Cinematograf din anii ‘30, modernizat pe fonduri europene la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O clădire din municipiul Slatina, construită în ultimele decade ale sec. XIX, va fi redată circuitului urban şi, implicit, cetăţenilor. Imobilul respectiv, amplasat pe strada Lipscani, a găzduit, până imediat după Decembrie 1989, cinematograful „Victoria”. Afişând o arhitectură atrăgătoare şi interesantă, acesta se află acum în proprietatea municipalităţii, ce intenţionează modernizarea sa pentru a avea un al doilea cinematograf în oraş.

Amplasată în Centrul Istoric al municipiului Slatina, chiar vizavi de sediul Procuraturii şi al Judecătoriei, clădirea respectivă este una dintre cele mai vechi din oraş. Puţini locuitori ai urbei cunosc însă faptul că imobilul ce a găzduit fostul cinematograf „Victoria” în perioada comunistă de dinainte de 1989 a fost şi înainte de a primi această funcţiune tot... sală de cinema. În fapt, clădirea, ridicată în ultimele decade ale secolului XIX – potrivit specialiştilor de la Muzeul Judeţean Olt -, a avut încă de la începutul apariţiei sale în peisajul oraşului o destinaţie precisă, aceasta nefiind defel una „civilă” precum majoritatea celorlalte imobile din această parte a urbei. Astfel, conform precizărilor oferite de Aurelia Grosu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean Olt, prima funcţiune a clădirii a fost aceea de Club al Ofiţerilor.

“În perioada de la finele sec. XIX şi începutul sec. XX, în Slatina au existat mai multe unităţi militare, motiv pentru care s-a considerat necesară construirea unei clădiri care să fie gazdă a întâlnirilor ofiţerilor şi subofiţerilor dislocaţi pe raza oraşului. Aici aveau loc balurile cadrelor militare şi diverse alte întâlniri oficiale ale ofiţerilor din cadrul Armatei. Abia ulterior, prin anii ’30 cred, imobilul a fost transformat în cinematograf şi a purtat numele <<Select>>. După ce au venit comuniştii la putere, dar mai târziu – prin anii ‘72/’74 cred, el a fost modernizat potrivit vremurilor de atunci şi a primit numele pe care l-a purtat până după 1989, adică <<Cinema Victoria>>”, a declarat Aurelia Grosu.

Cinema, sală de dezbateri cu cetăţenii şi conferinţe de presă

Revenind la vremurile noastre, trebuie să precizăm că fostul cinematograf “Victoria” se află, din 2010, în proprietatea Primăriei Slatina, după ce a fost preluat - cu îndelungi eforturi, de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmului (RADEF) „România Film” din Bucureşti. Diriguitorii municipalităţii intenţionează să readucă la viaţă locul cu pricina, atât de căutat de slătineni înainte de 1990, cu ajutorul unui proiect pe fonduri europene.

“Cinematograful «Victoria» a reprezentat o prioritate pentru administraţia urbei înainte să ajung eu primar (februarie 2013, n.a.) deoarece vorbim despre un loc foarte căutat de către slătineni înainte de 1989. Clădirea va fi modernizată complet şi îşi va păstra funcţiunea de cinematograf, dar va fi dotat la standardele de acum. Noi am prevăzut deja în acest an fonduri pentru a realiza documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie asupra imobilului, acesta fiind pasul anterior înainte de a depune un proiect pe fonduri europene în acest sens. Anul trecut am efectuat deja un alt pas în această direcţie, respectiv am efectuat studiul de fezabilitate”, a declarat edilul Minel Prina.

Potrivit planurilor Primăriei, acesta va avea o triplă funcţiune odată modernizat: cinematograf, dar şi sală de şedinţe şi dezbateri cu cetăţenii, respectiv conferinţe de presă. Studiul de fezabilitate aprobat în cadrul Consiliului Local prevede modernizarea sălii propriu-zise a cinematografului, a sălii de proiecţie, a camerei cu balcon de la etaj şi a casei de bilete de la parter. Vor fi montate două centrale termice pe gaz şi se vor reface instalatiile termice, electrice şi sanitare. Sala de cinema va avea o capacitate de 75 de locuri la parter, la care se adaugă încă 25 de locuri la balcon. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5.746.000 lei, iar durata realizării ar fi, pe hârtie, de 15 luni.

Acum, vestea proastă: transformarea clădirii respective într-un cinematograf modern şi dotat cu ultimele echipamente în domeniu va deveni realitate cel mai probabil în viitorul apropiat, adică anul 2016 în cel mai fericit caz, aceasta din cauza numeroaselor etape ce trebuie parcurse la proiectele finanţate din fonduri europene.

Mai puteţi citi:

FOTO  Cinematograful “Victoria” din Centrul Istoric al Slatinei, readus la viaţă după aproape un sfert de veac

Este oficial: Slatina are parc industrial

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite