VIDEO Pericol de explozie pe drumul european E 574. O autocisternă s-a răsturnat, pompierii au trimis echipajul CBRN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accidet E 574 autcisternă răsturnată

O autocisternă s-a răsturnat pe E 574, pe raza judeţului Olt, într-o curbă, circulaţia fiind la acest moment redirecţionată pe o rută ocolitoare. La faţa locului a ajuns şi echipajul CBRN.

UPDATE: Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Olt, Gherghe Neacşa, a declarat că o echipă de comisari de mediu se află la faţa locului. Conform primelor date, autocisterna a fost încărcată la Oltchim Râmnicu-Vâlcea, produsul urmând să ajungă în Grecia. Deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre o substanţă care reprezintă materie primă sau reziduu.

UPDATE: Poliţiştii au stabilit că şoferul care conducea autocisterna, în timp ce se deplasa pe DN 65-E 574, din direcţia Slatina către Craiova, nu ar fi adaptat viteza de deplasare şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se. La faţa locului, mai anunţă IPJ Olt, se află şi alte autorităţi competente, pentru a interveni conform competenţelor ce le revin.

UPDATE: Autospeciala circula pe sensul de mers Slatina - Craiova. Deşi nu este rănit, poliţiştii nu au putut afla iniţial de la şofer (64 ani), grec de origine, ce transportă, pentru că nu reuşesc să comunice cu el.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de la ISU Olt, autospeciale cu apă şi spumă, dar şi autospeciala pentru protecţie chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN), sub coordonarea prim-adjunctului inspectorului şef al ISU Olt. Autospeciala, au stabilit autorităţile, este încărcată cu o substanţă organică corozivă. Echipajele prezente la faţa locului asigură măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă până la ridicarea autocisternei.

Pericol de explozie. O autocisternă s-a răsturnat pe drumul european E 574, în judeţul Olt

Ştirea iniţială

În urma accidentului nu au rezultat victime, conform primelor date, însă poliţiştii au oprit circulaţia autovehiculelor, dirijându-i pe şoferi pe ruta ocolitoareBalş - Pârşcoveni - Şopârliţa - Osica - Găneasa. Autocisterna s-a răsturnat peste separatorul de sens din beton, ocupând, practic, ambele sensuri de mers. Ştire în curs de actualizare.

accidet E 574 autcisternă răsturnată
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite