Ce să ştii dacă vrei să pleci cu animalul de companie în UE. Ţările în care se cere tratament împotriva unei boli parazitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizita la medicul veterinar este obligatorie pentru a călători în străinătate FOTO: Arhiva
Vizita la medicul veterinar este obligatorie pentru a călători în străinătate FOTO: Arhiva

Dacă doriţi să mergeţi într-o ţară a Uniunii Europene însoţiţi de animalul de companie, ar trebui să ştiţi că se impune respectarea anumitor reguli din punct de vedere sanitar-veterinar.

Câinii, pisicile şi dihorii domestici, informează reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Suguranţa Alimentelor, pe site-ul oficial, pot fi transportaţi în scop non-comercial numai cu respectarea anumitor condiţii stricte.

Prima dintre acestea este aceea că animalul/animalele trebuie să fie însoţit/însoţite de către proprietar sau o persoană responsabilă de călătorie în numele proprietarului. Animalul este necesar să poată fi identificat, de aceea va trebui să aibă fie un tatuaj, clar, lizibil (aplicat până la data de 3 iulie 2011, nevalabil în Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda şi Malta), fie un (care respectă standardul ISO 11784 şi utilizează tehnologia HDX sau FDX-B şi poate fi citit de un dispozitiv de citire compatibil cu standardul ISO 11785).

Microcipul sau tatuajul trebuie applicate înainte de vaccinarea antirabică, şi aceasta obligatorie.
„Data de administrare a vaccinului antirabic nu poate fi anterioară datei la care microchip-ul este montat“, se menţionează în datele prezente pe site-ul ANSVSA.

Animalul de companie nu poate, de asemenea, să plece din ţară fără un paşaport UE emis de un veterinar autorizat de către autoritatea competentă care să certifice că o vaccinare antirabică valabilă şi conformă cu standardele internaţionale a fost administrată animalului în cauză. Vaccinul administrat nu poate fi decât un vaccin viu modificat şi care intră într-una din categoriile:
- un vaccin inactivat de cel puţin o unitate antigenică per doză (standard OMS) sau
- un vaccin recombinant care să exprime glicoproteina imunizantă a virusului rabiei într-un vector viral viu.

Vaccinul trebuia administrat cu cel puţin 21 de zile înainte de plecare (de introducerea pe teritoriul Uniunii Europene), în cazul primei vaccinări. De asemenea, vaccinarea antirabică sau revaccinarea, după caz, trebuie să se efectueze în conformitate cu recomandările producătorului. Pentru cele mai multe vaccinuri se recomandă ca animalul de companie să aibă vârsta de peste 12 săptămâni. Medicul veterinar trebuie să menţioneze în certificatul de vaccinare ultima zi de valabilitate a vaccinului antirabic. Această perioadă de aşteptare nu se aplică la vaccinările de rapel în cazul în care vaccinul este administrat animalului de companie în cursul perioadei de valabilitate a vaccinului anterior.

În patru ţări din Europa este necesară aplicarea unui tratament împotriva unei boli parazitare animalelor de companie care pătrund pe teritoriul acestora. Tratamentul împotriva lui Echinococcus multiocularis, despre el este vorba,  este necesar, din cauza riscului de boală la om,  în cazul în care câinii se deplasează în: Marea Britanie, Irlanda, Finlanda şi Malta. Tratamentul se efectuează cu cel mult 120 de ore şi cel puţin 24 de ore înainte de intrarea programată pe teritoriul uneia din aceste patru ţări.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite