Când apare frica de durere şi cum poate fi combătută. Cum putem scăpa de fobia care ne macină sănătatea mintală

Este normal să ne fie frică de durere? Cercetările din domeniul psihologiei şi nu numai spun că răspunsul e afirmativ, frica fiind o emoţie negativă funcţională atunci când are o anumită intensitate şi o durată limitată de timp, generată de un context specific. Pentru combaterea sau diminuarea acestei fobii trebuie să se apeleze la psihiatri sau psihoterapeuţi.

Faţă de nici o altă reacţie a organismului uman nu avem o atitudine atât de ambivalentă cât faţă de durere. Toţi fugim de ea, încercăm să o evităm, să o diminuăm dar în acelaşi timp ştim că ea este în prima linie de apărare a organismului, ea este cea care ne comunică atunci când ceva nu este în regulă atât la nivel somatic cât şi psihologic. Valeriu Iancu, psihologi în Slatina, spune că frica face parte din ansamblul global definit şi perfecţionat ontogenetic care se numeşte ”instinct de conservare”.

”Întrebarea logică care se pune atunci este de ce frica este atât de temută? Pentru că vrem să fim dominaţi doar de principiul plăcerii sau pentru că suntem doar comozi, pentru că societatea occidentală deşi are un istoric de sute de ani extrem de sângeros, dureros sau poate chiar din acest motiv s-a inserat în mentalul colectiv că durerea este ceva rău în sine, de evitat, ceva care trebuie combătut? Adevărul este undeva la mijloc”, afirmă psihologul Valeriu Iancu din Slatina.

Există numeroase societăţi tribale în care durerea este acceptată şi mai ales autogenerată în cadrul aşa-ziselor ritualuri de trecere de la statutul de copil la cel de adult, ritualuri prin care se confirmă faptul că ai devenit capabil să-ţi asumi anumite responsabilităţi mai complexe în cadrul tribului (vezi scarificarea triburilor Sepik din Papua Noua Guinee). Există profesii care implică programe de testare/evaluare şi pregătire extrem de dureroase doar puţini cursanţi reuşind să ajungă la final (programele militare extrem de cunoscute şi promovate pentru trupele de operaţiuni speciale din cadrul SEALS, SAS etc.). Cu alte cuvinte, toleranţa mare la durere - nu lipsa acesteia - devine un indicator al capabilităţilor individuale, al valorii personale raportat la o cerinţă, funcţie, nevoie a tribului, societăţii în care individul locuieşte. 

Practic, această fobie presupune acea situaţie când o persoană se gândeşte constant şi anticipează durerea, subconştientul îi “comandă” automat să nu facă anumite lucruri pentru că s-ar putea să fie dureroase. Fobia este determinată de evenimente externe şi factori interni, persoanele care suferă de această fobie experimentând simptome care variază în funcţie de nivelul de frică, asemenea simptome fiind: frica, furia, tremorul, teroarea sau panica. Alături de acestea se mai numără palpitaţiile, ritm cardiac crescut şi dificultate în a respira. Durerea, în accepţiunea larg răspândită, reprezintă o senzaţie de suferinţă fizică generată, în plan extern de un obiect, lovitură, accident etc. sau în plan intern, de o disfuncţionalitate la nivel somatic/psihologic sau de suprasolicitarea unor anumite sisteme (muscular, osos etc), în esenţă fiind vorba de un ecou al terminaţiilor nervoase specializate la acţiunea unui anumit stimul. Atunci când există însă condiţionări somatice de tipul unui prag extrem de scăzut la durere ceea ce duce la intoleranţă la durerea provocată de stimuli medii ca intensitate sau când în istoricul personal apar multiple traume psihice/somatice pe care individul nu a reuşit să le depăşească, să le integreze într-un mod armonios, funcţional în cadrul personalităţii, apar reacţii emoţionale şi comportamentale mult amplificate: frica devine mult mai intensă şi are o durată mai mare în timp transformându-se în panică, iar reacţiile comportamentale putând fi de evitare, de inacţiune prin blocaj psihic şi/sau muscular (paralizie temporală psihogenă). În aceste momente, acţiuni normale, necesare din punct de vedere medical şi relativ puţin dureroase cum ar fi recoltarea de sânge pentru analize sau extracţiile dentare devin evenimente extrem de traumatizante, fiind catalogate ca momente de risc vital şi de foarte multe ori, evitate, nefinalizate, ajungându-se la complicaţii medicale; apare frica patologică de durere – algofobia

”Este normal să ne fie frică de durere? Cercetările din domeniul psihologiei şi nu numai spun că da, frica fiind o emoţie negativă funcţională atunci când are o anumită intensitate şi o durată limitată de timp, generată de un anumit context specific (proceduri medicale – operaţii, lovirea şi ameninţarea cu moartea, accident de maşină etc). Este un răspuns adaptativ care ajută la menţinerea integrităţii corporale şi psihice a individului, permite descătuşarea resurselor interioare prin supraactivarea sistemelor neuro-endocrin şi muscular, pentru ieşirea din situaţia periculoasă sau pentru un mai bun management al riscului”, este de părere psihologul slătinean Valeriu Iancu, care precizează: ”Pentru combaterea sau diminuarea fricii de durere trebuie să se apeleze la specialişti din domeniul sănătăţii mintale – psihiatri sau psihoterapeuţi, care vor putea ajuta individul să-şi recapete controlul asupra propriilor reacţii, asupra propriei vieţi”, afirmă psihologul slătinean Valeriu Iancu.

În concluzie, specialiştii spun că trebuie să ne obişnuim cu propriile emoţii, să încercăm să descifrăm ce ne comunică ele, să acceptăm că ceea ce este dureros nu înseamnă neapărat că ne este şi dăunător şi că nerezolvarea unei probleme la timpul ei duce întotdeauna la complicaţii ceea ce implică costuri mult mai mari, financiare, psihice, somatice pentru recuperare sau, în unele cazuri, la imposibilitatea vindecării prin depăşirea atât a resurselor individuale cât şi a tehnicilor de intervenţie.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

Ce este frica de ace şi cum poate fi combătută. Explicaţia specialiştilor: „Aichmofobia poate să apară în cazul persoanelor cu traume din copilărie“

Cât de periculoasă este artroza. De ce boala este numită “ruşinea terapeuticii”