Cât de periculoase sunt bolile copilăriei. Medic: „Principalul pericol ar fi să facem boala când avem o imunitate scăzută, cu efecte greu de prevăzut“
0Generaţii întregi s-au confruntat cu aceste boli, însă astăzi, când se pot preveni, majoritatea, prin vaccinare, pare greu de crezut că cineva, cu bună ştiinţă, se poate expune pericolului diverselor complicaţii. Rujeola, oreionul, rubeola, scarlatina, varicela sunt boli care se pot complica mortal.
Sunt cunoscute drept „bolile copilăriei“ şi generaţii întregi au trecut prin complicaţiile acestor afecţiuni. Astăzi, pentru cele mai multe există pe viaţă vaccin, care oferă nu siguranţa 100% că nu vom mai face boala, ci că, şi dacă se va întâmpla, ne vom confrunta cu forme uşoare sau medii. Ce complicaţii grave pot da aceste boli şi cum pot fi prevenite am aflat de la medicul specialist- boli infecţioase Nicoleta Andreea Udrea.
Rujeola - o boală prevenibilă, astăzi, prin vaccinare, la prima vedere nu atât de agresivă, poate fi însă mortală. Chiar în această perioadă în România evoluează mai multe focare de rujeolă, şi din păcate mai mulţi copii şi-au pierdut viaţa. Este cunoscută drept pojar şi cu ea s-au confruntat generaţii înregi. Astăzi, împotriva ei există vaccinul (ROR) care se administrează în cadrul Calendarului Naţional de Imunizări (şi care mai protejează şi împotriva rubeolei şi a oreionului). De curând a fost modificată şi schema de administrare, scăzându-se vârsta de administrare a primei doze la 9 luni.
De ce este rujeola atât de periculoasă? Pentru că poate să apară, la fel ca şi în cazul celorlalte boli, atunci când organismul este cu „garda jos“, iar lucrurile se complică. O boală virală cu o contagiozitate mare, rujeola, care are la debut semnele unei gripe, se poate complica până la deces. „Rujeola poţi să o faci şi după administrarea vaccinului şi poţi să o faci şi la ani buni după vaccinare, vaccinarea nu oferă protecţie 100%, însă vor fi forme uşoare sau medii. Depinde şi de „terenul“ pacientului, depinde şi de condiţiile de păstrare a a produsului vaccinal, dezvoltarea de anticorpi depinde de mulţi factori. Administrarea vaccinului care cuprinde, practic, trei tulpini ne fereşte însă de forme severe. Printre complicaţiile rujeolei se numără sechelele neurologice, retardul mental, iar afectarea neurologică poate să apară şi la ani buni după, incidenţa este însă mult mai mică în rândul pacienţilor vaccinaţi“, spune medicul.
În forma acută a bolii, mucoasele se prezintă asemeni unui burete îmbibat cu apă. Ochii se înroşesc, apare tusea, rinoreea, uneori şi diareea, febra mare. Pe piele erup bubiţe mici, la început albe, care se înroşesc pe măsură ce boala evoluează. O complicaţie frecventă în formele grave este insuficienţa respiratorie. Pot să apară manifestări neurologice – ex. tulburări de echilibru, meningite virale, encefalită, dar şi complicaţii care nu sunt date de virus, ci apar pe fondul suprainfectării – pneumonii, infecţii cu bacterii asociate în gât, depozite pultacee peste cele date de rujeolă etc.
„Dacă nu ne vaccinăm, e clar că nu avem anticorpi. Anticorpii nu se fac decât prin vaccin sau trecând prin boală. Acum gândiţi-vă că ne îmbolnăvim când sistemul imunitar este slăbit, riscul este mare să facem forme urâte. Cei vaccinaţi nu fac forme severe, asta spune practica, iar acesta este un avantaj“ , spune medicul.
Rubeola – pentru care primim protecţie prin administrarea aceluiaşi vaccin ROR, este cunoscută drept pojarul mic sau pojărel. Debutează cu screţii nazale şi oculare, indispoziţie, lipsa poftei de mâncare, dureri de cap, erupţii de culoare roz, în special la nivelul feţei. Rubeola este deosebit de periculoasă în cazul femeilor gravide, complicaţiile fiind de o mare gravitate asupra fătului. În funcţie de vârsta sarcinii se înregistrează malformaţii (ex. hidrocefalie) şi se poate ajunge până la avort. Datorită vaccinării, astăzi cazurile de rubeolă apar relativ rar, însă odată cu creşterea procentului de refuz la vaccinare ar putea să reapară.
Oreionul – tot o boală prevenibilă prin administrarea de vaccin ROR, încă apare cu o frevenţă destul de mare, chiar şi post-vaccinare (în acest caz cu forme uşoare). „Am avut patru-cinci cazuri în ultima perioadă de copii cu parotidă epidemică“, confirmă medicul specialist. Caracteristică acestei afecţiuni este mărirea parotidei, dând aspectul unui săculeţ la nivelul mandibulei (poate să apară unilateral sau bilateral). Ca şi complicaţie gravă, dar rară, se aminteşte în literatura de specialitate pancreatita. La băieţi afecţiunea poate fi însoţită de orhită (modificări la nivelul testiculelor). Pot exista, mai spune medicul, dincolo de disconfortul simptomelor obişnuite (dureri la înghiţire etc.), complicaţii neurologice şi altele date de suprainfecţii.
Varicela – sau „vărsatul de vânt“ este o boală tot virală, deosebit de contagioasă, pentru care există vaccin, însă se administrează facultativ, contra-cost. Important este faptul că în primele 72 de ore de la contactul cu o persoană infectată se poate realiza profilaxia, administrându-se o primă doză, urmată la patru săptămâni de o alta. Erupţia însoţită de prurit este, în formele care evoluează fără complicaţii, cel mai mare inconvenient. Veziculele care apar pe piele se pot însă suprainfecta, iar în cazul în care crustele acestora sunt îndepărtate înainte de vindecare rămân cicatrici permanente.
Considerate boli ale copilăriei, acestea nu trec fără efecte, uneori permanente, cum este cazul varicelei
Complicaţiile pot fi însă şi de alt tip. Poate să apară pneumonia variceloasă, dată de virusul care a determinat apariţia varicelei, pot să apară pneumoniile bacteriene (ca o suprainfectare), pot să apară miocardita, pericardita, tulburări de echilibru, encefalite, meningite. Dacă profilactic se poate administra vaccinul, pentru tratarea bolii se foloseşte, în cazurile medii sau grave, aciclovirul (medicament antiviral care încetineşte creşterea şi răspândirea viruşilor). „Eu, personal, prescriu medicamentul în formele care nu sunt uşoare, pentru că în cazurile nespitalizate vezi că părinţii sunt OK, îţi dau impresia că vor îngriji bine copilul, însă nu deţii controlul, nu ştii cu ce bunică sau mătuşă rămâne, care îl tratează băbeşte, aşa că nu-ţi permiţi să rişti“, spune medicul.
Scarlatina – şi ea o boală a copilăriei, dată însă nu de un virus, ci de o bacterie, pentru care nu există vaccin, se poate de asemenea complica grav. Streptococul în sine poate determina cardita, miocardita, encefalita, artrita, dar pot să apară şi suprainfecţii bacteriene. Scarlatina se poate complica şi renal, iar întâlneşte atât de des, datorită profilaxiei, este reumatismul articular. Scarlatina se tratează cu antibiotic, doar în dozele prescrise de medic, profilactic administrându-se şi pacienţilor care au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu scarlatină şi se suspectează că ar fi putut contacta boala.
„Prevenţia“ cu antibiotice, cel mai mare duşman al medicilor
Dacă părinţii, uneori fără să uzeze de argumente, manifestă un refuz categoric la vaccinare, la consumul de antibiotice neprescrise de medic se întâmplă invers. Deşi se invocă adesea efectele adverse ale vaccinurilor, antibioticele, pe al căror prospect sunt menţionate de asemenea efecte adverse, şi care, însă, pot face mult mai mult rău prin administarea fără discernământ, sunt folosite ca panaceu universal.
Deloc puţine sunt situaţiile în care, spune medicul, specialiştii se află în mare dificultate atunci când încearcă să pună un diagnostic de certitudine. „O întrebi pe mămică la internare dacă i-a administrat copilului ceva şi ce anume. O întrebi dacă i-a dat antibiotic şi iniţial îţi spune că nu. Insişti şi aminteşti antibioticele cel mai des prescrise şi atunci ca prin farmec îşi aminteşte: «Aaa, i-am dat două doze de Augmentin, pentru că avea febră. Am văzut că nu-i scade şi am venit cu el la spital. Nu mi l-a prescris medicul, îl avem în casă». Şi începi să faci istoria medicinei, să explici că în cazul viruşilor antibioticul nu ajută, că nu antibioticul scade febra, etcetera, etcetera. Dar după asta recoltează-i exudat, că rezultatul mai e sigur....! “, expune medicul situaţiile dese cu care se confruntă.
Cât despre problema care se pune din ce în ce mai des, a refuzului la vaccinare, conduită uneori chiar încurajată de anumiţi medici, specialistul în boli infecţioase are o opinie categorică: „Nu ne dăm seama, în calitate de părinţi, ce risc ne asumăm atunci când refuzăm vaccinarea. Pe de altă parte, e adevărat, nici noi, medicii, nu ne aplecăm, poate, suficient, nu rezervăm, din cauze obiective uneori, timpul necesar petru a lămuri fiecare pacient în parte. Mai e vorba şi de nivelul de cultură, sunt mai multe la mijloc. Dar, pentru că vorbim de medici care intră cel mai des în contact cu părinţii copiilor mici, care nu cred ei înşişi în vaccinare, eu aş pune altfel problema. Dacă nu crezi în vaccinare, sau părintele refuză vaccinarea, îi oferi alternative, e absolut necesar. Or, în aceste cazuri, ce alternative poţi să-i oferi, pentru a-l feri de pericolele grave pe care le presupun aceste boli? Îi spui să se-nchidă într-un glob de sticlă, de unde să nu mai iasă niciodată, să nu intre în contact cu nimeni, pentru a fi sigur că nu face boala?!“, se-ntreabă medicul, sperând, în schimb, în promisa lege a vaccinării, care ar putea aduce inclusiv sancţiuni părinţilor dispuşi să-şi expună copiii, pe ai lor, dar şi pe ai altora, riscurilor.
Se încarcă comentariile...
