Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.

Ecaterina Costea (90 de ani), o săsoaică originară din satul Şomartin, a ajuns la Gherdeal, localitate aflată la circa 60 de kilometri de Sibiu, după ce s-a căsătorit cu Gheorghe, un român din Olteţ. Au avut împreună doi copii. Soţul ei a luptat în război şi a fost rănit pe front, iar când s-a întors acasă, au primit pământ aici, în Gherdeal.

Astăzi, bătrâna locuieşte alături de fiul ei Gheorghe Costea (65 de ani), fiind doi dintre cei 12 locuitori câţi mai are satul ce altădată forfotea de viaţă. Cu lacrimi de nostalgie în ochi, Ecaterina Costea caută sufletul satului vechi în câteva fotografii alb-negru, păstrate într-o cutie de carton, îngălbenită şi ea de ani.

„Nu mai e nimeni aici, au pierit toţi!“

„Am trăit bine, nu am avut greutăţi cu nimeni, era muncă multă. Tare frumos era atunci! Satul era întreg tot. Saşii s-au înţeles foarte bine cu românii. Au trăit laolaltă cu toţii, saşi, români, unguri, ţigani. Mi-e dor acum, dar nu mai e nimeni aici, au pierit toţi! Aveam de toate, iar la sărbători tăiam porc, găini, făceam supă, carne friptă, cârnaţi, sarmale“, îşi aminteşte Ecaterina Costea. 

image

Casa lor este din cărămidă netencuită, cu poartă de lemn şi este încălzită cu o sobă veche. Asupra ei veghează, peste timp, amintiri păstrate cu sfinţenie în suflet, în ochii înlăcrimaţi uneori de emoţie şi în fotografiile vechi. „Saşii au venit aici prin anul 1000 şi ceva, era o comunitate numai săsească, fără români. Biserica lor a fost începută în 1400 şi ceva şi a fost terminată în 1875, după un proces de construire despre care se spune că ar fi fost cel mai lung din lume. 

image

Fiind puţini, saşii de aici nu au avut putere financiară şi s-au împrumutat de la saşii din Bruiu, apoi nu au mai avut de unde să dea înapoi. S-au judecat la Sighişoara zeci de ani. Într-un final, ne-au luat din hotar ca să compenseze“, povesteşte Gheorghe Costea, fiul bătrânei.

Cel mai tânăr localnic are 57 de ani

În mijlocul satului stă proţăpită ca o fantomă îndărătnică o clădire cu geamurile sparte, fără viaţă şi fără poveşti. Într-un timp de mult trecut, într-o primăvară de poveste din viaţa satului viu, aici veneau la şcoală zeci de copii veseli şi dornici să devină oameni adevăraţi. Odată, în satul care astăzi e plin de case care cad, românii şi saşii trăiau în linişte şi-n armonie, într-o comunitate frumoasă şi închegată, prinsă azi doar în câteva fotografii vechi şi-n amintirile încă vii ale celor pentru care Gherdealul reprezintă şi acum cel mai frumos „acasă“.

În perioada de înflorire, Gherdealul număra în jur de 300 de suflete, majoritatea familii de saşi, dar şi români, alături de care au trăit în deplină armonie sute de ani. Astăzi, satul mai numără doar 12 suflete. „Sunt patru saşi curaţi, şapte români şi unul care e jumătate sas, jumătate român“, spune Ioan Berghea, primarul comunei Bruiu, de care aparţine Gherdealul. 

Ultima nuntă din sat, a Gheorghiţei lui Marga, a avut loc în 1987, iar în 1988 s-a născut aici ultimul copil. „După Revoluţie, nu s-au mai născut copii la Gherdeal. Dintre cei care mai sunt acum acolo, cel mai «tânăr» locuitor are 57 de ani“, adaugă primarul. 

Marea depopulare - după Revoluţie

Prima depopulare a satului a avut loc în anii ’60, când o parte din localnici a plecat la oraş. Valul masiv de plecări a fost însă imediat după Revoluţie, când cei mai mulţi dintre saşi au luat calea Germaniei. „Au plecat şi înainte, dar mai rar. Atunci au mers cei mai mulţi. Şi bine au făcut că au plecat! Dacă erau aici, dădeau la coasă şi la sapă pentru 400 de lei de la colectiv. Nu poţi trăi cu banii ăştia! Acolo, au pensii de 700-800 de euro. Românii nu au plecat nicăieri, numai sub brazi (n.r. – în cimitir)“, oftează cu amărăciune Gheorghe Costea. 

image

Omul a muncit ca strungar în Făgăraş şi în Braşov. Soţia i s-a prăpădit, iar copiii îi sunt „plecaţi în lume“ – băiatul cel mare în America de Sud, iar cel mic şi fata, în Spania. De când mama i-a rămas singură, Gheorghe Costea, acum pensionar, s-a întors în satul copilăriei. 

Printre casele care cad, viaţa curge la fel de zeci de ani. E fericit când mai ajunge câte un străin şi-i întreabă o vorbă, pentru că altfel, în afară de munca în gospodărie, nu prea văd altceva. „Ne mai ducem prin Bruiu sau pe la oraş, facem cumpărături o dată pe săptămână, cel mai greu e cu pita“, spune bărbatul. 

Poveşti de altădată

De-a lungul istoriei, pe la 1600, comunitatea din Gherdeal a fost măcinată şi de ciumă. „Atunci, era să se termine tot, dar a reînviat. Erau oameni harnici, gospodari“, povestesc puţinii săteni ce au auzit şi ei din bătrâni. 

Apoi, istoria a continuat cu venirea în sat a primelor familii de români. „Nu era casă fără meseriaş şi curte fără muzicant. Aveau saşii o fanfară extraordinară, nelipsită de la sărbători. Era un ring de dans pe dealul bisericii, pe platou, cu scaune, iar la mijloc se dansa, de obicei, duminica“, îşi aminteşte Gheorghe Costea. Săteanul spune că oamenii aveau obiceiuri foarte bine stabilite şi foarte multă disciplină. Duminica măturau drumul ca să nu-şi murdărească preotul papucii când mergea la biserică, iar cei care nu mergeau duminica la slujbă erau amendaţi cu 100 de lei. 

„La început, au fost 12-14 familii de români care mergeau la biserică la saşi, apoi s-au apucat saşii şi au făcut biserică românească. De sărbători, era fiecare cu treaba lui. Până când a venit colectivul. După aceea, făceau sărbătorile cu toţii, nu a mai fost problemă“, mai povesteşte bărbatul. 

Gheorghe Costea îşi aminteşte apoi cum, atunci când s-a înfiinţat Colectivul, li s-a promis oamenilor că vor avea curent electric în sat. Lucru care s-a şi întâmplat. „Eram copil şi-mi aduc aminte că ne plăcea să ne uităm cum se ridicau stâlpii de curent. Era un sat bogat: avea trei rânduri de vii şi hotarul plin de pomi. Se lucra cel mai mult la vii. Era o muncă colosală, grea. Şi eu am apucat. Nu-i fain să ajungi pe acolo“, rememorează bărbatul. 

O viaţă nouă din dragoste de „acasă“

Spre deosebire de multe sate săseşti care mor odată cu ultimii locuitori, Gherdealul are şansa să renască. Din dragoste de „acasă“, saşi plecaţi în Germania şi-au cumpărat aici locuinţe şi mai sunt şi localnici care nu şi-au vândut casele. Un fiu al Gherdealului, plecat în Germania, dar care a revenit periodic, ridică astăzi, în capătul satului, o pensiune. 

„Sunt oameni care şi-au cumpărat case de vacanţă. Unii şi-au amenajat foarte fain, vin şi în weekenduri, şi în concedii. Mai vin saşi vara, sunt care nu şi-au vândut casele. Anul trecut, saşii au avut întâlnirea la Gherdeal, au venit cu autocare, cu fanfară, echipaţi în costum popular“, povesteşte primarul comunei Bruiu, Ioan Berghea.

Forfota vechilor sărbători

Acum, lui Gheorghe Costea îi trec prin faţa ochilor imagini vechi, din anii în care satul număra aproximativ 300 de suflete, 112 numere de casă şi avea două biserici – una românească şi una săsească –, două şcoli, două cimitire, magazin, lăptărie şi cazane unde se făcea rachiu. 

image

„Când se crăpa de ziuă, mama mergea la muls vitele, apoi venea şi făcea focul. Pe urmă, ducea laptele la lăptărie, unde primea bani pentru el. Venea înapoi, făcea mâncare şi dădea drumul la animale. Pe la ora 9.00 dimineaţa, când termina cu toate, îşi lua furcoiul, punea mâncarea în ţechere (n.r. – coşuri) şi mergeam la tata, plecat de dimineaţă la coasă, la ştiuc (n.r. – câmp)“, îşi aminteşte Gheorghe Costea. Mâncau acolo toţi prânzul, mama împrăştia iarba şi apoi muncea până după-masa. Seara, pe la ora 7.00, mama venea acasă, tata rămânea până se înnpota, timp în care mama se ocupa de animale şi pregătea cina. Adormea după miezul nopţii“, adaugă săteanul.

De Crăciun, la colindat fete

Nimic nu era mai frumos ca forfota satului în zilele de sărbătoare. De Paşte, se mergea la Înviere, iar a doua zi, băieţii mergeau să ude fetele cu apă, nu cu parfum, cum se practică astăzi. „Fetele mai năstruşnice erau udate cu apa din care beau vitele, iar băieţii primeau rachiu şi plăcintă“, îşi aminteşte Costea. 

Crăciunul se sărbătoarea nu doar prin slujbe la biserica din sat, ci şi cu dans şi voie bună. „Saşii aveau pom împodobit în biserică, în Ajun de Crăciun, şi acolo mergeau copiii şi spuneau poezii, primeau nuci, mere şi plăcintă făcută în casă. Băieţii mergeau în noaptea de Ajun la colindat fetele tinere, iar în ziua de Crăciun, după-amiaza, se adunau la cineva în casă şi petreceau feciorii cu fetele la un loc“, mai povesteşte Gheorghe Costea. 

Revelionul se făcea la cineva care avea o cameră mare. Toţi aduceau de acasă cârnat crud, carne crudă – care erau gătite de gazdă –, rachiu, vin, pită, iar fetele aduceau şi plăcinte. Şi se petrecea toată noaptea. 

Vă mai recomandăm: 

Români de geniu. Emil Cioran, eternul student. Viaţa nevăzută a filosofului îndrăgostit de România

Lui Emil Cioran i-a plăcut să studieze şi nu să predea. A preferat să renunţe la catedra de filosofie din Braşov pentru a-şi continua viaţa de student la Paris. Eleonora Cioran, cumnata scriitorului, dar şi criticul de teatru George Banu şi pianistul Andrei Vieru, care l-au cunoscut, vorbesc despre umorul „pesimistului efervescent“, despre legăturile acestuia cu lumea mondenă şi iubirile lui Cioran.

Micul geniu IT care i-a uimit pe elveţieni: „Ştiu toate codurile pe de rost“

Petru Rogojanu, un copil de 12 ani din Sibiu, a absolvit cu succes două cursuri de IT, pentru adulţi, ale unei instituţii elveţiene, unul de web designer şi unul de web programator. Petru poate fi angajat în orice moment pe aceste poziţii, iar în 2012, a devenit cel mai tânăr web designer din România.

Povestea bibliotecii comunale din şura bunicii. Locul magic unde cărţile se citesc pe scaune din baloţi de paie

Elevii din comuna Moşna, din judeţul Sibiu, redescoperă plăcerea cititului într-un cadru ieşit din comun: au o bibliotecă sătească deschisă în şura unei case. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite