Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis: „Atacurile iraţionale îi descalifică pe cei care le fac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, la miting electoral FOTO Mariana Iancu
Klaus Iohannis, la miting electoral FOTO Mariana Iancu

Candidatul la preşedinţia României, Klaus Iohannis, a făcut o radiografie a campaniei electorale de până acum, pentru alegerile prezidenţiale 2014: doar atacuri murdare şi mult zgomot.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, candidat la preşedinţia României, este de părere că până acum campania electorală a avut două caracteristici. Prima este legată de atacurile murdare. „Uneori am impresia că toată lumea mă atacă pe mine, în afară de mine“, a spus el.

Consideră însă că atacurile iraţionale îi descalifică pe cei care le fac. „În ce mă priveşte m-am obişnuit cu ele, alegătorii s-au obişnuit cu ele, şi-au dat seama că sunt doar vorbe în vânt. Atacurile iraţionale îi descalifică pe cei care le fac“.

A doua caracteristică este „acel zgomot de fond foarte intens, creat de veşnicele certuri între preşedinte şi primul ministru, care, din păcate, tind să acopere spaţiul media şi discuţiile pe fond, pe proiectele electorale pentru România“.

În privinţa migraţiei politice, el spune că în aceste în aceste zile se va cunoaşte numărul celor care au părăsit Alianţa Creştin Liberală şi au trecut la alte formaţiuni politice. „Pot să vă spun că numărul celor care au plecat este incomparabil mai mic decât numărul aşteptat de iniţitori, în speţă PSD şi primul ministru Victor Ponta“.

Klaus Iohannis, întrebat despre sănătatea preşedintelui Traian Băsescu, despre care se tot discută în ultimele zile, a spus că îi doreşte multă sănătate ca să aibă o pensie lungă.

Vă mai recomandăm:

FOTO Alegeri prezidenţiale 2014. Iohannis, la mitingul de la Constanţa: În spatele lui Victor Ponta sunt toţi baronii, toate găştile de partid

EXCLUSIV Klaus Iohannis. Secretele neamţului care vrea să fie preşedintele României

Adevărul Live. Klaus Iohannis: Nu am fost ofiţer acoperit al niciunui serviciu de informaţii


 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite