FOTO Cel mai mare protest: un sfert din locuitorii Sibiului au ieşit în stradă duminică seara
0
Cel mai mare protest înregistrat în istoria recentă a Sibiului a reunit peste 40.000 de sibieni, în cea de şasea seară de proteste generate de modificările codurilor penale, abrogate mai apoi.
Faptul că protestul de duminică avea să fie de mari dimensiuni pentru un oraş cu 160.000 de locuitori s-a văzut încă din Piaţa Mare. Dacă în serile de dinainte, în mijlocul centrului istoric se strângeau câte 3.000 – 4.000 de oameni pentru a porni în marş, duminică seara, în jurul orei 19:30, puteau fi număraţi peste 8.000 de protestatari. După câteva scandări al căror semnal a fost dat de galeria CSU, devenită un lider informal al coregrafiei protestelor, coloana de manifestanţi a încercat să iasă din centrul înspre care, în continuare, veneau oameni. După nici jumătate de kilometru de marş, numărul protestatarilor era estimat a depăşi 13.000.
În ciuda vântului rece care şi-a făcut simţită prezenţa timp de mai bine de o oră, numărul celor ieşiţi la proteste a crescut în continuu. Pe tot traseul marşului – care l-a urmat pe cel al Revoluţiei din 1989 – grupuri de noi manifestanţi aşteptau pe trotuar. După câteva fotografii şi filmări, aceştia se alăturau coloanei. Punctul maxim al protestelor a fost atins în jurul orei 20:30, când şirul de oameni lung de peste 1,5 km începea să iasă din cel mai populat cartier al oraşului, Hipodrom: peste 40.000 de oameni. Numărul a început să scadă o oră mai târziu, când coloana de manifestanţi ieşea din cartierele de blocuri, îndreptându-se din nou către Piaţa Mare.
Pe tot traseul cu o lungime de peste şapte kilometri, scandările cele mai des utilizate au fost cele împotriva Guvernului şi a principalului partid de guvernământ. Sibienii au cerut demisia Executivului şi continuarea luptei anticorupţie. Printre lozincile nou strigate s-a numărat ”Dragnea, fii bărbat, nu-i aşa de rău legat!", "După aşa faptă, Jilava vă aşteaptă!" şi ”Informare, nu manipulare!”.









