Sf. Johannis, biserica-bijuterie din Sibiu. Ce adăposteşte lăcaşul de cult din oraşul natal al preşedintelui României

Deşi mai puţin cunoscută, biserica situată pe strada Mitropoliei din Sibiu are o poveste fascinantă şi adăposteşte obiecte de cult extrem de valoroase, inclusiv două altare din secolul al XVI-lea.

Povestea bisericii începe în anul 1829, când preotul paroh al Turnişorului de la acea vreme moare şi îşi lasă prin testament averea comunităţii evanghelice din oraş, cu scopul construirii unei alte biserici evanghelice şi a unui orfelinat pentru copiii comunităţii. 

„Deja apăruse în Sibiu un alt cartier, Iosefin, în care ortodocşii aveau biserică. La fel, catolicii aveau o mânăstire şi biserică, iar evanghelicii, care erau majoritari atunci în Sibiu, nu aveau, şi de aici s-a ridicat această problemă. S-a creat o fundaţie care să preia banii, au mai strâns fonduri şi în 1879 este pentru prima dată discutat proiectul construcţiei bisericii. Biserica Evanghelică organizează un concurs de idei pentru construcţia bisericii şi orfelinatului, iar câştigătoare a fost o firmă de construcţii, Baumann şi Koniger", explică istoricul Răzvan Pop, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu. 

Ideea era că trebuia să se construiască o biserică, un orfelinat, un cămin pentru şcolari şi casa preotului, într-un singur complex. „În februarie 1882 se prezintă planurile către Prezbiteriu. Se comandă la Viena basorelieful care este astăzi pe timpanul bisericii, care îl reprezintă pe Isus Hristos înconjurat de copii, şi în aprilie 1882 se încheie contractul cu tâmplarul Johann Barthmes care trebuie să construiască altarul şi amvonul şi se mai încheie un contract cu ceasornicarul Hartmann pentru orologiul de pe faţada bisericii. Toate lucrările se termină într-un an şi jumătate, iar la 10 noiembrie 1883 se inaugurează aşezământul. Data era specială pentru că atunci se sărbătoreau 400 de ani de la naşterea lui Martin Luther. Hramul a fost Sfântul Johann şi de aici i-a venit numele popular de Johanniskirche”, mai spune Răzvan Pop. 

Demolată şi reconstruită

Probabil că aceia care au ridicat biserica s-au grăbit puţin, pentru că la începutul anului 1900 în clădire apar crăpături. Este evacuată, apoi demolată şi reconstruită. 

„În 1909, pe un raport de construcţie, sunt identificate crăpături în biserică. Responsabilii decid că trebuie să restaureze biserica, iar la începutul lui 1910 este evacuată complet din cauza degradărilor şi pericolului de prăbuşire. În aprilie 1910 prezbiteriul decide demolarea bisericii în întregime şi construirea noii bisericii. Se decide mutarea turnului puţin şi se reface toată arhitectura bisericii, tot pe neogotic se merge dar se dă o varinată a neogoticului bavarez. În 10 noiembrie 1912 se inaugurează noua clădire şi se reiau slujbele”, explică istoricul Răzvan Pop. 

Obiecte de cult foarte valoroase

Biserica nu este doar deosebit de frumoasă, ci adăposteşte şi obiecte de cult foarte valoroase. Astfel, două altare din secolul al XVI-lea se află în biserică din anul 2000. Acestea provin din bisericile evanghelice din satele Fişer şi Roadeş din zona Rupea, unde siguranţa lor fusese periclitată. Altarul din Fişer (1520/1522) este dedicat Sfântului Martin. Sculpturile din centrul altarului din Roadeş (1533), reprezentându-i pe Ioan Botezătorul şi Evanghelistul Ioan, sunt printre cele mai frumoase statui de lemn din Transilvania.

Cele două orgi ale bisericii – cea din 1860 din Hodod, restaurată în 2011, şi orga construită de firma Sauer-Walcker în 1927, restaurată în 2014, răsună atât în timpul slujbelor cât şi la concerte. Alte obiecte de cult extrem de valoroase sunt cristelniţa din bronz din Brădeni (1440), două clopote (1642/1643), vitralii colorate din 1912 şi basorelieful deasupra portalului înfăţişând „Isus binecuvântează copiii”. În 2005 la biserică au fost efectuare reparaţii în interior, iar în 2007 a fost restaurat exteriorul. 

Cum se poate vizita

La Johanniskirche s-au ţinut slujbele pentru comunitatea evanghelică până la inaugurarea bisericii mari din Piaţa Huet, dar şi în ultimii ani, cât timp cea din urmă a fost în proces de restaurare. Aici se ţin de asemenea foarte multe evenimente culturale, în special concerte, dar şi nunţi sau botezuri.

Biserica se află pe strada Mitropoliei la numărul 30, lângă Centrul de Dialog şi Cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România şi se poate vizita de luni până vineri între orele 10:00-16:00, la cerere. Iar la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 13 septembrie, de ziua monumentului, biserica poate fi vizitată între orele 16:00 şi 20:00.  

Vă mai recomandăm: 

Povestea celei mai frumoase locuinţe de saşi din Sibiu - Casa Baronului. Cum a reînviat o profesoară de română tradiţiile şi deliciile culinare ale saşilor

Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.

Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.

Calfa călătoare care s-a îndrăgostit de România şi a rămas aici: un german cucerit de plaiurile noastre şi-a făcut un atelier de dogărie în satul sibian Richiş

Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.