Începe concursul pentru ocuparea posturilor de asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. 68 de candidaţi pentru 10 posturi în prima zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concurenţă mare pe posturile de asistent medical scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Mâine, în prima zi de concurs, sunt aşteptaţi la proba scrisă 68 de candidaţi, pentru cele 10 posturi, cele mai solicitate fiind cele patru de la secţia de Chirurgie generală, pentru care s-au depus 33 dosare.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina începe mâine seria concursurilor organizate pentru ocuparea a peste 30 de posturi de asistent medical. În 16 noiembrie, ziua probei scrise la primul concurs, candidaţii înscrişi se luptă pentru 10 posturi: un post la Gastroenterologie, cinci la Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) şi patru la Chirurgie generală. Nu mai puţin de opt candidaţi vizează primul post menţionat; pentru cele din ATI au fost depuse 30 de dosare, unul fiind respins în urma verificării documentelor; pentru cele patru posturi de la Chirurgie generală s-au înscris 33 de candidaţi, două dosare find respinse în etapa de validare, din lipsa unor documente. Interviul penru cei care vor trece de proba scrisă este programat pentru 19 noiembrie.

Marţi, 17 noiembrie, se caută ocupanţi pentru alte nouă posturi de asistent medical debutant, astfel: un post în secţia ORL – nouă dosare depuse; un post  Oftalmologie – nouă dosare, un post la Chirurgie toracică – patru dosare depuse,  un post la Chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă – cinci dosare depuse, dintre care unul respins; un post la Obstetrică şi ginecologie I – nouă candidaţi; un post la Boli infecţioase – şase candidaturi; un post la obstetrică şi ginecologie II – şapte candidaţi; un post la Medicină sportivă – nouă dosare; un post la Endoscopie bronşică – un singur dosar.
Rezultatele finale vor fi cunoscute spre finalul săptămânii viitoare. Restul de posturi pentru ocuparea cărora şi-a dat acordul Consiliul Judeţean vor fi scoase la concurs în perioada următoare. 30 de noi posturi ocupate, spun asistenţii medicali care deja lucrează în spital, nu înseamnă, însă, mare lucru. Deficitul în unitatea sanitară este de 10 ori mai mare, situaţia fiind chiar disperată în anumite secţii, unde personalul sanitar mediu este în imposibilitatea de a primi liber sau concediu, ajungându-se la sute de ore suplimentare de recuperat.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite