FOTO Olandeza care face agricultură bio într-un sat uitat de lume din Sibiu. Voluntari din toată lumea învaţă aici de la ea să devină fermieri

Agnes Jansen (57 de ani) a ajuns prima dată în ţara noastră într-o excursie. S-a îndrăgostit de meleagurile româneşti şi a cumpărat o casă în judeţul Sibiu, pe care a transformat-o într-o fermă bio.

Din drumul naţional care leagă Sibiul de Braşov, o şosea îngustă curge printre câmpuri pustii, într-un peisaj de o frumuseţe sălbatică. Asfaltul se termină la intrarea în sat şi, odată cu drumul de ţară, începe povestea. Satul Sărata, din judeţul Sibiu, e tăiat pe mijloc de-un râu, aşa că pentru a ajunge la casele de pe partea dreaptă treci curajos cu maşina peste un pod simplu, de lemn. După pod, răsare o casă frumoasă, albastră, cu vaze pline cu floarea-soarelui la intrare. În pragul ei, aşteaptă Agnes Jansen (57 de ani), o olandeză care te întâmpină vorbind corect limba română.

„Pentru prima oară am ajuns în România cu un grup de iubitori de muzică tradiţională ţigănească. În anul 2000 lucram în Olanda la o agenţie care se ocupa cu muzica tradiţională. Şeful meu organiza turnee pentru muzicanţi, iar aceştia veneau la biroul nostru. Am fost curioasă de unde vin şi, când s-a organizat un tur, am venit în România“, rememorează Agnes Jansen. Olandeza spune că i-a plăcut atât de mult ţara noastră încât s-a gândit să organizeze şi ea tururi în România. „Atunci aveam copiii mici şi nu puteam merge tot anul în România. Am început cu un grup într-o vară şi apoi am ajuns până la şase grupuri într-un an“, mai povesteşte Agnes.

În căutarea unui colţ de rai

În 2004, olandeza a ajuns la Palatul Brukenthal din Avrig şi s-a îndrăgostit atât de tare de zonă încât şi-a convins soţul şi copiii să vină în România un an, să facă voluntariat la palat. A fost suficient pentru ca România să o cucerească definitiv. Aşa că, în 2006, s-a întors în Olanda şi a continuat să facă tururi pentru turişti, iar în paralel a început să caute o casă în România. A găsit-o greu, într-un sat de care nu a auzit foarte multă lume, Sărata, dar pe care soţul ei, ornitolog de profesie, îl descoperise plimbându-se cu bicicleta. 

„Tot mai des am venit aici cu grupuri de turişti şi am căutat un loc. Am vizitat foarte multe sate în jurul Sibiului şi în sfârşit am găsit aici locuinţa asta. Soţul meu este ornitolog şi nu are permis de conducere, el merge cu bicicleta. De fapt, în Olanda toată lumea are bicicletă“, spune Agnes. 

Olandeza mărturiseşte că au găsit casa în anul 2010 şi au plătit pentru ea 15.000 de euro. „Era în stare medievală, a fost goală 20 de ani, nelocuită. Am avut de renovat mult, nu e gata încă, am schimbat acoperişul, am băgat apa în casă, încălzire cu lemne. M-a atras faptul că e o curte foarte lată. Mi-a mai plăcut că nu a fost renovată, era în starea originală. Iar Sărata mi s-a părut de atunci un sat plăcut. Am noroc cu vecinii, sunt foarte amabili, iar locul e foarte liniştit“, povesteşte Agnes Jansen. 

Grădină cu zmeură albă 

Soarele începutului de toamnă se sprijină leneş de grădina olandezei. Straturile de legume se învecinează cu zmeura roşie, dar şi cu o delicioasă zmeură albă. În plus, Agnes are teren luat în arendă unde cultivă dovleac Hokkaido, excelent pentru supe-creme. Totul fără un strop de pesticide, cu atestare bio.

„Pentru mine, grădina e mai importată decât casa. Am clienţi care vin special pentru dovleacul Hokkaido. Am început cu zmeura şi coacăzele, pentru că sunt plante cărora le place în condiţiile de aici, din apropiere de munte. Lucrez bio, fără chimicale. Am o atestare bio care e greu de obţinut, costă mult. Folosesc compost şi gunoi de grajd de înaltă calitate. Şi la gunoi trebuie să ai atestare că vine din animale netratate“, explică Agnes. 

A pornit ferma în 2012 şi atunci a început şi certificarea bio. A respectat toate etapele, cei doi ani de conversie, în care trebuie adaptat pământul, şi doar anul acesta a obţinut certificatul. Cu produsele ei, crescute sănătos, dar şi cu foarte multă dragoste, merge săptămânal în pieţele de produse tradiţionale de la Sibiu. Iar cei care au luat o dată de la ea abia aşteaptă să scoată din maşină lădiţele. „Sunt perioade în care am foarte puţine produse, vin doar cu o lădiţă şi clienţii spun: «Asta e a mea!». Vând zmeură, dovleac, floarea-soarelui sau coacăze“, mai spune Agnes. 

Olandeza nu poate vorbi despre un profit prea mare. Îşi acoperă cheltuielile, îşi plăteşte zilierii cu care lucrează şi trăieşte din ce produce, însă cea mai mare bucurie este când, la 6 dimineaţa, deschide geamurile şi zâmbeşte începutului de zi, în grădina de poveste.  

„Profitul este că mă bucur să trăiesc într-o zonă minunată. Avem produse sănătoase, mâncăm zmeură nelimitat şi e un produs scump în piaţă. Fac agricultură de la vârsta de cinci ani, am ştiut că asta vreau. Bunicul a fost fermier în Olanda, acum 50 de ani. Pe atunci, în Olanda era cum este acum în România şi asta îmi place. Pe atunci voiam să mă duc la o şcoală profesională pentru agricultură, dar am avut notă foarte bună şi m-au trimis profesorii mai departe, la facultate. Totuşi, m-am întors tot la pământ“, adaugă Agnes. 

Voluntari în agricultură

Ziua de muncă începe la Sărata la 6 dimineaţa, cu hrănitul puilor şi micul dejun. Urmează, obligatoriu, verificarea emailurilor, pentru că Agnes a rămas ghid turistic pentru o fundaţie din Olanda. Apoi, merge după zilieri, pentru că zmeura trebuie culeasă în fiecare zi. De aici, toată lumea îşi intră în ritm. Joi, se pregătesc produsele pentru piaţa de vineri. Alături de zilieri, în fermă muncesc cu drag voluntari, pentru că ferma de la Sărata este inclusă într-un program internaţional prin care tineri din toată lumea care vor să înveţe agricultură bio pot face asta în ferme specializate, atestate, unde au cazare şi masă gratuite şi învaţă muncind în gospodărie. 

„Nu lucrez singură, am şi zilieri, am un cuplu din Avrig cu care lucrez de când am stat în Avrig, m-am împrietenit cu ei. Şi lucrez şi cu voluntari. Am voluntari prin reţeaua WWOOF  (Worldwide Opportunity on Organic Farms). Am avut recent o franţuzoaică, studentă, care studiază agronomie în Franţa şi care a făcut practică la Cluj. A stat o săptămână şi aici, la noi. Nu doar studenţi am avut, ci de exemplu şi un bucătar din San Francisco. A stat 10 zile. Ce mâncare am avut! A fost încântat că aveam busuiocul şi rucola direct din curte. Apoi au venit femeile cu ciuperci, a fost încântat“, povesteşte Agnes Jansen. 

Olandeza mai spune că, printre voluntari, a avut în vizită şi o muzeografă din Berlin, care a vrut să înveţe mai multe despre grădinărit. „Soţul meu mai are de lucru în Olanda şi toată vara eu sunt singură, dar cu voluntarii nu mă simt singură. Sunt foarte interesanţi, au mereu câte ceva de povestit! Şi români am avut, din Bucureşti. Anul trecut, de asemenea, au venit studente din Danemarca, dar şi din SUA. În weekenduri, dacă vor, eu şi voluntarii mergem la Bâlea Lac, facem drumeţii“, explică olandeza.  

Agnes are încă rezidenţa în Olanda, însă cea mai mare parte din timp, nouă luni pe an, poate fi găsită la Sărata. Pe lângă ceea ce creşte în grădină, are câteva oi, găini, cultivă fân şi porumb. Copiii ei învaţă în Olanda, însă vin regulat, la fel şi soţul, care lucrează încă acolo. Toţi vorbesc româneşte, dar Agnes vorbeşte impecabil, după multe lecţii de limba română luate şi în Olanda, şi în România.

„Nu se poate trăi cu un salariu din România“

Olandeza mărturiseşte că iubeşte România, dar mai spune că nu îi poate condamna pe cei care pleacă de aici. Agnes Jansen spune că are o bază financiară, o casă închiriată în Olanda, la care se adaugă câştigul soţului. Mulţi dintre vecinii ei din Sărata, fermieri ca şi ea, pleacă periodic la muncă în străinătate. „Pentru noi, cei din străinătate, e mai uşor pentru că avem în spate ceva siguranţă. Cu un salariu din România nimeni nu poate trăi, e imposibil! Din vecini mulţi sunt plecaţi dincolo pentru bani. De exemplu, vecinul de peste vale a fost în Germania la sparanghel“, spune Agnes.

Vă mai recomandăm: 

Povestea neamţului care a adus sute de turişti străini într-un sat uitat de Dumnezeu din Sibiu

Sasul Paul Hemmerth avea 14 ani când a plecat cu familia din România. Ajuns în Germania producător de documentare şi ghid pentru destinaţii exotice, i-a lipsit mereu sentimentul de „acasă“. Aşa că s-a întors în România şi a făcut minuni într-un sat vechi, uitat de Dumnezeu: la Richiş, judeţul Sibiu.

FOTO Păltiniş la 120 de ani. Povestea vechii staţiuni montane săseşti Hohe Rinne

În decorul splendid al Munţilor Cindrel, în 1894 o asociaţie săsească pune bazele renumitei staţiuni montane româneşti Păltiniş. La mai bine de un secol de atunci, zona a rămas un adevărat rai al iubitorilor de drumeţii montane şi al pasionaţilor sporturilor de iarnă.

FOTO Vacanţă în colibe ciobăneşti. Relaxare în cel mai autentic stil românesc

La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână.

Galeş, satul unde roata morii se-nvârteşte de 130 de ani

Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani.