăstirile nu lipsesc, ba din contră. În Oltenia puţine sunt, mai ales astăzi, localităţile în care duminica, în zi de slujbă, să vezi uliţele pline, spre prânz, de enoriaşi evlavioşi, „de la ăl cu ţâţa-n gură, pân’ la ăl cu barba sură“, cum se spune la sat, care vin de la biserică. Din acest punct de vedere lucrurile nu s-au schimbat, C. Rădulescu-Motru constatând încă de la începutul veacului trecut că „oltenii n-au înclinare spre viaţa mistică.
Mânăstirile lor sunt clădite din alte porniri decât acelea spre misticism, când ele nu sunt clădite chiar de străini. (...) Idealul de viaţă al oltenilor are întotdeauna un ţel precis în sfera realizărilor pământeşti“, constata Rădulescu-Motru, exemplificând prin cazul ciobanului de la Maglavit, din Dolj, care a făcut vâlvă anunţând că a comunicat cu „Moşu’ din Cer“. Oltenii au întors problema pe toate feţele o vreme, dar n-au căzut în misticism. Astăzi, doar în treacăt se mai aminteşte episodul.
„Este mândru de a se fi născut în Oltenia, dar nu face din oltenism o lozincă de luptă“
Oricât de „bătătarnici“ ar fi oltenii, zona lor a rămas să se zbată sărăcie. Autostrăzile şi astăzi îi ocolesc, şomajul e, în anumite judeţe care compun Oltenia, la el acasă. Oltenii şi-au luat astfel lumea-n cap, iar pe unde ajung fac treabă bună. N-au făcut nici în trecut, nu fac nici astăzi caz de originea lor, dovedindu-se, de altfel lucru studiat şi constatat şi recent, toleranţi. „Olteanul nu este regionalist. El este mândru de a se fi născut în Oltenia, dar nu face din oltenism o lozincă de luptă, de revendicări sau de acuzări. (...) Exclusivismul, sau conspiraţia tăcerii faţă de ceva ce este străin, nu intră în firea olteanului. (...) Olteanul se identifică românismului. (...)
Trăind în însăşi cetatea românismului, statornic în tradiţiile sale istorice şi locuind un ţinut ale cărui hotare el le-a lărgit după puterea sa proprie de expansiune, olteanul şi-a format treptat o conştiinţă de viguroasă autonomie, care-l face să aştepte fără îngrijorare viitorul. El nu cunoaşte sentimentul de regionalism, care este un sentiment de defensivă patriotică, fiindcă el a fost veşnic într-o tensiune ofensivă. Climatul lui sufletesc de astăzi îi întreţine aceeaşi conştiinţă ca şi în trecut şi îi asigură astfel un rol de frunte în făurirea destinului românesc“, mai constata C. Rădulescu Motru.
Se încarcă comentariile...
