Un tânăr decedat şi un altul în comă în urma unui grav accident de circulaţie, produs vineri-seară, la Slătioara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tragedie s-a produs în această seară la Slătioara, în afara localităţii, spre Criva, unde, pe DJ 677, în jurul orei 20,00, două autoturisme s-au lovit frontal, un tânăr de 22 de ani decedând, un altul, de aceeaşi vârstă, fiind în comă la spital şi alţi trei prieteni, pasageri în autoturism, suferind multiple traumatisme.

Din primele informaţii, două autoturisme, unul condus de un tânăr de 22 de ani, din Piatra-Olt, celălalt de un bărbat de 61 de ani, din Osica de Sus,  s-au lovit puternic, la ieşire din Slătioara, spre Criva. 

În maşina condusă de tânăr se aflau cinci persoane, o fată şi patru băieţi, cu vârste între 22 şi 23 de ani.  

Unul dintre băieţi, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului, a intrat în stop cardio-respirator, decedând, un altul se află în comă, şoferul, tânăra - pasageră pe locul din dreapta şoferului, şi cel de-al cincilea pasager suferind traumatisme multiple.

La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare din partea ISU Olt şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru transportul victimelor la spital intervenind şi o ambulanţă privată. Ştire în curs de actualizare.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite