Adolescent din Corabia, găsit mort într-o tabără din judeţul Caraş-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent de 15 ani, originar din oraşul Corabia, care se afla într-o tabără din judeţul Caraş-Severin, a fost găsit mort, duminică dimineaţă, în camera unde dormea. Acesta îşi sărbătorise ziua de naştere în seara precedentă. Băiatul ar fi fost găsit cu capul în pernă, verdictul oficial al morţii fiind asfixie mecanică. Autorităţile încearcă să stabilească acum cauza tragediei.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, adolescentul îşi sărbătorise ziua de naştere în tabăra Crivaia din judeţul Caraş Severin, unde se afla de câteva zile. Potrivit medicilor, băiatul ar fi  murit, cel mai probabil, asfixiat mecanic. Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, băiatul de 15 ani a fost identificat ca provenind din oraşul Corabia, judeţul Olt, iar părinţii acestuia au fost anunţaţi duminică dimineaţă despre tragedie, ei fiind în drum spre tabăra respectivă, transmite Mediafax.

Medicii spun că, la o primă vedere, băiatul ar fi decedat, cel mai probabil, în urma unei asfixieri mecanice, însă legiştii vor fi cei care vor stabili cu exactitate cauza decesului. Băiatul a fost găsit mort de către colegii săi, cu capul în pernă. La faţa locului a ajuns un echipaj de ambulanţă în urma apelului telefonic la numărul unic ”112”, însă medicii nu au mai putut face nimic decât să constate decesul. Prietenii tânărului mort le-au spus poliţiştilor că, pe timpul nopţii, nu au auzit nimic suspect care să îi alarmeze.

Tragedia s-a petrecut după ce adolescentul îşi serbase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ziua de naştere. Petrecerea s-ar fi încheiat după ora 2.00, iar supraveghetorii din tabără spun că este exclus ca în tabără să se fi consumat alcool. Grupul de elevi din care făcea parte şi băiatul decedat se afla de şase zile la Crivaia, lângă staţiunea de lângă lacul Văliug din judeţul Caraş-Severin, şi urma ca duminică să plece spre casă.

O echipă specializată urmează acum să stabilească cu exactitate în ce condiţii a decedat adolescentul.

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

FOTO+VIDEO  Accident grav între un microbuz cu pasageri şi un autoturism la ieşirea din Balş spre Slatina, soldat cu 14 răniţi

FOTO+VIDEO  Răsturnare cu maşina ca-n filme la intrarea în Găneasa

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite