”Bodyguarzii” de la Spitalul Judeţean Slatina, ţinuţi cu dinţii la gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii firmei de pază care asigură ordinea şi siguranţa personalului medical şi nu numai în cadrul Spitalului Judeţean Slatina au ajuns la disperare. Aceştia nu şi-au mai primit salariile de aproape două luni, deşi au fost la serviciu zi de zi, câte 12 ore. Cei aproape 20 de agenţi de pază se plâng că cei din conducerea unităţii spitaliceşti nu le înţeleg situaţia dificilă în care au ajuns din cauza datoriilor.

Mai exact, cei 20 de paznici de la Divizia de Pază şi Protecţie, firmă aflată în subordinea Serviciului de Pază din cadrul Consiliului Judeţean Olt, spun că au ajuns să primească ultimatumuri de la bănci şi de la firmele de utilităţi publice deoarece nu şi-au plătit facturile restante. Cu fiecare zi care trece, oamenii sunt tot mai disperaţi şi spun că aui ajuns la capătul răbdării, fiind nevoiţi să se împrumute pe la rude ca să reziste de la o zi, la alta.

”Vă spun că nu mai ştim ce să facem şi unde să ne ducem! Adică noi venim aici la serviciu zi de zi şi stăm câte 12 ore, dar de plătit nu suntem plătiţi de parcă am fi nişte roboţi, nu oameni. Avem şi noi datorii de plătit, avem familii, ce le punem pe masă dacă ni se dau bani cu ţârâita?? Am mers şi la şefii nostril şi eu ne-au spus că nu au de unde să ne plătească salariile restante dacă nu primesc, la rândul lor, bani de la angajatorul pentru care lucrăm acum, adică Spitalul Judeţean. Cei care condus spitalul nu ştiu de ce nu ne plătesc facturile cum o făceau până acum, lună de lună. Probabil lor le convine că sunt angajaţi la stat şi ştiu că timpul trece, leafa merge, dar la noi nu este aşa: noi degeaba muncim că tot nu suntem plătiţi! Păi e corect aşa ceva??”, se plâng paznicii de la Spitalul Judeţean din Slatina.

Oamenii spun că ultimii bani pe care i-au primit a fost luna trecută, când au primit jumătate din salariul pe luna martie. Aceştia se tem acum că situaţia se va perpetua de luna aceasta şi că vor ajunge să trăiască cu câte o jumătate de salariu în fiecare lună pe o perioadă pe care nimeni nu o poate preciza.

Contactat telefonic, patronul firmei anterior menţionate, Sabin Bratu, a refuzat să ofere detalii despre situaţia propriilor angajaţi.

spitalul judetean slatina

La rândul lor, reprezentanţii unităţii sanitare-etalon din judeţul Olt se apără spunând că facturile către firma ce asigura paza în spital sunt achitate în funcţie de posibilităţile financiare.

”Noi ne-am onorat întotdeauna obligaţiile financiare către cei cu care derulăm relaţii contractuale. În cazul de faţă vă pot spune că, într-adevăr, ultima factură către firma de pază ce asigură ordinea în Spitalul Judeţean nu a fost achitată integral (70.000 lei, n.r.), ci am plătit doar 30.000 lei. Noi, de regulă, plătim serviciile de pază pe luna anterioară, dar acum s-a întâmplat să achităm doar aproximativ jumătate. Acum, ce face conducerea firmei respective cu banii către proprii săi angajaţi şi cât anume le plăteşte, asta nu mai ştim. Acum, în luna mai, o să plătim restul facturii pe luna martie şi să vedem ce facem cu factura pe luna aprilie – adică dacă o putem achita integral sau nu”, a declarant directorul economic al Spitalului Judeţean din Slatina, Elena Vişan.
 

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

FOTO  Afară-i vopsit gardul! Teoretic, Spitalul Judeţean din Slatina a fost modernizat. Practic, unele coridoare sunt sub asediul mucegaiului şi al mizeriei

FOTO+VIDEO  Revoltător! Copil născut cu multiple malformaţii la Spitalul Judeţean Slatina. Familia acuză, medicii se scuză

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite